Donează     Rugăciune       TV LIVE                           
100-steaua
100-istoric
100-teologia
100-pace
100-stiri
100-roaga-te
100-conferinta

Războaiele arabo-israeliene și terorismul. Consecințele - refugiații arabi și evrei

Un articol care prezintă istoria războaielor și tensiunilor arabo-israeliene din 1920 în prezent, rădăcina problemei refugiaților din regiune. Extras din broșura „Israel - geografie, politică, sionism, istorie, oameni, cultură”, conținând 48 de pagini cu date și informații desprepoporul evreu. O puteți comanda în format tipărit la preț 15 lei, sau o puteți descărca gratuit înformat electronic - www.alfaomega.tv/descarca


 

Acesta va fi un război de exterminare și un masacru de proporții, despre care se va vorbi asemenea masacrelor mongole și a cruciadelor.” - Azzam Pasha, Secretar General al Ligii Arabe (BBC, 15 mai 1948)

Provenim dintr-o țară marcată de chinuri și suferințe... dintr-un popor... care nu a cunoscut niciun an - nici o singură lună - în care mamele să nu-și fi jelit copiii.” - Ițhak Rabin, 1993

1920-1921 - Revolte arabe / terorism în perioada timpurie a mandatului britanic

Liderul palestinian Haj Amin al-Husseini a instigat permanent revolte împotriva evreilor. În incidentele din 1920, șase evrei au fost omorâți și 200 răniți; în 1921, 43 de evrei au fost omorâți și 147 răniți. Ca replică, evreii și-au înființat forțe de apărare, devenite ulterior Haganah, precursoarea Armatei Israeliene.

1929 - Masacre instigate de Haj Amin al-Husseini

Mulțimile au atacat populația evreiască din Ierusalim, Safed, Jaffa, Kfar Darom și un kibuț în Fâșia Gaza. Hebronul, comunitatea evreiască veche de secole, a fost distrus, și 67 evrei omorâți. Autoritățile evreiești au consemnat cazuri de viol, tortură, decapitări de copii și mutilare. Înaltul comisar britanic John Chancellor a scris: „Nu cred că istoria înregistrează multe orori de un asemenea nivel, în ultimile sute de ani.” În total, 135 evrei au fost omorâți și 35 au fost mutilați sau răniți.”

1936-1939 - Revolta arabă în Palestina

Având sprijinul Germaniei naziste, Haj Amin al-Husseini a condus o revoltă de trei ani împotriva britanicilor, evreilor și oponenților săi politici, pentru a forța încetarea imigrației evreiești și a achiziționărilor de pământ. S-a estimat că au fost omorâți 415 evrei, 200 locuitori de origine britanică și 5.000 de arabi.

19248-1949 - Războiul de Independență al Israelului

În 14 mai 1948, Mandatul Britanic a luat sfârșit, fiind înființat statul Israel. Peste mai puțin de 24 de ore, Israelul a fost invadat de armatele a cinci națiuni arabe: Egipt, Siria, Transiordania, Liban și Irak. Armata israeliană, recent formată, a reușit să învingă invazia în 15 luni de război, în care au murit 6.000 de evrei, aproximativ 1% din totalul populației.

1949-1956 - Raidurile Fedayeen

Teroriștii arabi (fedayeen), antrenați și echipați de către Egipt, au atacat în permanență civilii israelieni în bazele din Liban, Gaza și Iordania. 1300 de israelieni au fost uciși sau răniți în atacurile teroriste.

1956 - Criza Suezului

Egipt a sporit atacurile de tipul fedayeen, împiedicând Israelul să navigheze prin canalul Suez, blocând portul israelian Eilat, încălcând legea internațională și amenințând supraviețuirea economică a Israelului. Cu sprijinul Franței și Marii Britanii, Israelul a capturat peninsula Sinai și Gaza. Israelul s-a retras complet după șase luni, când Egiptul i-a garantat dreptul la circulație liberă, iar forțele O.N.U. de menținere a păcii au staționat în Sinai.

1959 - Raidurile Fatah

Yasser Arafat, născut în Egipt, a înființat în 1959 gruparea Fatah, pentru a purta războaie de gherilă și operațiuni împotriva Israelului. În 1965, Fatah a adoptat „teoria încurcăturii”, care presupunea că atacurile repetate vor determina Israelul să răspundă agresiv împotriva statelor arabe unde se aflau luptătorii arabi, crescând astfel nivelul animozității dintre Israel și statele arabe vecine.

