Donează     Rugăciune       TV LIVE                          

crestinul si tehnologia 640Creștinul si Tehnologia-Media Azi, media și divertismentul ocupă o parte importantă din viață - Facebook, site-uri de informare, jocuri interactive, Youtube și sute de canale TV. Societatea se schimbă în jurul nostru, ca tehnologie dar și ca mecanism de influențare-manipulare. Suntem noi, ca și creștini, pregătiți? Cum navigăm în această nouă lume digitală, folosind reperele credinței noastre? Ce e absolut în credința noastră, și ce este formă care se poate adapta? Vă provocăm să fiți creștini echilibrați în lumea digitală!

Creșterea copiilor în era tehnologiei

Nimic nu e mai important decât să știi cum să clădești relații pozitive cu oamenii și cu Dumnezeu. Dacă îți echipezi copilul cu cele necesare pentru a clădi astfel de relații pozitive, îi vei influența viitorul - locul de muncă, mariajul, relația cu propriii copii și bunăstarea spirituală. Temelia tuturor acestora este o inimă mulțumitoare.

Studiile arată că persoanele recunoscătoare sunt mai optimiste, mai curajoase și mai puțin predispuse la depresie. Copiii cu o atitudine recunoscătoare tind să fie mai puțin materialiști, să aibă note mai bune, să-și stabilească țeluri mai înalte, să aibă mai puține dureri de cap și de stomac și să se simtă mai satisfăcuți alături de prietenii lor. De asemenea, recunoștința e corelată cu un nivel mai scăzut de agresivitate și comportamente violente.

Poți să îți înveți copiii să meargă contra curentului. Atunci când alții dărâmă, ei să construiască. Atunci când alții se concentrează pe acumularea posesiunilor materiale, ei să se întreacă în acte de generozitate. Atunci când alții își găsesc prietenii apropiați în mediul on-line, ei să îi găsească în viața reală. Atunci când alții se plâng de viața pe care o duc, ei să fie recunoscători.

Dacă părinţii nu aud nemulţumirile copilului şi nu caută să înţeleagă de ce simte el ceea ce simte, copilul îşi va interioriza mânia, care ulterior va răbufni în comportamentul său.

Multora le-ar plăcea să creadă că violența din jocurile video, din filme și emisiunile TV nu îi afectează pe copii. Realitatea e că un copil este influențat de orice lucru cu care interacționează. Violența de pe ecrane este deosebit de periculoasă, pentru că ea nu îl învață pe copil să relaționeze în mod adecvat cu alți oameni.

Există o corelație clară între furie și violența de pe ecrane. Trebuie să le oferim copiilor reguli stricte cu privire la ceea ce au voie să vizioneze. Dacă descoperi că copilul tău joacă jocuri video nu tocmai benefice, redu drastic timpul alocat jocurilor şi stabileşte-ţi drept scop eliminarea cu desăvârşire a oricăror jocuri violente. Înlocuieşte-le cu altele mai creative, care nu presupun violență şi caută-i prieteni cărora le place să facă şi altceva, pe lângă jocurile video.

Epoca digitală în care trăim ridică noi provocări cu privire la modul cum ne raportăm la relaţiile din mediul on-line şi la obiceiurile aferente, pe care le transmitem copiilor noştri. Una dintre problemele ce ţin de folosirea tehnologiei de către copii este că ecranele permit un anonimat care îl protejează pe utilizator de orice posibile consecinţe. Uneori, copiii nu le aruncă în faţă altor copii cuvinte pline de ură şi furie, în schimb se pot loga pe un site, folosind un pseudonim, şi trimite comentarii malițioase sau e-mailuri răutăcioase. Este mai uşor ca niciodată să răneşti pe cineva; nu trebuie decât să apeşti butonul „Trimite”.

Poți începe să îți înveți copilul regulile de politețe on-line cu mult înainte de anii adolescenței. Atunci când ajunge la vârsta la care poate trimite un SMS sau un e-mail, este momentul propice pentru a-i explica ce se cuvine și ce nu se cuvine să spună on-line. Însă nu are voie să folosească dispozitivele electronice pentru a-și exprima furia. Să nu spună niciodată ceva despre o persoană, ce nu i-ar spune dacă s-ar afla faţă în faţă.

Mulți părinți și profesori se plâng că generația viitoare are o capacitate tot mai scăzută de a-și păstra atenția focalizată. Oare de ce durata medie a atenției a scăzut cu 40% din 2000 încoace? Răspunsul ține, în parte, de dispozitivele electronice pe care le-am dăruit copiilor noștri, sperând să le aducă foloase în viață și să-i țină la curent cu ce se petrece în lume. Dar cu cât îi îngădui mai mult copilului să folosească telefonul, tableta și alte dispozitive, cu atât îl împingi spre o atenție mai de scurtă durată.

Stimularea digitală permanentă le creează probleme de atenție copiilor care se luptă deja cu autocontrolul și cu alegerile sănătoase. Când totul se schimbă la fiecare trei minute în lumea digitală, copilul nu e pregătit să se concentreze și să acorde atenție celor ce se întâmplă la școală. Astfel, dacă profesorul nu realizează vreun experiment sofisticat, copiii obișnuiți cu lumea digitală se pierd pe drum.

