Cincizecimea (Rusaliile) ne oferă un bun prilej de a verifica dacă nu cumva în inimile noastre se ascunde vreun tip de idolatrie naționalistă.

Evenimentele pe care Luca le descrie în primele capitole ale Faptelor Apostolilor ne reamintesc că scopul final al lui Dumnezeu pentru istoria umană este formarea unei biserici globale multietnice: „din orice seminţie, de orice limbă, din orice norod şi de orice neam”, precum scrie Ioan în Apocalipsa 5:9.

Revărsarea Duhului Sfânt a dat naștere acestei biserici-umbrelă când evreii și persoanele convertite, inclusiv cretani și arabi, „din toate neamurile care sunt sub cer” (Fapte 2:5) i-au auzit pe ucenici lăudându-L pe Dumnezeu în limbile vorbite în țările natale. Astfel, Petru s-a ridicat în picioare, explicând că lucrul pe care toți îl vedeau era ceea ce profetul Ioel prezisese că se va întâmpla „în zilele de pe urmă”.

Prin urmare, e clar că trăim vremurile din urmă, care au debutat la Cincizecime. În plus, e evident că ce s-a întâmplat atunci a fost numai începutul împlinirii acestei profeții. Duhul încă nu a fost turnat peste orice făptură. Multe lucruri trebuie să se împlinească – e ceva ce ar trebui să ne entuziasmeze.

De asemenea, ar trebui să ne atenționeze cu privire la naționalismul religios predicat în prezent de pe platformele politice de ambele părți ale Atlanticului. Trăim o perioadă încadrată undeva între Faptele Apostolilor, capitolul 2, și Apocalipsa, capitolul 5, când Biserica e în procesul de a deveni din ce în ce mai multiculturală. Noul Ierusalim va fi multirasial și multilingv, și își va concentra toată atenția către Cel care va împăca toate lucrurile din cer și de pe pământ.

O misiune care înglobează, include și pe alții

Cu toate acestea, prea adesea vedem credincioși care fac aceeași greșeală pentru care Israelul a fost criticat de către profeți și de către Isus Însuși: etnocentrismul. În loc să îmbrățișeze scopurile lui Dumnezeu pentru toate popoarele, Israelul a pus în prim-plan identitatea de Popor Ales. Prea adesea, a adoptat o politică de tipul „Israelul primul”. Însă evreii au uitat că fuseseră aleși pentru a binecuvânta toate popoarele pământului și pentru le a fi o lumină.

Iată o atenționare serioasă pentru cei tentați să îmbrățișeze un naționalism religios „pentru a-și păstra moștenirea creștină”. Evanghelia îi cuprinde pe toți și este destinată tuturor. Nu este dreptul exclusiv al vesticilor. Când ne dedicăm să facem bine celuilalt, devenim oameni mai buni și asta înseamnă „să ne iubim aproapele”. Devenim națiuni mai bune atunci când promovăm binele comun tuturor comunităților, și nu un naționalism etnic, al cărui obiectiv politic este ca unei națiuni să i se acorde mai multă importanță decât alteia.

Fiind creștini, ne străduim să urmăm pretențiile exclusive ale Evangheliei. Și totuși, aceia dintre noi care trăiesc în țări influențate de un creștinism ortodox, catolic sau protestant presupun adesea că împletirea credinței și naționalismului este ceva bun și biblic. Ei spun că „naționalismul creștin” își are rădăcinile în convertirea Romei la creștinism în timpul lui Constantin, sau chiar mai devreme, în legământul vechi-testamentar dintre Dumnezeu și Israel. În diferite etape ale istoriei, creștinii au pretins că ar avea chemarea de a fi „un instrument divin”, de a avea un „destin evident” (credința coloniștilor americani în mandatul lor divin de extindere teritorială a SUA de la Atlantic la Pacific, n.red.), de a fi „lumina națiunilor” – de la Imperiul Roman condus de Constantin, la Sfântul Imperiu Roman al lui Carol cel Mare, Sfânta Rusie Ortodoxă, Britania versus Spania, burii (populația afrikaans) din Africa de Sud, sau Statele Unite.

În general, catolicii sunt mai puțin vulnerabili decât protestanții în fața unei mentalități de tipul „Dumnezeu și țara”; fiind conștienți că aparțin unei biserici „catolice” (adică „universale”), sunt mai puțin tentați să se identifice cu vreo națiune anume, cum se întâmplă în cazul Bisericii Anglicane sau al Bisericii Reformate Olandeze. Însă, în prezent, în țări catolice precum Ungaria, Polonia și Italia, naționalismul religios amenință să submineze în continuare bazele societății libere și deschise în numele „apărării moștenirii noastre creștine”.

Preot

Bisericile Ortodoxe Răsăritene tind să se identifice cu naționalitățile lor etnice: Biserica Ortodoxă Greacă, Biserica Ortodoxă Sârbă, Biserica Ortodoxă Rusă, Biserica Ortodoxă Română, Biserica Ortodoxă Bulgară, Biserica Ortodoxă Ucraineană ș.a.m.d. În lumea ortodoxă, relațiile dintre Biserică și stat au fost mereu fondate pe conceptul simfoniei sau al armoniei, ceea ce însemna adesea că biserica devenea mai degrabă preot decât profet pentru stat.

Prea adesea, presupunem că anumite țări au existat dintotdeauna și că sunt unități ale comunităților omenești desemnate de Dumnezeu. Cităm Fapte 17:26, unde scrie că Dumnezeu „a făcut ca toţi oamenii, ieşiţi dintr-unul singur, să locuiască pe toată faţa pământului; le-a aşezat anumite vremuri şi a pus anumite hotare locuinţei lor”. Dar statele-națiuni, în forma în care le vedem azi pe harta lumii, sunt dezvoltări recente, spre deosebire de ethne (popoare), termen folosit în Fapte 17. Revoluția franceză a declanșat un val de naționalism pe întinsul Europei, stârnind revoluții care continuă încă să afecteze continentul. Secolul al XX-lea a fost descris drept „un secol al națiunilor și al naționalismului”, o „religie sângeroasă, ale cărei victime le întrec în număr pe cele ale cruciadelor”, „o reacție împotriva creștinismului istoric, împotriva misiunii universale încredințate de Hristos”.

Cincizecimea i-a îmboldit pe ucenici să declare în fața autorităților: „Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni!” (Fapte 5:29). Fie ca Duhul Sfânt să ne dea și nouă imboldul de a susține adevărul, iubirea și dreptatea, dar și scopurile pe care Dumnezeu le are pentru toate popoarele.

Un articol de Jeff Fountain, director al Centrului Schuman pentru Studii Europene, publicat pe blogul său, weeklyword.eu, reprodus aici cu permisiune. Jeff Fountain este co-inițiatorul mișcării Speranță pentru Europa și organizează anual forumul Starea Europei, în capitala țării ce deține președinția UE, în jurul datei de 9 mai, ziua Europei - ultimul fiind la București între 9-10 mai. Jeff a scris cărți ca „Speranță pentru Europa”, „Living as a people of hope” sau „Deeply Rooted”. Pentru articole săptămânale pe subiecte actuale pentru creștinii de azi din Europa, vizitați weeklyword.eu și schumancentre.eu.