1964 - Formarea Organizației pentru Eliberarea Palestinei (OEP)

OEP a luat naștere în Egipt, fiind susținută de Liga arabă ca o organizație-umbrelă pentru grupurile ce militau împotriva Israelului. În 1968, gruparea Fatah a lui Arafat s-a alăturat OEP și, într-un final, a ajuns în fruntea acesteia. De-a lungul deceniilor, Organizația pentru Eliberarea Palestinei a desfășurat mii de atacuri împotriva israelienilor și a altora din jurul lumii, inclusiv primele deturnări de avioane.

1967 - Războiul de Șase Zile

Israelul a fost forțat să se apere atunci când Siria, Egipt, Iordania și Irak au intensificat atacurile teroriste, iar Egiptul a blocat în mod ilegal accesul Israelului la apele internaționale, înlăturând forțele O.N.U. de menținere a păcii. Cele patru țări arabe au mobilizat la granițele Israelului peste 250.000 de trupe, dotate cu tancuri și avioane furnizate de Uniunea Sovietică, pregătindu-se pentru o invazie masivă. Ministrul irakian al apărării o dat ordin trupelor sale să „lovească așezările civile ale dușmanului, să le transforme în cenușă și să paveze drumurile arabe cu cranii ale evreilor.” Israelul a preîntâmpinat aceste planuri într-un război defensiv, reușind să captureze Cisiordania, Gaza și peninsula Sinai din Egipt, precum și platoul Golan din Siria.

1967-1970 - Războiul de uzură

La scurt timp după încetarea focului în Războiul de Șase Zile, președintele egiptean Gamal Nasser a ordonat atacuri asupra Israelului și Sinaiului. Pe parcursul conflictului care a durat trei ani, au fost omorâți 1.424 de soldați israelieni și peste 100 de civili.

1972 - Masacrul de la München

După 1967, teroriștii palestinieni au atacat israelieni aflați în orice colț al lumii. În cea mai cunoscută dintre operațiunile lor, grupul Septembrie Negru a ținut ostatici și a omorât 11 membri ai echipei olimpice israeliene, la Jocurile Olimpice de la München, în 1972. Era cunoscut pe scară largă faptul că teroriștii făceau parte din facțiunea Fatah a lui Yasser Arafat, din cadrul OEP.

1973 - Războiul de Yom Kippur

Egiptul și Siria au lansat un atac-surpriză împotriva Israelului în cea mai sfântă zi a anului evreiesc. Cu toate că a fost luată prin surprindere, Armata israeliană a reușit să combată asaltul, ieșind în întâmpinarea forțelor egiptene pe Canalul Suez și împiedicând trupele siriene să treacă de platoul Golan. Cu toate că Israelul a obținut victoria militară, pierderile omenești au fost devastatoare - 2.688 de soldați au fost uciși în aproximativ trei săptămâni de luptă. Egiptul a pretins că și-ar fi recâștigat onoarea datorită succesului pe care l-a obținut în primele 48 de ore ale conflagrației.

1982-1985 - Războiul din Liban

După ce Iordania a înlăturat OEP în 1970, și-a consolidat poziția în sudul Libanului. În timpul următorului război civil din Liban (1975 - 1990), atacurile OEP în nordul Israelului s-au intensificat. Israelul a pătruns în Liban în 1982, pentru a eradica organizația. OEP a fost nevoită să se mute în Tunisia. În 1985, Israelul s-a retras spre o zonă de securitate, la aproximativ patru mile distanță de-a lungul graniței, unde a rămas până în anul 2000, când s-a retras în mod unilateral. Până în 1982, 95.000 de oameni își pierduseră deja viața în crudul război civil din Liban.

Pe parcursul acestui război, falangiștii din milițiile creștine libaneze au pătruns în taberele palestiniene pentru refugiați la Sabra și Shatila, masacrând un număr de oameni cuprins între 460 și 700, inclusiv 200 de luptători OEP. Cu toate că niciun israelian nu fusese implicat în masacru, Curtea israeliană a decis că Israelul și generalul Ariel Sharon au fost responsabili în mod indirect pentru asta, întrucât Armata israeliană nu îi oprise pe falangiști să intre în tabere.

1987-1991 - Prima intifadă

OEP a inițiat prima ”intifadă” (scuturare) după ce au circulat pe teritoriile Palestinei o serie de zvonuri false cu privire la atrocitățile israelienilor. Palestinienii pretind că a fost o răscoală nonviolentă, care însă a devenit violentă foarte repede, soldându-se cu 27 de israelieni omorâți și peste 1.400 de israelieni civili și 1.700 de soldați israelieni răniți. Aproape jumătate din victimele palestiniene (1.000) au fost cauzate de alți palestinieni în „intrafada”, sau luptele interne dintre facțiunile palestiniene.