Cititul on-line este condimentat cu reclame și titluri amăgitoare la un click distanță care se întrec în a ne capta atenția. În contrast, o carte oferă un singur reper asupra căruia să ne concentrăm atenția, fiind deci de o valoare inestimabilă pentru copii. Lectura unei cărți e o activitate calmantă și relaxantă. Atunci când lasă din mână cartea, copilul rămâne într-o atmosferă tihnită, benefică. Prin comparație, gândiți-vă ce se întâmplă când lasă din mână tableta sau telefonul. Adesea este certăreț („De ce nu pot să mă mai joc?”), irascibil și morocănos.

Ca părinte, poți dirija progresul copilului tău în sfera lecturii. Atenția pe care copilul o acordă unui joc video se deosebește radical de concentrarea necesară pentru a se descurca în viața de zi cu zi.

Mulți copii stau ore în șir cu privirea lipită de dispozitive, dar nu reușesc să se concentreze la nimic altceva. Învățându-i pe copii să își privească interlocutorii în ochi, îi ajutăm să își concentreze atenția asupra persoanei care li se adresează. Când insiști asupra contactului vizual și îl practici tu însuți cu el, îți ajuți copilul să acorde atenție celor din jur și să manifeste o mai mare empatie.

Cât privește intervalul de timp pe care copilul tău are voie să îl petreacă în fața ecranelor, numai tu poți decide cât de mult înseamnă prea mult. Două ore pe zi este o regulă generală bună. Deși fiecare familie ar trebui să își folosească discernământul personal în această privință, cert este că fiecare familie trebuie să aibă limite clare. Copiii se descurcă întotdeauna mai bine atunci când au granițe clare. Timpul în fața ecranelor cere limite temporale și parametri; altminteri, va acapara cu totul timpul liber al copilului.

E de datoria ta, ca părinte, să îți înveți copiii diferența dintre conținutul adecvat și cel inadecvat. Nu lăsa acest aspect în sarcina unui profesor, pastor sau consilier. Cum nu i-ai permite copilului să mănânce ciocolată în fiecare seară, tot astfel nu îi poți permite să consume mizerii informaționale. Tu ești cel responsabil pentru dieta mentală a propriului copil.

Majoritatea copiilor își vor ierta părinții atunci când aceștia sunt dispuși să își ceară iertare. Asumarea responsabilității ca părinte e mult mai eficientă decât a-ți acuza copilul că a luat decizii greșite. În fiecare familie trebuie să se creeze o comunicare sănătoasă părinte-copil, alta decât discuțiile despre ora de culcare sau programul zilnic. Interacționați cu copilul pe orice subiect care se ivește firesc, iar timpul petrecut în fața ecranelor e un subiect fierbinte, care trebuie abordat mereu.

cresterea copiilor carte copertaDacă până acum nu ai avut parte de o asemenea comunicare deschisă cu propriul copil, nu e prea târziu pentru a începe. După ce decizi ce este sănătos și benefic pentru familia ta și creionezi un plan limpede cu privire la folosirea dispozitivelor electronice și a jocurilor, familia ta va propăși între limitele pe care le-ai trasat.

Extras din cartea Creșterea copiilor în era tehnologiei de Gary Chapman, publicată de Casa Cărții, Oradea, 2018. Recomandările practice, sfaturile pertinente și exemplele grăitoare te pot ajuta să-ți recuperezi familia din ghearele dependenței de ecrane. Pentru comenzi: 0256 284912 | Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. | Prin comanda pe magazinul online | Pret: 29 lei.

  Aboneaza-te gratuit la revista AOTV Magazin

Articol tiparit in revista Alfa Omega TV Magazin 8.5 - Provocarea tehnologiei pentru credință și societate (septembrie-octombrie 2018). Aceasta revista se distribuie gratuit, aboneaza-te sa o primesti acasa: www.alfaomega.tv/revista

Informatiile publicate pe site-ul alfaomega.tv (text sau video) pot fi preluate de alte publicatii, site-uri si bloguri online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ spre pagina de pe site-ul nostru. Orice abatere de la aceste norme constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si o vom trata ca atare.

Alfa Omega TVSusține publicarea materialelor creștine

Dacă v-a plăcut acest articol și doriți să citiți mai multe articole de acest gen, dați click aici pentru a afla despre modalitățile prin care ne puteți ajuta. Dorim să ajungem la cât mai mulți oameni cu mesajul Evangheliei, dar nu putem face aceasta fără ajutorul vostru! Ajutați-ne financiar să continuăm!

x
x

GDPR - avem nevoie de acordul tău pentru a putea să-ți trimitem materiale

Dacă ești abonat la revistă sau la newsletterul nostru, trebuie să știi că nu ți le mai putem trimite, decât dacă primim un acord explicit de la tine, conform legislației GDPR. Durează câteva secunde să ne dai acordul. alfaomega.tv/acord
Alfaomega.tv folosește cookies. Info și setări: Politica Cookies. Politica confidențialitate.