Fără dependențe în viața credinciosului
Adicția este o problemă deosebit de complexă, care implică mai multe perspective. Au existat mai multe încercări de a stabili o definiție și cei mai mulți au ajuns la concluzia că adicția este un obiect, o substanță sau un comportament care ajunge să pună stăpânire pe viața cuiva și care determină continuarea comportamentului sau consumului unei substanțe, chiar și în ciuda consecințelor negative.
Pastorul Beniamin Lupșa, de la Biserica „Sfânta Treime” - Timișoara, arată că dependența este de natură fizică, psihologică și spirituală.
Obicei, alegere, boală
Dependența este un obicei, o alegere și poate fi conceptualizată și ca o boală. Referitor la aceasta din urmă, de multe ori din punct de vedere teologic nu există un consens pentru că unii spun că adicția ține de natura păcătoasă a omului și de aceea conceptul de boală a creierului nu prea se potrivește contextului. Doar că, lucrurile se schimbă atunci când înțelegem că și păcatul până la urmă e o boală spirituală.
Când folosim termenii posedare și influență demonică ne detașăm de fundamentul psihologic al problemei și mergem pe un teren sută la sută teologic, afirmă pastorul Remus Runcan de la Biserica „Maranata” din Timișoara.
Ce este în spatele adicției?
Adicția este efectul, dar care este cauza? Ce s-a întâmplat în viața acelui om ca să ajungă să piardă controlul voinței? Pentru că Dumnezeu a creat oamenii să aibă voință liberă. Vorbim despre influență demonică atunci când persoana mai are voință, dar posesia înseamnă sută la sută subordonarea voinței. Un exemplu biblic este Iuda.
Există protecție completă pentru cei mântuiți?
Suntem protejați câtă vreme rămânem pe teritoriul în care avem garantată această protecție din partea lui Dumnezeu, însă noi ca oameni, chiar dacă suntem pe calea mântuirii, putem deschide uși prin care diavolul să aibă acces în viața noastră. La început, el ispitește pentru a ajunge să aibă mult mai multă influență și control în viața cuiva. Scopul este să lege, deoarece este diferență între cineva care ajunge să cadă într-un păcat și cineva care persistă în acel păcat, ajunge rob al păcatului. Așa cum spune Biblia, diavolul se preface chiar în înger de lumină. Înrobirea se face prin obiceiuri, substanțe, comportamente dăunătoare, prin anumite persoane chiar. Și sunt oameni care ajung să fie, într-un fel, controlați de părerea celuilalt sau să-și găsească identitatea din ce spune o altă persoană. (B. Lupșa)
Pot fi afectate și slujirea și parcursul mântuirii?
Procesul mântuirii nu e condiționat de perfecțiune morală. Nu trebuie să fii perfect pentru a fi mântuit. În jurul nostru nu există perfecțiune morală. În teologia evanghelică, mântuirea este prin har, prin credință (Efeseni 2:8-9) și nu are de-a face cu faptele noastre. Pe de altă parte, mântuirea se materializează prin niște roade și dacă ele nu sunt roadele Duhului, atunci ne putem întreba dacă acea naștere din nou chiar a avut loc. Un copil al lui Dumnezeu este un fiu al luminii care învață să trăiască în lumină și care atunci când se confruntă cu întunericul știe cum să-l elimine din viață și să pună din nou în zona aceea, lumină.
Personal, am cunoscut destul de mulți creștini care păreau foarte bine în biserică, oameni care participau, care activau, care păreau să aibă o viață de familie foarte bună și care totuși în spate se confruntau cu adicții. Nu aș pune sub semnul întrebării mântuirea, ci dedicarea lor față de ceea ce Dumnezeu le cere și eficiența în slujire. E o mare minciună a diavolului că am putea avea niște dependențe pe care le-am putea păstra strict personal, în viața privată și să nu ne afecteze viața duhovnicească sau slujirea în biserică. (R. Runcan)
Cum poate un credincios să fie afectat de adicții?
Pavel le spune credincioșilor din Efes „să nu dați prilej diavolului”. Aici, cuvântul pentru „prilej” este „topos” care înseamnă loc. Cineva care este credincios poate să facă loc influenței diavolului în viața sa prin neveghere, prin mici compromisuri care sunt ținute în secret, însă în public se vede lipsa unor rezultate. (B. Lupșa)
Ajută să fii mântuit în bătălia împotriva adicțiilor?
Sigur că ajută. Un om mântuit are în el Duhul lui Dumnezeu și chiar dacă luptă cu anumite probleme are un ajutor consistent înlăuntrul lui. Înainte de toate, el recunoaște că are o problemă deoarece Duhul lui Dumnezeu îl face atent și știe că există o singură cale de rezolvare prin pocăință sinceră. Duhul Sfânt lucrează împreună cu voința omului, acea voință liberă pe care i-a dat-o Dumnezeu. O cerință importantă este ca omul să-și dorească schimbarea. (R. Runcan)
Fragmente extrase din emisiunea „Calea, Adevărul și Viața” cu titlul „Dependențe în viața credinciosului”, invitați Remus Runcan și Beniamin Lupșa.
Articolul a fost publicat în revista Alfa Omega TV Magazin (anul 16, nr. 3), din iulie - septembrie 2026, cu tema „Nevoia de creștere spirituală”. Pentru mai multe informații despre revistă și abonare accesați linkul: https://alfaomega.tv/revista