1991 - Războiul din Golf

Când coaliția condusă de S.U.A. a luptat pentru a-l respinge din Kuweit pe dictatorul irakian Saddam Hussein, acesta a încercat să atragă Israelul în război, lansând 39 de rachete Scud către Israel. Pentru a evita distrugerea coaliției conduse de S.U.A., Israel nu a răspuns atacului.

1994 - Primul atentat sinucigaș cu bombă în Israel

Opt civili au fost uciși într-un atentat sinucigaș într-un autobuz în centrul Israelului. Această tactică va fi folosită tot mai des de către facțiunile islamiste teroriste peste tot în lume.

2000-2006 - Cea de-a doua Intifadă („Al Aqsa”)

În 29 septembrie 2000 a început o campanie de atacuri sinucigașe cu bombă și atacuri teroriste, ale căror consecințe pe parcursul a cinci ani au fost 1.068 israelieni uciși și peste 7.000 răniți, din care 69% erau civili. Aproximativ 3.000 de palestinieni au fost, de asemenea, uciși în conflict.

2006 - Al doilea război libanez

Hezbollah, gruparea teroristă din Liban, sprijinită de Iran, a atacat Israelul la granița cu Liban, pe 12 iulie 2006, omorând opt soldați, luând doi ostatici și lansând în același timp baraje de rachete către populația civilă din nordul Israelului. Israelul a răspuns printr-o operațiune militară care a durat 34 de zile.

2008 - „Plumb topit”: Războiul împotriva Hamas

După ce Israelul s-a retras complet din Gaza în 2005, Hamas și alte grupuri teroriste au lansat peste 7.000 de atacuri cu rachete și mortiere în comunitățile israeliene din sud. Pe măsură ce atacurile au escaladat în 2008, Israelul a răspuns într-un final printr-o operațiune militară împotriva Hamas, „Plumb topit”, pentru a proteja cetățenii israelieni. Operațiunea de 22 de zile a luat sfârșit pe 8 ianuarie 2009.


Consecințele războaielor: refugiații arabi și evrei

israel arabi razboaie refugiati corturi

Războaiele creează refugiați. Dacă liderii arabi ar fi acceptat planul de împărțire propus de O.N.U., în loc să declanșeze un război pentru a pune mâna pe întregul Mandat Britanic, astăzi ar exista un stat arabo-palestinian independent alături de Israel. Nu ar fi existat refugiați palestinieni și nicio „Nakba” (catastrofă), termenul arab pentru înfrângerea din 1948. Dacă țările arabe nu i-ar fi exclus pe cetățenii evrei care locuiau acolo, nu ar fi existat nici refugiați evrei din țările arabe.

„Problema refugiaților palestinieni a fost o consecință a războiului, nu a proiecțiilor omenești.” - Istoricul Benny Morris


israel arabi razboaie refugiati harta evrei

REFUGIAȚII EVREI DIN ȚĂRILE ARABE

Peste 10.000 de evrei au ajuns să fie refugiați proveniți din zone ale Mandatului Palestinei în care armatele arabe au triumfat. În Cisiordania și Gaza, armatele arabe au distrus comunitățile evreiești și au ucis sau exilat toți evreii. După războiul din 1948, evreilor nu li s-a mai permis să locuiască în zonele ocupate de arabi. Iordania a preluat controlul Cisiordaniei și a refuzat să protejeze așezările sfinte ale Israelului. Numai în estul Ierusalimului, 57 de sinagogi, biblioteci și centre de studiu - multe dintre ele vechi de secole, au fost profanate și distruse, pietrele lor fiind apoi folosite pentru a construi toalete și drumuri.

Peste 850.000 de evrei au fugit ca să scape de persecuția tot mai intensă sau au fost dați afară din țările arabe și musulmane, după Războiul de Independență. Între 1949 și 1954 au ajuns fără casă, deși unele din comunitățile lor erau vechi de peste 2.000 de ani. Între 1948 și 2000, populația evreilor din Orientul Mijlociu și țările nord-africane a scăzut de la 900.000 la mai puțin de 50.000.

