Directorul executiv al Centrului Român de Studii Transculturale din Agigea, Ionuț Vlad, a fost ofițer activ în marina militară timp de 9 ani de zile, perioadă în care l-a întâlnit pe Dumnezeu, iar în 2016 a plecat împreună cu familia să slujească pe vaporul „Logos Hope”. În prima parte a acestei emisiuni, Ionuț Vlad povestește despre experiența pe care a avut-o pe vaporul misiune „Logos Hope”, o lucrare a organizației Operation Mobilisation (OM). El spune că prin acea experiență, Dumnezeu l-a învățat să-i iubească pe toți, nu doar pe cei cărora le slujea în afara vaporului, ci inclusiv pe frații și surorile lui de pe vapor.
După o perioadă de 7 ani și jumătate pe vaporul misiune „Logos Hope”, Ionuț Vlad a acceptat să se implice în conducerea Centrului Român de Studii Transculturale din Agigea. În doua parte a emisiunii el vorbește despre ce înseamnă acest centru de pregătire, care sunt valorile, cine poate urma cursurile aici, modul de organizare, iar în final se adresează tinerilor și adulților pentru a reconsidera dimensiunea misiunii în viața personală.
Dacă îți place acest material, susține-ne cu o donație. Ne vei ajuta să producem în continuare materiale creștine: https://alfaomega.tv/donatii
Canalul Alfa Omega TV poate fi recepționat gratuit via satelit: Eutelsat E16A, 16 grade Est, Frecventa – 12.717 Mhz, Polarizare Orizontală, Symbol rate - 7500 ks/s, FEC - 3/4, Codare - MPEG-4.
Alfa Omega TV Production deține 2 licențe de emisie TV pe satelit: canalele Alfa Omega TV și Alfa Omega TV Internațional. Alfa Omega TV editeaza, la fiecare doua luni, revista: "Alfa Omega TV Magazin".
SC Alfa Omega TV Production SRL, Str Aurel Pop nr. 8, Timisoara. Reprezentant legal și asociat unic: Pețan Tudor. Conducerea societății: Pețan Tudor: director general, coodonator programe; Pețan Mirela: director executiv; Mocofan Muguraș: director tehnic/dezvoltare.
Cod de conduită profesională
Organismul de reglementare sau de supraveghere competent este Consiliul National al Audiovizualului (CNA), cu sediul in Bd. Libertatii nr.14, sector 5, Bucuresti, tel: 40 (0)21 305 5350, email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Alfa Omega TV - E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. | Tel.:+40 256 284913 | Fax:+40 256 284912
Alfaomega.tv folosește cookies. Info și setări: Politica Cookies. Politica confidențialitate.