Puterea rugăciunii 8.7 - Rick Ridings - lider, casa de rugăciune Succat Hallel, Ierusalim

Scris în . Publicat în Israel.

Interviu realizat în martie 2019 cu Rick Ridings - lider al Casei de rugăciune Succat Hallel din Ierusalim - o perspectivă spirituală/profetică asupra situației actuale din Siria și Israel.

Rick, îți mulțumim că ai acceptat să participi la acest scurt interviu de aici fiindcă știu că ești un om foarte ocupat. Ai să ne transmiți ceva important și de impact nouă, creștinilor, chiar și celor din România, pentru zilele ce vor veni. Spune-ce câte ceva despre viziunea pe care ți-a dat-o Dumnezeu cu privire la această casă de rugăciune, iar apoi să trecem la următoarea chestiune: care este chemarea la rugăciune pentru creștinii din toată lumea, dar și din această regiune?

În spatele nostru se vede Muntele Templului, iar casa noastră de rugăciune e chiar alături. În Isaia 62:6-7, Domnul spune: ``Pe zidurile tale, Ierusalime, am pus niște străjeri, care nu vor tăcea niciodată, nici zi, nici noapte... până nu va așeza din nou Ierusalimul și-l va face o laudă pe pământ.``

Pentru ca Ierusalimul să devină o laudă, trebuie ca Isus să se întoarcă în oraș și să domnească. El e Singurul care poate pune capăt războaielor, aducând pace în toate națiunile. Aceasta va fi capitala Sa. Însă revenirea Lui se pregătește cu ajutorul rugăciunilor. Profeția străveche din Isaia se împlinește acum. Oamenii se închină și se roagă neîncetat la Succat Hallel de 14 ani deja. Oamenii de aici se roagă încontinuu, zi și noapte.

Colaborăm și cu alte case de rugăciune din acest oraș pentru a veghea asupra orașului. În vremea noastră, oamenii încep să-și dea seama că rugăciunile lor protejează orașul și întreaga țară. La fel, mijlocitorii voștri ajută la apărarea României, ajutând-o să-și împlinească destinul și chemarea.

Noi suntem chemați să slujim Israelul, Ierusalimul și Orientul Mijlociu. O parte dintre membrii echipei noastre sunt israelieni, majoritatea evrei, dar și unii arabi. Apoi, mai sunt și oameni care vin din numeroase alte țări. De fapt, unul dintre membrii noștri permanenți e un evreu român care s-a întors în Israel. Așadar, ne rugăm adesea și pentru România, amintindu-ne de țara voastră.

E un loc unde ne rugăm pentru împlinirea scopului lui Dumnezeu pentru Ierusalim, căci acesta este piatra de temelie a stăpânirii Lui pe pământ. Tot de aici ne rugăm și pentru celelalte națiuni. Ne rugăm deseori și pentru România, sub îndrumarea Domnului. Ne rugăm ca țara voastră să fie binecuvântată și suntem recunoscători că mulți oameni din țara voastră se roagă pentru noi.

În România, mai ales în cadrul Rețelei de Rugăciune, unul dintre punctele de rugăciune constante din fiecare lună sunt Israelul și evenimentele care au loc aici. Într-o măsură mai mare sau mai mică, încercăm să ne implicăm în planul lui Dumnezeu pentru Israel și, prin Israel, pentru întreaga lume. Rick, este o binecuvântare că te afli aici și că ai ascultat chemarea Domnului de a te muta aici, căci nu ești cetățean israelian.

Nu, ne-am mutat aici în urmă cu 20 de ani. E greu de crezut că au trecut atât de repede! Însă Dumnezeu, în harul Său, a format o echipă și suntem încântați că tot mai mulți israelieni își iau responsabilitatea de a mijloci pentru țara lor. Însă și noi, ne-evreii, ne putem ruga. E nevoie ca toate națiunile să se roage deoarece credem că cel mai important război spiritual din toată lumea va avea centrul în Israel.

Centrul Israelului este Ierusalimul, mai ales Muntele Templului, aflat în spatele nostru. Biblia ne spune că de aici va domni Isus, de pe dealul Său cel sfânt din Ierusalim. Tronul Său va fi pe acel deal. Așadar, acum are loc o bătălie spirituală majoră, însă Dumnezeu folosește rugăciunile noastre și închinarea noastră în cadrul acesteia.

