În căutarea fericirii | Vieți în lumină 7.20, cu Ovidiu Miclea
Deși a crescut într-un mediu evanghelic, Ovidiu a conștientizat nevoia de a avea o relație personală cu Dumnezeu abia la maturitate, în urma întâlnirii cu un mecanic creștin, care l-a introdus Clubului de Motocicliști Creștini din București. Întâmplările prin care a trecut l-au apropiat tot mai mult de Dumnezeu, care a început să îl folosească și să îl binecuvânteze așa cum nu ar fi crezut vreodată.
În prezent, evanghelizează și el pe alții, folosindu-se de pasiunea pentru motoare pe care o are de la 13 ani, dar și de vesta pe care o poartă mereu și care este un mijloc de „a sparge gheața” atunci când le vorbește altora despre Isus.
Urmărește până la final și observă modurile neobișnuite, dar extrardinare în care Dumnezeu transformă viețile oamenilor.
Distribuie mai departe acest episod, ca să se poată bucura oricine de el. 🌎
👍 Dacă îți place acest material, susține-ne cu o donație.
🎁 www.alfaomega.tv/donatii
Astfel ne vei ajuta să producem în continuare materiale creștine.












