Donează     Rugăciune       TV LIVE                           

Septembrie - luna Științei/Creației la AO

Descoperă compatibilitatea știință-credință în cadrul Lunii Creaționiste, unică în România!

Preocuparea AOTV pentru creaționism

Am promovat alternativa creaționistă de la început, sub genericul Verdictul științei: Creație!

Influența tărâmului demonic asupra deciziilor noastre

Puterile demonice câștigă influență prin păcat și dezamăgire. Este asemenea unor muște care se hrănesc dintr-o rană deschisă. Cu cât păcătuiesc mai mult, cu atât le ofer mai mult teren. Acest teren sau întăritură este mai mult o putere și o influență decât un teritoriu spațial. Scriptura afirmă că demonii întunecă mintea oamenilor pentru ca ei să nu vadă sau să înțeleagă Adevărul. De fiecare dată când alegem voia noastră în locul voii lui Dumnezeu, aceștia obțin o mai mare influență în a constrânge și a obliga.

Gradul de influență câștigat cu fiecare alegere de a păcătui este determinat de modul în care a fost săvârșit păcatul, dacă acesta a fost făcut de bună voie și cât de serios a încălcat legile sfinte ale lui Dumnezeu. De exemplu, o crimă oferă mult mai multă putere dimensiunii demonice, decât gândul de a ucide. Actul de ucidere săvârșit de cineva care cunoaște Adevărul, pe Hristos, deschide o mai mare influență pentru puterea demonică, decât dacă același act a fost comis de cineva care nu a auzit încă de Hristos.

Demonii se află la datorie cu mult înainte de a se face simțiți prin niște ispite mai perverse. Ei ne ademenesc cu compromisul în alegerile mai mici: micile minciuni și compromisuri din viața de zi cu zi.

În acest fel, ei ară pământul, slăbindu-ne rezistența spirituală printr-o mulțime de infracțiuni minore, ca atunci când păcatul mai grav este sugerat minții noastre suntem foarte puțin înrădăcinați în căile lui Dumnezeu și cedăm.

Ispita demonică este diferită de ispita inimii. Ispita inimii este un rezultat direct a ceea ce am privit, ascultat, a locului unde am stat, a compromisului nostru, a ceea ce am făcut sau am omis. Nu ne-am rugat sau meditat la Cuvântul lui Dumnezeu. Totul se reduce la acest tip de probleme.

Răspunsul potrivit la strigătul tentațiilor inimii este mărturisirea și pocăința. Pe de altă parte, tentațiile demonice apar din senin, fără vreo legătură cu alegerile noastre recente. Acestea prezintă o dimensiune a puterii. Există un sentiment puternic de a fi condus împotriva voinței tale.

Răspunsul potrivit în fața tentațiilor demonice este lupta spirituală agresivă, mustrarea în numele lui Isus și trimiterea lor acolo unde îi vrea și Isus.

Toată puterea și autoritatea în cer și pe pământ a fost dată lui Isus Hristos - Matei 28:18. Scopul venirii Sale pe pământ a fost și este distrugerea lucrării vrăjmașului - 1 Ioan 3:8. El le-a dat, celor care Îl urmează, autoritatea de a învinge toată puterea celui rău - Luca 10:19 și Matei 10:1.

Meditează la aceste lucruri și încearcă să le aplici în viața ta:

  1. Roagă-te și întreabă-L pe Tatăl ceresc dacă ai o întăritură demonică în viața ta.
  2. Roagă-te și supune-te Tatălui cerându-i să distrugă întăritura prin puterea, iubirea și harul lui Hristos.
  3. Notează-ți versetele care vorbesc despre autoritatea dată de Dumnezeu credinciosului, observând cu atenție care sunt condițiile.

Versete la care să meditezi: 2 Cor. 10:3-5; Ef. 6:10-18; Lc. 9:1-2, 10:17-20, 11:20; Mt. 10:1; Marcu 16:17-18; Mat. 28:18-20; Coloseni 2:15; 2 Cor. 11:14-15; 1 Ioan 3:8; Rom. 16:20; Ps. 108:13

Alfa Omega TVSusține publicarea materialelor creștine

Dacă v-a plăcut acest articol și doriți să citiți mai multe articole de acest gen, dați click aici pentru a afla despre modalitățile prin care ne puteți ajuta. Dorim să ajungem la cât mai mulți oameni cu mesajul Evangheliei, dar nu putem face aceasta fără ajutorul vostru! Ajutați-ne financiar să continuăm!

Alte informatii

Canalul Alfa Omega TV poate fi receptionat gratuit via satelit: Eutelsat E16A, 16 grade Est, Frecventa – 12.717 Mhz, Polarizare Orizontală, Symbol rate - 7500 ks/s, FEC - 3/4, Codare - MPEG-4. Alfa Omega TV Production detine 2 licente de emisie TV pe satelit: canalele Alfa Omega TV si Alfa Omega TV International. SC Alfa Omega TV Production SRL, Str Aurel Pop nr. 8, Timisoara. Reprezentant legal si asociat unic: Petan Tudor. Conducerea societatii: Petan Tudor: director general, coodonator programe; Petan Mirela: director executiv; Mocofan Muguras: director tehnic/dezvoltare.  Cod de conduita profesionala

x

Abonează-te la revista gratuită, la newsletterul nostru email sau la punctele de rugăciune lunare, durează doar câteva secunde.  Abonare

Rugaciune Ai o problemă și ai nevoie de ajutor în rugăciune? Suntem aici pentru tine, te putem sprijini, ne rugăm împreună cu tine! Scrie-ne!

Alfaomega.tv folosește cookies. Info și setări: Politica Cookies. Politica confidențialitate.