Israelul a primit între granițele sale peste 600.000 de evrei proveniți din țările arabe. Statul proaspăt înființat, în proces de recuperare după distrugerile războiului din 1948, s-a luptat să asimileze atât noii evrei, recent izgoniți din lumea arabă, cât și pe cei 300.000 de refugiați ai celui de-al Doilea Război Mondial. Populația Israelului, care era în 1948 de 650.000 de locuitori, s-a dublat în trei ani, împlinindu-și misiunea de a fi un refugiu pentru evreii persecutați. „Nicio asemenea afluență nu a mai fost în vremurile moderne. A constituit o ‘poartă deschisă’ de la care națiuni mai în vârstă și mai înstărite s-ar fi tras înapoi cu groază”, observa istoricul Howard Sachar. Totuși, deși comunitatea mondială a susținut reînființarea statului Israel, nicio agenție internațională de întrajutorare nu s-a implicat în plasarea evreilor fără locuință.

Refugiații evrei în perioada contemporană: Astăzi, acei primi refugiați nu mai sunt refugiați. Așa cum au procedat alte zeci de milioane de refugiați în ultimul secol, evreii s-au stabilit în alte țări. Două treimi din ei au ales să trăiască în Israel. Refugiații din Orientul Mijlociu și urmașii acestora au alcătuit mai mult de jumătate din populația de evrei a Israelului până la sfârșitul anilor 1990.

Populația evreiască în scădere în țările Orientului Mijlociu
 19482009
Algeria 140.000 <100
Egipt 75.000 200
Iran 100.000 12.000-40.000
Irak  150.000 100
Liban 20.000 100
Libia 38.000 0
Maroc 265.000 5.800
Siria 30.000 200
Tunisia 105.000 1500
Yemen 55.000 200

REFUGIAȚII PALESTINIENI ARABI

israel arabi razboaie refugiati harta arabi

În 1948, 160.000 de arabi ce locuiau între granițele Israelului au acceptat invitația Israelului de a alege pacea și a deveni cetățeni israelieni. Ei au ales trei arabi israelieni în primul Knesset (Parlamentul unicameral al statului Israel, n.tr.). După ce au fost rezolvate dificultățile postbelice dintre guvern și cetățenii israelieni de naționalitate arabă, aceștia au devenit mai liberi, mai educați și mai prosperi față de cetățenii obișnuiți, care locuiau în toate celelalte țări arabe. Astăzi, arabii israelieni sunt în număr de peste 160.000 și continuă să-și aleagă reprezentanți în Knesset.

Între 472.000 și 750.000 de arabi palestinieni (cercetătorii nu au căzut de acord în privința numărului) au părăsit zona devenită ulterior Israel, dintr-o serie de motive:

  • Majoritatea au fugit ca să scape de lupta pe care statul Israel nu a inițiat-o și nici nu și-o dorea.
  • Clasele bogate au fugit pentru a evita războiul care avea să vină. În absența conducerii acestora, societatea civilă palestiniană s-a destrămat, determinându-i pe mai mulți să fugă.
  • Mulți au plecat deoarece liderii arabi i-au sfătuit să fugă din calea înaintării armatelor arabe, promițându-le că victoria va fi rapidă și se vor putea întoarce curând.
  • Mulți au plecat din cauza propagandei arabe: poveștile ei fabricate cu privire la atrocitățile israelienilor au provocat panică.
  • În unele cazuri, trupele israeliene i-au forțat pe rezidenții arabi să-și părăsească locuințele în zonele strategice vitale pentru supraviețuirea tânărului stat Israel, cum ar fi Ramla-Lod și zona de-a lungul graniței nordice.

Ani la rând, palestinienii de naționalitate arabă au adus acuze statelor arabe pentru faptul că i-au încurajat să plece:

Armatele arabe au intrat în Palestina să-i protejeze pe palestinieni... dar în schimb i-au abandonat, forțându-i să emigreze și să plece.” - Președintele palestinian Mahmoud Abbas, 1976)

Vom distruge țara. Arabii ar trebuie să-și ducă soțiile și copiii în locuri sigure, până când lupta va fi încetat.” - Prim-ministrul irakian Nuri Said, 1948

Din 1948 am cerut întoarcerea refugiaților la casele lor. Dar noi înșine suntem cei care i-am încurajat să plece. Nu au trecut decât câteva luni între solicitarea noastră către ei să plece și apelul pe care l-am făcut Națiunilor Unite pentru a rezolva problema întoarcerii lor.” - Haled al Azm, Primul ministru al Siriei, 1948 - 1949

Poveștile inventate de noi cu privire la Deir Yassin „au fost cea mai mare greșeală... palestinienii au fugit cuprinși de groază.” - Hazem Nusseibeh, editor al serviciului palestinian de transmitere a știrilor arabe în 1948. 

