Ucenicie 7 - De ce Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu

DOVADA 1 – BIBLIA ESTE CONFIRMATĂ DE CĂTRE MĂRTURIA ARMONIEI SALE EXTRAORDINARE

Biblia este compusă din 66 de cărți diferite, scrise de mai mult de 30 de bărbați în trei limbi diferite: ebraică, aramaică și greacă. Aceste cărți cuprind o perioadă de 1600 de ani. Acești bărbați au venit din diferite clase sociale, iar cei mai mulți dintre ei nu au avut contact unii cu alții. Cei mai mulți nu au avut niciun contact cu organizațiile religioase din zilele lor.

Descarcă acum Vezi toate brosurile

Ne-am aștepta ca o astfel de carte scrisă de atât de mulți autori, care au trăit în perioade diferite de timp, în circumstanțe diferite, să fie lipsită de sens și să nu existe nicio legătură între cărțile Bibliei. În schimb, vedem că există o continuitate de gânduri și o minunată și armonioasă unitate. În Biblie există o temă principală – răscumpărarea omenirii prin Hristos.

Deși la suprafață ar putea părea că există anumite discrepanțe, la o studiere mai atentă acestea dispar. Ceea ce la început pare a fi fără sens, devine, de fapt, o confirmare a acurateței Bibliei. Unitatea constă din multe părți care formează un întreg. În toată Biblia există o prezentare constantă a adevărului. Totul adus împreună formează un design consistent, un tapet al frumuseții și o simetrie. Există doar o singură explicație rațională în spatele unității sublime a Bibliei – gândirea supranaturală a lui Dumnezeu.

Cărțile Bibliei sunt împărțite în două părți – Vechiul Testament și Noul Testament. Vechiul Testament are ca temă principală venirea Celui care are să răscumpere și să ajute omenirea – Fiul lui Dumnezeu. Noul Testament este dovada scrisă sau informația despre Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel care a venit în lume. Isus a venit pe acest Pământ luând forma unui om și Și-a dat viața ca sacrificiu pentru păcatul omenirii. După trei zile a înviat din morți și S-a înălțat la Cer unde stă la dreapta Tatălui. Toate acestea au fost spuse cu mult timp înainte de a se întâmpla, astfel încât toți oamenii să creadă și să aibă viață veșnică.

Păstrarea minunată a Bibliei

Așa cum am văzut, profeții din vechime au vorbit fiind conduși de Duhul Sfânt (2 Petru 1 : 19 – 21). Cuvintele lor au fost scrise și păstrate pentru generațiile viitoare. Bineînțeles, la acea vreme nu a existat niciun mijloc de printare. S-ar putea ca unele din scrierile mai timpurii să fi fost înscrise pe table de lut, cum sunt cele descoperite de către arheologi în Babilon. Altele au fost scrise pe pergament de piele. Astfel de manuscrise erau în formă de suluri. Nici un sul nu era suficient de mare ca să conțină mai mult de o carte, iar Vechiul Testament nu era legat împreună într-un singur volum.

Cum am primit Noul Testament

Toate cărțile din Canonul Noului Testament – acele cărți recunoscute oficial de către Biserică drept autentice și inspirate – au fost scrise fie de către apostolii Domnului Isus Hristos, fie de către cei care erau cu ei în acea perioadă și care au fost foarte apropiați de lucrarea lor. Aproape toate cărțile Noului Testament au fost scrise în timpul perioadei cuprinse între anii 50 – 65 d. Hr. (excepție făcând epistola lui Ioan și cartea Apocalipsa).
După aceste scrieri s-au făcut foarte multe copii, multe dintre bisericile mari din acea perioadă având un număr de manuscrise în posesia lor. Acestea au fost prețuite foarte mult și păzite de către congregații.

Din motive foarte ciudate, oamenii din primul secol au înregistrat puține relatări de orice fel, excepție făcând cele care trebuiau să formeze Noul Testament. Totuși, la scurt timp după începerea celui de-al doilea secol au existat foarte multe scrieri falsificate, numite Apocrife, care au apărut sub numele apostolilor. Acestea erau în mod clar contrafăcute. Noul Testament Apocrifa a fost respins de către fiecare ramură a Bisericii Creștine. Cea mai simplă examinare asupra conținutului acestor cărți ne arată că este vorba doar de lucruri de nimic. Multe din evenimentele redate reprezintă cea mai dură încercare de ficțiune. De exemplu, una dintre scrierile apocrife Îl prezintă pe băiatul Isus ca făcând păsări din pământ. La porunca Lui, păsările din pământ au primit aripi și au zburat! În altă parte scrie că Isus a fost acuzat de uciderea unui tânăr. Ca să-Și dovedească nevinovăția, Isus a înviat tânărul din morți.

Pe de altă parte, au fost și alte scrieri ale secolului al II – lea, scrieri care merită citite. Acestea au apărat învățăturile lui Hristos și pe cele ale apostolilor împotriva doctrinei eretice care a fost propagată. Aceste scrieri ale părinților Bisericii din vechime au adus o dovadă în plus la mărturia apostolilor. Cu timpul, superioritatea mare a scrierilor apostolilor, comparată cu orice altceva, a devenit tot mai evidentă. Părinții Bisericii din vechime au văzut că aceste scrieri de neprețuit trebuie protejate pentru a nu fi falsificate și trebuie păstrate pentru generațiile care vor urma. De aceea, după deliberarea matură în consiliile bisericești, părinții din vechime ai creștinismului au luat decizia ca Noul Testament să fie format doar din scrierile apostolice.

Apostolii au fost martori ai lucrării Domnului Isus Hristos. Ei au primit primii învățăturile Lui și au putut vorbi cu autoritate. Pavel l-a urgentat pe Timotei ca să ducă scrierile lui și la alții. „și, ce-ai auzit de la mine în fața multor martori, încredințează la oameni de încredere, care să fie în stare să învețe și pe alții.” (2 Timotei 2 : 2)

În ceea ce privește inspirația Scripturii, Domnul Isus Hristos a făcut două remarci semnificative. Așa cum am observat, El a scos în evidență faptul că oamenii trebuie „să creadă tot ce au spus prorocii!” – din Vechiul Testament. (Luca 24 : 25) În al doilea rând, în instrucțiunile Sale finale pentru apostoli, El i-a autorizat ca să spună altora aceleași adevăruri pe care El le-a spus lor – Noul Testament.

Citește integral De ce Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, parte a cursului UCENICIE:

Descarcă acum Vezi toate brosurile