Așadar, El le spune oamenilor din toată lumea să se roage fiecare pentru orașul în care trăiește ca să aibă pace. Însă apoi le spune oamenilor din toată lumea să se roage pentru un singur oraș: Ierusalimul! El spune că toți credincioșii trebuie să se roage pentru pacea Ierusalimului.

Ai primit o avertizare de la Domnul și vrei să le ceri creștinilor să se mobilizeze și să se roage pentru o anumită regiune, nu numai pentru Ierusalim. Ne poți povesti mai multe despre viziunea pe care ai primit-o de la Domnul?

Prin luna ianuarie a anului 2018, în timpul unui moment de închinare de la Succat Hallel, am primit o viziune. L-am văzut pe Isus stând ca Leul din Iuda pe un tron în vârful Muntelui Templului. Avea o prezență maiestuoasă, părea să fie în control. El privea, în timp ce zeci de mii de demoni se străduiau să construiască rute pentru a veni să atace Ierusalimul. Aceștia veneau din multe locuri, din numeroase părți, căci am văzut numeroase căi.

Însă, în ultimele luni, Dumnezeu mi-a atras atenția asupra a trei dintre acestea. Când Leul din Iuda a scos un răget în direcția acestor rute, demonii au devenit confuzi, rutele au început să se năruie, având loc astfel o întârziere serioasă în planul Satanei. Conform profețiilor biblice, va veni un moment în care toate națiunile se vor năpusti împotriva Ierusalimului. E important ca noi, mijlocitorii, să întrebăm: ``Doamne, în ce sezon ne aflăm acum?``

Dumnezeu mi-a arătat că aceste rute demonice erau construite să se îndrepte spre Ierusalim din numeroase națiuni, dar El a spus că încă nu a sosit vremea acestora. Atunci, El a scos un răget, întârziind construirea acestora. Nu a oprit construcția acestora, ci le-a întârziat-o foarte mult. Așadar, am simțit că, prin asta, Dumnezeu ne spune că vrea să ofere un răgaz de îndurare nu numai Israelului, ci întregului Orient Mijlociu, dar și celorlalte națiuni.

În chemarea la rugăciune emisă săptămâna trecută, i-am încurajat pe creștini să aibă grijă că se întâmplă ceva foarte important în nord-estul Siriei. În mijlocul acelui război teribil, această regiune din nord-estul Siriei și-a format propriul guvern administrativ. Acesta are o deschidere spre acceptarea creștinilor și a femeilor ca să facă parte din guvern, fiind ceva foarte diferit de ceea ce întâlnim de obicei în Orientul Mijlociu. Sunt incluși și kurzi, și kurzii fac parte din guvern. Așadar, se întâmplă un lucru uimitor. Este o situație surprinzătoare. Însă majoritatea oamenilor din lume nici măcar nu știu că acest lucru s-a petrecut acolo.

Brusc, Domnul a început să ne atragă atenția către acea zonă, mai ales când președintele Trump a anunțat că America își va retrage toate trupele militare. Apoi, de îndată, Turcia a invadat orașul Afrin din nordul Siriei, ucigând kurzi și creștini. Turcia amenința să invadeze partea de nord-est a Siriei. Această zonă mai era amenințată cu invadarea și de către ruși. Aceștia doresc să preia controlul asupra zonei de la Assad, spunând că nu vor ca acolo să fie alte trupe. În același timp, și Iranul a anunțat că vrea să fie prezent în acea zonă fiindcă vor să construiască o punte de legătură pe uscat din Iran tocmai către Israel. Însă, pentru asta, ar avea nevoie să treacă prin nordul Irakului și prin nord-estul Siriei, trecând și prin Liban. Exact asta am observat în acea viziune: o rută demonică pornind din Turcia, o alta pornind din Rusia și o a treia pornind din Iran. Așadar, când au început să apară aceste amenințări, am simțit că era nevoie să postim.

În vremea reginei Estera, când se părea că evreii aveau să fie uciși cu toții, ea i-a rugat pe oameni să se roage și să postească timp de trei zile împreună cu ea. După ce s-a dus la rege, acesta a spus că putea da un decret nou care să anuleze decretul anterior prin care toți evreii puteau fi uciși. Haman a fost deconspirat, iar apoi a fost spânzurat chiar de spânzurătoarea construită de el.

Așadar, am simțit nevoia să-i chemăm pe oameni să se roage ca, la fel ca în vremea Esterei, să aibă loc o schimbare a ``decretului`` privitor la această zonă. În timp ce ne rugam pentru acest lucru, președintele Trump a anunțat că vor lăsa totuși câteva trupe militare americane în acea zonă. Această decizie va împiedica Turcia sau Iranul să invadeze acea zonă, ucigând toți kurzii și creștinii.