Situația unică a refugiaților palestinieni

Zecile de milioane de refugiați din întreaga lume, provenind din alte zone distruse de război în această perioadă, s-au restabilit în alte țări, dar statele arabe vecine, cu excepția Iordaniei, au refuzat să îi asimileze pe palestinienii arabi, în ciuda istoriei, a limbii și a religiei lor comune. În schimb, guvernele arabe i-au limitat la cartierele de refugiați, refuzându-le dreptul la cetățenie și folosindu-se de starea acestora ca o armă de propagandă împotriva Israelului.

Statele arabe nu vor să rezolve problema refugiaților. Vor să mențină deschisă această rană, ca un afront la adresa O.N.U. și ca o armă împotriva Israelului.” - Ralph Galloway, fost director al UNRWA, august 1958.

Din 1948, liderii arabi... s-au folosit de palestinieni în scopuri politice egoiste. Acest lucru este... o crimă.” - Regele Hussein al Iordaniei, 1960.

Toate țările arabe vor ca această problemă să arate în continuare ca o rană deschisă.” - Ana Liria-Franch, reprezentant regional în Cairo al Înaltului Comisar O.N.U. pentru refugiați, 2003.

„Dreptul de reîntoarcere”

Guvernele arabe au promis refugiaților că se vor putea întoarce în țările lor. Liderii arabi au declarat public că scopul lor era să dizolve statul evreiesc din punct de vedere demografic, inundându-l cu palestinieni de naționalitate arabă.

Dacă arabii se întorc în Israel, Israelul va înceta să mai existe.” - Gamal Abdel Nasser, președintele Egiptului, 1961.

Cererea de reîntoarcere a refugiaților palestinieni... este echivalentă cu distrugerea Israelului.” - As’ad Abd-Al Rahman, ministrul palestinian al autorității pentru problemele refugiaților, 1999.

Refugiații în prezent

O.N.U. a acordat asistență specială refugiaților palestinieni. În 1949 a fondat UNRWA, o agenție destinată exclusiv rezolvării acestei probleme a refugiaților palestinieni. Site-ul acesteia afirmă că agenția „este unică în ceea ce privește angajamentul de lungă durată cu un grup de refugiați... și cu patru generații de refugiați.” Toți ceilalți refugiați din lume sunt asistați de o singură agenție O.N.U., UNHCR (Înaltul Comisar al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi) și niciun fel de urmași aparținători altui grup nu mai sunt considerați refugiați. Până în 2011, UNRWA asista 4,8 milioane de palestinieni. După înființarea acestei agenții, s-a ocupat de 38% din refugiații palestinieni, însă nu a folosit ajutorul extern în valoare de miliarde de dolari pentru a le îmbunătăți condițiile de trai sau oportunitățile.

Alfa Omega TVIsrael a contribuit cu fonduri pentru a sprijini UNRWA, dar nu are niciun control asupra politicilor acesteia. Când Israel administra teritoriile (1967 - 1994), eforturile acestuia de a ameliora condițiile de locuire au fost denunțate de către OEP și O.N.U. (Rezoluțiile UN GA 27 92 (1971) și 41 / 69 (1986)). Refugiații palestinieni au continuat să fie utilizați ca instrumente politice.

Extras din broșura „Israel - geografie, politică, sionism, istorie, oameni, cultură”, conținând 48 de pagini cu date și informații desprepoporul evreu. O puteți comanda în format tipărit la preț 15 lei, sau o puteți descărca gratuit înformat electronic - www.alfaomega.tv/descarca 


revista AOTVMagazin Abonează-te gratuit la revista AOTV Magazin

Articol tipărit în revista Alfa Omega TV Magazin 9.3 - De ce Israel (mai-iunie 2019). Această revistă se distribuie gratuit.

Abonează-te să o primești acasă

 

Informatiile publicate pe site-ul alfaomega.tv (text sau video) pot fi preluate de alte publicatii, site-uri si bloguri online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ spre pagina de pe site-ul nostru. Orice abatere de la aceste norme constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si o vom trata ca atare.
stiri din israel ultimele reclama
x

Abonează-te la revista gratuită, la newsletterul nostru email sau la punctele de rugăciune lunare, durează doar câteva secunde.  Abonare

Rugaciune Ai o problemă și ai nevoie de ajutor în rugăciune? Suntem aici pentru tine, te putem sprijini, ne rugăm împreună cu tine! Scrie-ne!

Alfaomega.tv folosește cookies. Info și setări: Politica Cookies. Politica confidențialitate.