Israel - FNE 9 - Poarta de Aur din Ierusalim

Adaugat la :  8.05.2017

În fața Muntelui Măslinilor, după Valea Chedron, se află Poarta de Aur. Secole la rând, a fost folosită drept cale de acces spre curtea Templului. Poarta a rămas deschisă chiar și după ce Templul a fost distrus. Însă, în secolul al XVI-lea, aceasta a fost închisă complet pentru un motiv anume.
POARTA DE AUR DIN IERUSALIM
La începutul anilor 1900, ținutul Israelului era pustiu, fiind, în mare parte, un deșert. După secole de abuzuri, ținutul a rămas fără păduri, vegetație și frumusețe naturală. În 1901 a fost înființat Fondul Național Evreiesc Keren Kayemet L'Israel, începându-se strângerea de bani pentru cumpărarea unor loturi de teren pe tot teritoriul străvechiului ținut al evreilor. Fiind paznicii Țării Promise, acești oameni au plantat peste 250 de milioane de copaci, ajutând la dezvoltarea ținutului și prin alte moduri. De asemenea, organizația a localizat, a căutat și a restaurat numeroase situri arheologice și istorice unice din Israel, iar țării unde curgea lapte și miere i s-a redat vechea frumusețe.
Ierusalim, capitala Israelului, se află pe teritoriul oferit tribului lui Beniamin. Vechiul oraș e înconjurat de un zid ce are o lungime de vreo 4 kilometri. De-a lungul zidului estic este un drum pietonal construit de filiala din Canada a Fondului Național Evreiesc. Cărarea duce spre Poarta Sion, care e aproape de Poarta de Aur.
Vizavi de Muntele Măslinilor se află Muntele Templului, unde se găsește Poarta de Aur, Poarta Îndurării, cum îi spun evreii, sau Poarta Shushan, conform Bibliei. Conform credinței evreiești, Mesia va veni și va intra prin această poartă. Conform credinței creștine, pe aici va intra Isus în oraș.
După cum vedeți, acum e închisă. Însă, conform profeției biblice, când va veni acel moment, poarta se va deschide pentru a-I permite lui Isus să intre în oraș.
Aflată pe partea de est a vechiului oraș, Poarta de Aur e considerată sfântă de cele trei credințe monoteiste. Prin anul 1530, Poarta de Aur a fost închisă din ordinul unui consiliu local islamic din Ierusalim. De asemenea, s-a construit și un cimitir în fața porții pentru a-L împiedica pe Mesia să intre prin această poartă. Musulmanii au considerat că Mesia nu se va pângări, pășind în cimitir.
Cu vreo 600 de ani înainte de Hristos, prorocul Ezechiel a prorocit că Poarta de Est va fi închisă, urmând a se deschide iar doar pentru ca Prințul Israelului să intre în curtea Templului.
''Domnul mi-a zis: „Poarta aceasta va sta închisă, nu se va deschide şi nimeni nu va trece pe ea, căci Domnul, Dumnezeul lui Israel, a intrat pe ea. De aceea va rămâne închisă! În ce privește pe voievod, voievodul va putea să șadă sub ea, ca să mănânce pâinea de jertfă înaintea Domnului. El va intra pe drumul care dă în tinda porții și va ieși pe același drum.''
Poarta de Aur le amintește creștinilor că Isus a intrat în oraș călare pe un măgar, fiind pregătit să înfrunte evenimentele din săptămâna ce-I stătea înainte. E un loc plin de speranță atât pentru evrei, cât și pentru creștini, căci și unii și ceilalți așteaptă cu nerăbdare glorioasa sosire a lui Mesia și stabilirea domniei Sale pe pământ.
Află mai multe despre Israel: http://alfaomega.tv/intelegereavremurilor/israel

sidebar tvlive
sidebar revista
facebook alfa omega tv
App mobila

Aplicația mobilă

Descarcă aplicația mobilă „Alfa Omega TV” și fii la curent cu știri, recomandări și noutăți!

badge google play badge appstore

Alte informații

Canalul Alfa Omega TV poate fi recepționat gratuit via satelit: Eutelsat 16A, 16 grade Est, Frecventa – 12.567 Mhz, Polarizare Verticală, Symbol rate - 16.667 ks/s, Modulație: DVB-S2,8PSK, FEC - 3/5, Codare - MPEG-4.
Alfa Omega TV Production deține 2 licențe de emisie TV pe satelit: canalele Alfa Omega TV și Alfa Omega TV Internațional. Alfa Omega TV editeaza, la fiecare doua luni, revista: "Alfa Omega TV Magazin".
SC Alfa Omega TV Production SRL, Str Aurel Pop nr. 8, Timisoara. Reprezentant legal și asociat unic: Pețan Tudor. Conducerea societății: Pețan Tudor: director general, coodonator programe; Pețan Mirela: director executiv;
Cod de conduită profesională

Organismul de reglementare sau de supraveghere competent este Consiliul National al Audiovizualului (CNA), cu sediul in Bd. Libertatii nr.14, sector 5, Bucuresti, tel: 40 (0)21 305 5350, email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

 Alfa Omega TV - E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. | Tel.:+40 256 284913 | Fax:+40 256 284912

Alfaomega.tv folosește cookies. Info și setări: Politica Cookies. Politica confidențialitate.