Mulți consideră că poporul kurd se trage din mezii din Biblie. Pe măsură ce aceștia capătă o mai mare libertate, vor să stabilească relații cu Israelul. Ei sunt mult mai deschiși față de Biblie, iar Duhul Sfânt acționează cu putere în rândul kurzilor. Așadar, credem că ei sunt foarte importanți pentru Orientul Mijlociu și pentru apărarea Israelului, deoarece ei au fost cei care s-au luptat cu SI, ei fiind principalul aliat care a ajutat la îndepărtarea influenței SI, plătind un foarte mare preț.

Așadar, îi încurajăm pe cei care fac parte din NATO, sau au vreo legătură cu NATO, să facă presiuni și să se roage pentru liderii lor, pentru ca America și NATO să facă ceva pentru a proteja poporul kurd și să-i protejeze și pe creștinii din această zonă, ca ei să nu fie uciși. Credem că acest lucru e foarte important pentru împlinirea scopului lui Dumnezeu pentru Orientul Mijlociu și pentru apărarea Israelului fiindcă, dacă Iranul nu poate construi acea punte de legătură, îi va fi mult mai greu să atace Israelul. Însă e important și pentru ceea ce se întâmplă în estul Europei fiindcă ceea ce se petrece în această zonă din Siria și Turcia are un efect major asupra Europei răsăritene.

Ai dreptate și poate că această chemare la rugăciune va fi bine primită de telespectatorii noștri deoarece ne dorim ca românii să ajute la împlinirea scopului lui Dumnezeu pentru această zonă, dar și pentru țara noastră. Mulțumesc că ne-ai relatat viziunea ta și despre această chemare la rugăciune, informându-ne, din punct de vedere spiritual, cu privire la ce se întâmplă aici. E bine ca creștinii din România să aibă o înțelegere spirituală mai profundă a acestor lucruri deoarece știrile primite prin mass-media seculară sunt extrem de derutante.

Ai dreptate, mass-media seculară e influențată de ceea ce Biblia numește ``spiritul antihristic``, dar și de acțiuni ce se opun împlinirii scopului lui Dumnezeu. Vedem că peste tot în lume sunt la putere idei care se opun lui Dumnezeu. De aceea e foarte important ca toți creștinii să-și formeze o opinie bazându-se pe ce scrie în Biblie și sub conducerea Duhului Sfânt. Dar, în același timp, e bine să urmărească știrile despre mișcarea acestor forțe din această regiune pentru a ști ce se întâmplă.

Poate ați aflat de la știri despre această mișcare de forțe din nord-estul Siriei. Da, dar noi, creștinii, trebuie să ``cernem`` știrile acestea și să ne rugăm ca Dumnezeu să ne ajute să știm ce e adevărat și ce e minciună, ce se întâmplă cu adevărat, iar El ne va oferi o perspectivă spirituală asupra lucrurilor.

Acum credem că perspectiva spirituală cu privire la această regiune se potrivește aceleia din vremea reginei Estera. Dumnezeu vrea să-i demaște pe cei asemenea lui Haman, care au planuri malefice de distrugere a Israelului. Trebuie să ne rugăm ca toți ``Hamanii`` din diferite guverne să fie demascați, ca orice plan demonic să fie dejucat și ca decretele lui Dumnezeu să aibă succes, apărând ceea ce face El în această regiune și în Israel.

Următoarea mea întrebare face referire tot la acest duh de pricepere din rugăciunile noastre. E vorba de situația actuală din Israel referitoare la primul ministru, care tocmai a fost pus sub acuzare. Ce revelație ai primit cu privire la această situație și cum ne putem ruga? Această situație poate pune Israelul într-o poziție foarte vulnerabilă, deoarece conducătorul statului este pus sub acuzare. De asemenea, acuzațiile vin tocmai înainte de alegerile din Knesset (Parlamentul israelian, n.red.), deci e o perioadă sensibilă pentru Israel. Cum ne putem ruga pentru Israel și pentru situația actuală?

Cu multe luni în urmă, am primit o viziune în care l-am văzut pe prim-ministrul Netanyahu. Am văzut ceva asemănător rădăcinilor unui copac, dar care semănau cu un șarpe aflat sub pământ. Acesta se îndrepta spre Yemen. Brusc, a ieșit la suprafață, părând a fi rădăcina unui copac, dar era un șarpe de fapt. Acesta s-a încolăcit în jurul lui, încercând să-l sugrume. L-am întrebat pe Domnul ce vrea să însemne asta.

