Părintele - antrenor al rezilienței copilului său! | Sesiunea 7 | „Reziliență în vremuri tulburi”
„Părintele - antrenor al rezilienței copilului său!” a fost tema mesajului prezentat de Simona Mija-Nedela, medic primar psihiatrie pedriatică, la ediția din 2025 a Conferinței Asociației Consilierilor Creștini din România, desfășurată în Cluj-Napoca. În debutul prezentării, ea a explicat care este motivul pentru care a ales să lucreze în zona de prevenție în ceea ce privește sănătatea mintală și a arătat cât de important este rolul părintelui, dar și al tuturor persoanelor care interacționează cu copilul.
„Care este drumul de la potențial la reziliență?”, a fost ideea urmărită de Simona Mija-Nedela în expunerea sa. Ea a subliniat faptul că primii 5 ani de viață sunt foarte importanți deoarece atunci se formează câteva convingeri care au legătură cu nevoile emoționale de bază ale unui om: atașament, iubire, autonomie și competență. Pe parcursul mesajului au fost prezentate aspecte referitoare la stiluri parentale și exemple de cazuri clinice, precum și câteva trăsături de reziliență care pot fi stimulate de părinte.
Conferința Asociației Consilierilor Creștini din România cu tema „Reziliență în vremuri tulburi” s-a desfășurat în Cluj-Napoca, în perioada 17-18 octombrie 2025.
🌱 Fii parte la lucrarea Alfa Omega! Prin contribuția ta putem asigura în continuare transmisia LIVE, înregistrarea, editarea și difuzarea evenimentelor creștine din România pentru a extinde Împărăția lui Dumnezeu: https://alfaomega.tv/donatii












