„Dacă-mi dai vise, te rog să fie pe înțelesul meu.” | Nica Bistrian
Nica Bistrian, din Hațeg, ne amintește că Dumnezeu vorbește când într-un fel, când în altul. „Responsabilitatea noastră este să fim receptivi, pe aceeași undă cu Duhul Sfânt”, continuă ea. Citind despre experiența ei, vei fi încurajat să-ți aprofundezi relația cu Domnul și să răspândești bunătatea Lui în jurul tău.
Mie, pe lângă Scriptură, Dumnezeu îmi vorbește mult prin vise. Însă înainte trebuie să vă spun despre o rugăciune pe care am făcut-o, deși poate părea amuzantă. Am zis: „Doamne, dacă-mi dai vise, te rog să fie pe înțelesul meu. Eu n-am darul tălmăcirii, n-am darul înțelegerii. Dacă-mi dai un vis, să-mi spui exact ce și cum trebuie să fac”.
Anul trecut am avut o săptămână în care am ținut cinci zile consecutive de post, și Dumnezeu îmi răspunsese la multe rugăciuni. Eram foarte bucuroasă și I-am zis: „Doamne, ce bine e cu Tine!” Dar noaptea am avut un vis. Așa cum m-am rugat, Dumnezeu mi-a spus lămurit, pe înțelesul meu.
În vis, Dumnezeu mi-a spus: „Stai pe scaun”.
M-am așezat, apoi mi-a zis să iau un șervet alb, care era acolo. Când l-am luat și l-am pus pe genunchi, în jurul meu s-a făcut un trunchi de con de lumină.
Dintr-o dată, nu mai exista nimic în afară. Și Dumnezeu a început să-mi vorbească. Știam că e Dumnezeu Tatăl, nu Duhul Sfânt, și nici Isus. Mi-a spus: „Am văzut motivele pentru care ai venit în această săptămână și pentru ce te-ai rugat, și Îți ascult cererile.
M-am bucurat și I-am mulțumit Domnului. Dar El a vrut să corectez un lucru. Mă rugasem pentru colegii mei și pentru multe alte persoane. Fiindcă lista devenea tot mai lungă și nu mai reușeam nici măcar în două ore să-i aduc pe toți înaintea Domnului, am hotărât să mă rezum la câțiva, care-mi erau mai apropiați.
Dar Dumnezeu mi-a spus: „Du-ți rugăciunea până la capăt, fiindcă eu voi lucra în viața fiecăruia dintre ei.
Din nou am zis: „Doamne, îți mulțumesc”. Dar vocea Domnului a devenit tristă și mi-a spus: „În această săptămână, în care tu ai venit înaintea mea, și Eu ți-am ascultat rugăciunile, au fost momente în care inima ta s-a mândrit fiindcă rugăciunile ți-au fost ascultate și datorită experiențelor din prezența Mea”.
Mi-am dat seama că, într-adevăr, „Totul este gol și descoperit în fața lui Dumnezeu”. Nici măcar nu am putut nega. Și nu doar atât, am retrăit fiecare moment în care eu simțisem acele stări de mândrie – de data aceasta, amplificate de aproape 10 ori. În realitate, eu nu le-am simțit așa, mi se părea că mă comport normal. Dar în vis le-am trăit foarte profund, și I-am cerut Domnului iertare.
Apoi mi-a zis: „În situația X, persoanei respective i-ai răspuns răstit. Vreau ca blândețea Mea să se vadă în tine”. Eram deficitară în acest domeniu și încă mai lucrez la acest lucru.
Pentru mine, visul a fost o confirmare că Dumnezeu este atent la tot ce fac. Ceea ce m-a impresionat a fost că, deși mă dojenea și-mi spunea ce nu era în regulă în viața mea, n-aș fi plecat din prezența Lui. Acolo e atâta pace, bucurie, plinătate! Nu se poate descrie în cuvinte.
N. red. Dumnezeu vrea să ne împărtășească planurile Lui pentru viețile noastre și ne avertizează cu privire la anumite evenimente, dar e necesar ca noi să aprofundăm relația cu El în fiecare zi.
Dacă vrei să-ți consolidezi relația cu Dumnezeu și să-L cunoști mai bine, vizitează secțiunea „Intimitate cu Dumnezeu”, de pe site-ul alfaomega.tv: https://alfaomega.tv/viata-spirituala/intimitate-cu-dumnezeu
Articolul a fost publicat inițial în revista Alfa Omega TV Magazin (anul 11, nr. V), din septembrie-octombrie 2021, cu tema „Dumnezeu vorbește”. Mai multe despre revistă și despre cum te poți abona: https://alfaomega.tv/revista