Am simțit că Dumnezeu mi-a spus că se lucra cu magie și vrăjitorie împotriva lui fiindcă Domnul l-a ales să se împotrivească dușmanilor Israelului și fiindcă el face mereu ceea ce zice. Când el spune că Iranul nu are voie să-și aducă armele prin Siria și Liban ca să atace Israelul, atunci se știe că vorbește serios și că va face orice ca să împiedice acest lucru. Am simțit că acest șarpe încerca să-i curme viața.

Noi ne rugăm ca el să nu fie îndepărtat din funcție nici mai devreme, dar nici mai târziu de perioada stabilită de Dumnezeu. Ne rugăm ca totul să fie la timpul stabilit de Dumnezeu. Ne rugăm să fie îndepărtate orice manifestări oculte, de magie și vrăjitorie, îndreptate împotriva sa. Ne rugăm ca el să primească gânduri clare de la Domnul. Ne mai rugăm și ca, dacă acuzațiile la adresa lui sunt mincinoase, acele minciuni să iasă la iveală.

E foarte important ca în orice societate democratică să domine regula conform căreia, până ți se se dovedește vinovăția în curtea de judecată, să fii considerat nevinovat. Însă, acum, mass-media poate judeca și învinovăți pe cineva înainte de a avea loc un proces măcar. Așadar, nu e corect că unii oameni îi cer demisia doar fiindcă i-au fost aduse acuzații. Mai întâi, trebuie dus înaintea Curții, care va efectua o investigație. Între timp, e important să ne rugăm să-i fie protejată mintea și ca dușmanii Israelului să nu profite de această situație pentru a ataca țara.

Ne rugăm ca el să aibă înțelepciunea de a contracara din timp orice atac al dușmanului. Trebuie să ne rugăm ca oricine va fi ales, fie el, fie altcineva, să se împotrivească dușmanilor Israelului. Israelul are nevoie de un conducător puternic deoarece Orientul Mijlociu e un loc foarte periculos și sunt mulți dușmani demonici care vor să distrugă Israelul. Așadar, e nevoie de un conducător puternic care să li se împotrivească.

Trebuie să ne rugăm să fie ales un conducător potrivit care să apere Israelul și, cât timp Netanyahu va rămâne la conducere, să nu fie distras de alte lucruri și nici ca viața să nu-i fie amenințată pentru ca el să înțeleagă ce vrea Dumnezeu și faptul că El va înfrânge orice piedică. Mi se pare că e un fel de plan al celui rău de a accelera procesul de înlăturare a lui Netanyahu mai repede decât e plănuit de Dumnezeu.

Asta credem și noi, că dușmanul se simte amenințat de faptul că acum avem un prim-ministru care, în loc să spună cuvinte frumoase, mai degrabă trece la acțiune.

Când Iranul a încercat să trimită aici niște arme ultramoderne... Când au încetat luptele Liban, ONU a încetat focul în urma semnării unui acord cum că nu vor mai fi arme în sudul Libanului. În prezent, în sudul Libanului sunt cel puțin 30 000 de proiectile, care au fost aduse acolo sub privirea ONU, după semnarea acordului de încetare a focului, și toate proiectilele au ca țintă Israelul.

Însă acum, fiindcă Iranul a putut aduce arme mai moderne prin Siria, până în Liban, a apărut un pericol și mai mare. De aceea a fost nevoie de cineva foarte curajos, precum Netanyahu, care să dea drumul unor atacuri aeriene prin care să distrugă aceste convoaie cu arme ultramoderne trimise de către Iran în Liban pentru a ataca Israelul.

Iranul declară în mod fățiș că vrea să distrugă Israelul... Nu e niciun secret! De aceea nu ne vine să credem că națiunile occidentale nu spun nimic despre acest lucru, dar, slavă Domnului, pare să fie o schimbare de situație, căci tot mai mulți lideri din Occident, din Europa și America, își dau seama că Iranul vorbește serios. Când Iranul spune că vrea să distrugă Israelul, vorbește serios, nu vrea numai să-i creeze probleme Israelului, ci chiar vrea să-l distrugă. Așadar, trebuie să-i luăm în serios.

Trebuie să continuăm să ne rugăm pentru Israel, pentru pace, apărare, dar și pentru populația de aici, pentru alyiah, pentru spiritul antisemitic de pretutindeni, mai ales că e în creștere în Europa.

