Ucenicie 3 - Viața după moarte

Capitolul 1: Viață după moarte

Fiecare om născut în această lume are un timp pentru a trăi și un timp pentru a muri. Din momentul în care începem să trăim, începem, de asemenea, să murim. Ce se întâmplă atunci când vine acea oră și sufletele noastre se alătură celor care au murit? Vom fi conștienți de acel moment? „Dacă un om moare, va mai putea el trăi?” Iov a întrebat acest lucru și aproape fiecare ființă umană și-a pus această întrebare.

Omul este foarte diferit de toate celelalte creaturi pentru că el are capacitatea inerentă de a gândi la viitor. În timp ce un animal trăiește în prezent, omul cu inteligența lui superioară a fost creat ca acesta, în mod instinctiv, să se gândească și la viitor. El știe că fiecare alegere pe care o face va avea o oarecare influență asupra fericirii sale din această viață.

Descarcă acum Vezi toate brosurile

De aceea, dacă sufletul sau conștiința supraviețuiește morții, atunci există un alt viitor mai îndepărtat și mai important, care trebuie luat în considerare. Noi numim acest viitor „viața de apoi”. Care va fi starea omului peste o sută de ani de acum? Sau o mie sau un milion de ani de acum înainte? Aceasta este întrebarea supremă a vieții.
Oamenii din vechime și-au pus aceste întrebări: „Conștiința supraviețuiește morții? Există viață de cealaltă parte a mormântului? Sau este eternitatea doar un somn fără vis din care nu ne vom mai trezi?” Dacă ultima parte este adevărată și locul final pentru cei răi și pentru cei drepți este același, atunci oamenii sunt îndreptățiți să se bucure de toate plăcerile pe care le pot avea în prezent și să uite de viitor. Nu mai are rost ca omul să lucreze pentru ceva anume. Nu există nicio speranță pentru ceva ce nu va avea loc vreodată. Chiar și apostolul Pavel a zis: „Dacă numai pentru viața aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci suntem cei mai nenorociți dintre toți oamenii! Dacă, vorbind în felul oamenilor, m-am luptat cu fiarele în Efes, care-mi este folosul? Dacă nu învie morții, atunci „să mâncăm și să bem, căci mâine vom muri”. (1 Corinteni 15 : 19, 32).

Dar cei mai mulți oameni, buni sau răi, nu sunt convinși că moartea este sfârșitul. Cele mai adânci instincte ale lor le spun că există ceva dincolo de mormânt. Fie că trăiești în zone de creștini sau zone păgâne, credința că sufletul sau conștiința supraviețuiește morții este aproape universală.

Musulmanii au Paradisul Mahomedan; indienii au ținutul fericit de vânătoare, hindușii au Nirvana, și așa mai departe. Doar cei mai încăpățânați sau cei care sunt sub influența învățăturilor materialiste cred că mormântul marchează sfârșitul unui om. Doar cei a căror sensibilitate a devenit împietrită de păcate resping posibilitatea unei vieți de apoi.

Este natural pentru un copil ca să creadă în viață după moarte. Doar după ce este prins în capcana păcatului, acesta caută să alunge gândurile legate de viața după moarte. Chiar și așa, o voce interioară va continua să-i spună că există ceva după moarte, iar în cele mai multe cazuri, omul nu mai poate scăpa complet de vocea conștiinței care îl avertizează asupra viitorului.

Oare este posibil ca acest puternic instinct universal al sufletului uman să fie fals? Este posibil ca această chemare interioară la viața după moarte să fie doar o iluzie care să necăjească omul pentru totdeauna? Să ne ferească Dumnezeu! Biblia spune: „Un val cheamă alt val” (Psalmul 42 : 7).

Natura însăși ne învață că până și instinctele animalelor au o adevărată legătură cu realitatea. Porumbelul pasager, dacă este dus din locul lui, are un instinct care îl conduce înapoi la locul său. Deși ar putea fi miezul nopții sau distanța să fie foarte mare, indiferent de situație, instinctul din porumbel nu îl va duce în rătăcire, ci îl va ghida direct spre casă. Cu cât este mai de preț un om decât o pasăre?

Somonul, care și-a petrecut anii în mare, este condus, chiar înainte de moarte, de anumite instincte ciudate, înapoi în apele din care a venit. Își croiește drum împotriva curentului rapid, trece cascada fără să se gândească la hrană sau odihnă, până când în cele din urmă ajunge la locul unde i-a fost dată viața. Acolo, îndeplinindu-și ciclul normal, acesta îndeplinește funcția de reproducere a genului său. Cu cât mai mult valorează un om decât un somon?

Așadar, este posibil ca omul, care se naște în această lume cu talente superioare și cu speranță, dragoste, credință, cu un instinct al vieții de apoi, o conștiință de la Dumnezeu, să creadă că toate acestea îl vor conduce greșit la sfârșit? Ferească Dumnezeu!

Natusa însăși ne învață că viața ar putea trece prin diferite forme și că viața ar putea ieși chiar și din moarte. Fluturele obișnuit trăiește în prima parte a existenței sale ca o omidă urâtă care se târăște. După ce își împlinește cursul, omida se încolăcește și aparent moare. Pentru cel ce nu cunoaște, ar părea că viața a dispărut pentru totdeauna din omidă. Ceea ce rămâne are înfățișarea unui corp fără viață. Acesta rămâne multe zile într-o stare care pare lipsită de viață. Totuși, natura așteaptă ca un miracol să se întâmple. Din corpul urât și lipsit de viață iese un fluture foarte frumos care nu mai este forțat să se târască pe pământ, ci care își întinde aripile și zboară. Cu cât este mai de preț un om decât un fluture?

Citește integral Viața după moarte, parte a cursului UCENICIE:

Descarcă acum Vezi toate brosurile