Familia în fața provocărilor actuale | Puterea rugăciunii, cu Emilia Barbu
În ediția de astăzi, Mirela Pețan o are ca invitată pe Emilia Barbu, consilier școlar și membră a Bisericii Dunamis din București, într-o discuție despre provocările cu care se confruntă copiii și adolescenții în aceste vremuri. Emilia vorbește despre nevoia de rugăciune pentru generația tânără, despre dificultățile cu care se confruntă elevii în școli și despre importanța ascultării și prezenței active a părinților în viața copiilor lor, pentru a preveni izolarea, lipsa de comunicare și comportamentele violente.
Ea împărtășește, de asemenea, propria experiență de viață: după ce medicii le-au spus că nu vor putea avea copii, ea și soțul ei au ales să persevereze în rugăciune timp de 11 ani, să proclame Cuvântul lui Dumnezeu și să învețe să recunoască vocea Lui. Mărturia ei subliniază puterea cuvintelor, importanța perseverenței în rugăciune și adevărul că dezamăgirea nu trebuie să fie finalul poveștii – pentru că ultimul cuvânt Îi aparține întotdeauna lui Dumnezeu.
📽️📡 Sprijiniți producția de programe a studioului Alfa Omega TV! Donați ONLINE și puneți o sămânță a credinței care va aduce rod pentru Împărăția Lui veșnică: https://alfaomega.tv/donatii