Rick, acum, la final, îți cer să te rogi pentru mijlocitorii și telespectatorii din România, ca Dumnezeu să le dea revelații și să fie cu adevărat niște străjeri pe ziduri, nu doar pentru România, ci și pentru Israel.

Mă rog pentru voi, mijlocitorii din România. Fie ca Duhul Sfânt să vă dea un duh de pricepere pentru a putea înțelege știrile, pentru a înțelege ce face Dumnezeu, ce face Satana și pentru a vă putea ruga conform voii lui Dumnezeu. Duhul Sfânt ne poate arăta cum să ne rugăm. Mă rog ca El să vă dea ungerea Sa. Mă rog să primiți ceea ce Biblia numește ``ungerea fiilor lui Isahar`` de a înțelege vremurile lui Dumnezeu. Mă rog să cunoașteți vremurile lui Dumnezeu și perioadele stabilite de El, să înțelegeți ce scop are pentru Israel, pentru Orientul Mijlociu, pentru România!

Mă rog să înțelegeți ce vrea să facă Dumnezeu prin intermediul națiunii voastre. Mă rog să fiți unși ca România să se ridice ca o națiune-oaie puternică din punct de vedere spiritual. Biblia spune că națiunile vor fi ori ca niște oi, urmându-L pe Domnul, ori ca niște capre, răzvrătindu-se împotriva Sa. Ne rugăm ca mijlocitorii români să-și ajute țara să devină o națiune-oaie care să asculte de vocea Bunului Păstor, să se supună Acestuia, iar Domnul să poată spune: ``Bine, robi buni și credincioși din România! Vă mulțumesc că Mi-ați auzit vocea și M-ați ascultat!`` În numele lui Ieșua! Amin!

Rick, îți mulțumesc pentru această emisiune și pentru acest interviu, căci ne ajută să înțelegem ceea ce se petrece aici. Îl slăvim pe Domnul că vă folosește ca pe o voce profetică în România. Pe viitor, vom încerca să avem dialoguri cu tine, nu față în față, ca acum, ci prin intermediul Skype. Așa ne-ai putea împărtăși niște chemări la rugăciune. Așadar, dacă vei avea ceva urgent de spus despre Israel, să ne dai de veste, iar noi vom transmite ce ne spui în țara noastră pentru a te ajuta și a te susține în mișcarea de rugăciune pentru Israel care are loc aici. Domnul să te binecuvânteze, să te apere și să te păzească și fie ca ungerea de peste Succat Hallel să sporească, pentru a primi cât mai multe revelații și a avea un impact sporit! Domnul să binecuvânteze România!

 revista AOTVMagazin Abonează-te gratuit la revista AOTV Magazin

Articol tipărit în revista Alfa Omega TV Magazin 9.3 - De ce Israel (mai-iunie 2019). Această revistă se distribuie gratuit.
Abonează-te să o primești acasă

 

2455 accesări

stiri din israel ultimele reclama

sidebar tvlive
sidebar revista
facebook alfa omega tv
App mobila

Aplicația mobilă

Descarcă aplicația mobilă „Alfa Omega TV” și fii la curent cu știri, recomandări și noutăți!

badge google play badge appstore

Alte informații

Canalul Alfa Omega TV poate fi recepționat gratuit via satelit: Eutelsat E16A, 16 grade Est, Frecventa – 12.717 Mhz, Polarizare Orizontală, Symbol rate - 7500 ks/s, FEC - 3/4, Codare - MPEG-4.
Alfa Omega TV Production deține 2 licențe de emisie TV pe satelit: canalele Alfa Omega TV și Alfa Omega TV Internațional. Alfa Omega TV editeaza, la fiecare doua luni, revista: "Alfa Omega TV Magazin".
SC Alfa Omega TV Production SRL, Str Aurel Pop nr. 8, Timisoara. Reprezentant legal și asociat unic: Pețan Tudor. Conducerea societății: Pețan Tudor: director general, coodonator programe; Pețan Mirela: director executiv; Mocofan Muguraș: director tehnic/dezvoltare.
Cod de conduită profesională

Organismul de reglementare sau de supraveghere competent este Consiliul National al Audiovizualului (CNA), cu sediul in Bd. Libertatii nr.14, sector 5, Bucuresti, tel: 40 (0)21 305 5350, email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

 Alfa Omega TV - E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. | Tel.:+40 256 284913 | Fax:+40 256 284912

Alfaomega.tv folosește cookies. Info și setări: Politica Cookies. Politica confidențialitate.