Nevoia de creștere spirituală | Editorial de Tudor Pețan, Alfa Omega TV
Aș putea subintitula acest articol „de la laptele duhovnicesc la hrană tare” pentru că simt aceeași mânie sfântă pe care a simțit-o Pavel la vremea lui când le spunea ucenicilor:
„În adevăr, voi, care de mult trebuia să fiţi învăţători, aveţi iarăşi trebuinţă de cineva să vă înveţe cele dintâi adevăruri ale cuvintelor lui Dumnezeu şi aţi ajuns să aveţi nevoie de lapte, nu de hrană tare.
Şi oricine nu se hrăneşte decât cu lapte nu este obişnuit cu cuvântul despre neprihănire, căci este un prunc.
Dar hrana tare este pentru oamenii mari, pentru aceia a căror judecată s-a deprins, prin întrebuinţare, să deosebească binele şi rău”. (Evrei 5:12-14)
Scriptura ne vorbește despre „laptele duhovnicesc” menit să ne ajute să creștem rapid în statura spirituală: „Și, ca nişte prunci născuţi de curând, să doriţi laptele duhovnicesc şi curat, pentru ca prin el să creşteţi spre mântuire”. (1 Petru 2:2)
Revenind la Pavel, el crede că trebuie să lăsăm „adevărurile începătoare” și să mergem spre cele desăvârșite: „Fără să mai punem din nou temelia pocăinţei de faptele moarte şi a credinţei în Dumnezeu, învăţătura despre botezuri, despre punerea mâinilor, despre învierea morţilor şi despre judecata veşnică”. (Evrei 6:1-2)
Pe baza acestor două versete, să notăm care sunt, adevărurile începătoare:
- Temelia pocăinței de faptele moarte
- Credința în Dumnezeu
- Învățătura despre botezuri
- Punerea mâinilor
- Învierea morților
- Judecata veșnică
Înainte de a merge mai departe, indiferent de curentul religios creștin din care faci parte, întreabă-te cum stai la capitolul celor șase „adevăruri începătoare” de mai sus. Sunt ele în categoria „laptelui duhovnicesc” pentru tine sau ai sărit direct la „hrană tare”?
Apoi, să citim împreună Marcu 16:17-18 versetele care se adresează fiecărui creștin născut din nou.
„Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci, vor vorbi în limbi noi, vor lua în mână şerpi, dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma, îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşi.”
Scriptura folosește în permanență termeni clari, cuvinte fără echivoc, indiferent de varianta de traducere: „desăvârșirea sfinților”, „zidirea Trupului lui Hristos”, „starea de om mare”, „înălțimea plinătății lui Hristos”, „să nu mai fim copii”, „să creștem în toate privințele”, „zidirea în dragoste” (Efeseni 4:12-16).
Și toate acestea într-un context vital, poate esențial în lucrarea de creștere spirituală: înțelegerea darurilor de slujire în Biserică: „Şi El a dat pe unii apostoli, pe alţii proroci, pe alţii evanghelişti, pe alţii păstori şi învăţători” (Efeseni 4:11).
Să înțelegem explicit cele 5 slujbe, în contextul Bisericii noastre locale:
1. Apostol
2. Profet
3. Evanghelist
4. Pastor
5. Învățător
După mai bine de 30 de ani de slujire, vedem câteva domenii cu nevoi de creștere spirituală, fie că sunt încă parte din categoria „adevărurilor începătoare” fie de tip „hrană tare”:
1) Dumnezeu vorbește, comunică cu fiecare, în mai multe moduri, începând de la Cuvântul scris.
2) Identitatea, autoritatea și poziționarea fiecărui creștin, în locurile cerești, alături de Hristos.
3) Nevoia de investire în educarea și creșterea spirituală a tinerei generații, a copiilor, a tinerilor.
4) Înțelegerea vremurilor, fără a ne focaliza pe „vremuri și soroace”, ci pe identificarea și recunoașterea semnelor.
5) Israelul ca popor creat și ales de Dumnezeu.
6) Pregătirea Miresei fără pată și fără zbârcitură. Creșterea interesului pentru înțelegerea biblică a slujirii de vindecare-eliberare-restaurare.
7) Accent pe persoana și lucrarea Duhului Sfânt.
8) Preocupare pentru restaurarea relațiilor în familie, biserică, societate. Capitol special, sinergia dintre generații.
9) Pocăința corporativă, rugăciunea pentru națiuni, echiparea străjerilor.
10) Reconsiderarea postului, a mijlocirii, a războiului spiritual, a activității angelice și a dimensiunii supranaturale.
11) Restaurarea închinării profetice.
12) Înțelegerea ungerii Duhului Sfânt: ungere interioară a fiecăruia care ține de identitate, maturitate, caracter și ungere exterioară, peste credincios, pentru slujire.
Ca Alfa Omega ne-am propus să amplificăm preocuparea noastră privind crearea și promovarea de resurse cu scopul de „echipare pentru slujire” și de „creștere spirituală” a fiecărui credincios.
Tudor Pețan
Președinte Alfa Omega TV












