Donează     Rugăciune       TV LIVE                 

Când o treime din populația lumii moare

În octombrie 1347, un vas genovez ce aducea pește proaspăt din Crimeea ancora într-un port din Sicilia. Morți și muribunzi erau la vâsle. Marinarii aveau umflături negre de mărimea unui ou la subsuoară și în regiunea înghinală, din care se scurgeau sânge și puroi, iar pete și bube se întindeau pe piele. Cei bolnavi îndurau dureri îngrozitoare și mureau în cinci zile de la primele simptome.

Unele victime aveau și alte simptome, făceau febră mare și scuipau sânge. Aceste victime tușeau, transpirau puternic și mureau în maxim trei zile, uneori chiar în 24 de ore. Indiferent de simptome însă, la cei infectați, totul mirosea îngrozitor, iar deprimarea și disperarea se așterneau când realizau că au contractat boala.

Acea boală, ciuma bubonică, era atât de letală încât unii mergeau la culcare sănătoși și mureau înainte de dimineață. Unii doctori se infectau stând la căpătâiul unui pacient și mureau înaintea lui.

Răspândită prin intermediul vaselor ce navigau de-a lungul coastelor și pe cursul râurilor, până la începutul anului 1348, ciuma penetrase Italia, Africa de Nord, Franța și trecuse și canalul Mânecii. În același timp, se întinsese și dincolo de Alpi în Elveția și spre est spre Ungaria.

În general, ciuma devasta o regiune anume timp de patru-șase luni și apoi dispărea gradual, cu excepția marilor orașe. Acolo, încetinea ritmul în iarnă, doar pentru a reapărea primăvara și a se dezlănțui pentru încă șase luni. În 1349, a lovit Parisul din nou și a început să se răspândească prin Anglia, Scoția și Irlanda, dar și prin Norvegia, Suedia, Danemarca, Prusia și Islanda, adesea într-o manieră înfiorătoare. În largul coastelor Norvegiei, un vapor a plutit în derivă pentru a eșua lângă Bergen. Când cei de acolo au urcat la bord, au găsit doar o încărcătură de lână și echipajul mort.

Până la jumătatea anilor 1350, ciuma a răvășit majoritatea Europei. Rata mortalității varia între 20% în unele locuri și 90% în altele. În multe zone rurale, ultimii supraviețuitori se mutau din sat, iar satele erau apoi reînghițite de sălbăticie, casele devenind doar movile acoperite de iarbă. În ansamblu, estimarea unui observator medieval se potrivește cu cea a experților în demografie din perioada modernă: „o treime din lume a murit”, cam 20 de milioane de morți.

Cu alte cuvinte, între 1347 și 1350, Europa medievală a experimentat probabil cea mai mare catastrofă din istoria omenirii. Nu ar trebui să ne suprindă faptul că această plagă, sau Moartea Neagră cum a mai fost numită, și-a lăsat amprenta pe creștinismul medieval. În multe cazuri, amprenta lăsată de epidemie arăta la fel de hidos ca simptomele Morții Negre.

Părăsirea celor dragi

La început, oamenii erau doar uimiți, iar martorii suprinși tind să își exagereze rapoartele. În orașul Avignon în Franța, cronicarii afirmă că numărul victimelor era de 62.000 (unii chiar de 120.000), deși populația orașului era probabil mai mică de 50.000. Cu exagerări sau fără, ciuma a devastat orașe. Mari proiecte au fost oprite. În orașul Siena din Italia, din cauza faptului că Moartea Neagră a luat mai mult de jumătate din locuitori, munca la construirea catedralei a fost oprită, deși ea trebuia să fie cea mai mare din lume.

La început, preocuparea principală a fost îngroparea trupurilor moarte. Când cimitirele s-au umplut, cadavrele din Avignon au început să fie aruncate în râul Rhône, până când au fost săpate gropi comune. În Londra, trupurile morților erau atât de multe, încât se revărsau afară din gropile comune. Cadavrele erau lăsate în fața intrării caselor, iar lumina fiecărei dimineți dezvăluia noi mormane zilnic.

În loc să încurajeze ajutorarea reciprocă, faptul că ciuma era atât de mortală i-a îndepărtat pe oameni unul de celălalt. Un abate sicilian nota: „Magistrații și notarii refuză să vină să facă testamentele celor muribunzi”, ba chiar mai rău, „nici măcar preoții nu vin să le asculte spovedania”. Într-o relatare numită Decameron (nuvelă scrisă de Giovanni Boccaccio, n.red.), autorul afirma „un om se ferește de alt om, rudele se țin deoparte, frate e părăsit de frate, adesea și soțul de soție; mai mult, deși e greu de crezut, tații și mamele au ajuns să-și abandoneze proprii copii în prada sorții lor, fără a fi îngrijiți, fără a-i vizita, de parcă ar fi fost străini”.

Cu toate acestea, au existat și exemple de milă și compasiune creștină. Conform unui cronicar francez, călugărițele de la un spital de oraș, „neavând teamă de moarte, au îngrijit bolnavii cu toată blândețea și smerenia”. Noi călugărițe le-au înlocuit pe cele ce au murit, până acolo unde aproape toate au murit: „de multe ori reînoite prin moarte, credem că ele acum se odihnesc în pace cu Hristos”.

Abaterea mâniei lui Dumnezeu

Pentru mulți, calamitatea aceasta avea o singură explicație: mânia și pedeapsa lui Dumnezeu. O plagă atât de mare trebuia să fie pedeapsa divină pentru păcat. Un scriitor contemporan a comparat ciuma cu potopul.

Eforturile de a-L îmbuna pe Dumnezeu și a abate mânia Lui au luat multe forme. Cele mai comune erau procesiuni, autorizate la început de papă. Unele au durat chiar și trei zile, iar la altele au participat chiar și 2000 de persoane (fapt care, desigur, a ajutat la răspândirea epidemiei). Penitenții erau desculți și îmbrăcați în saci, se acopereau de cenușă, plângeau, se rugau, își smulgeau părul, purtau lumânări și relicve. Mergeau pe străzile orașelor, cerând milă de la Isus, Maria și sfinți.

Când ciuma a refuzat să slăbească, procesiunile au evoluat de la ceremonii de pocăință și remușcare la autoflagelare. Cei ce se biciuiau credeau că răscumpărau societatea, că reconstituiau patimile lui Hristos pe trupurile lor pentru a răscumpăra păcatul omenirii.

Dezbrăcați până la brâu, lovindu-se cu biciuri de piele având vârfuri de fier până când șiroia sângele, grupuri de 200, 300, uneori până la 1000 de oameni mărșăluiau din oraș în oraș, implorând mila lui Hristos și a Mariei, iar cetățenii plângeau și gemeau, în simpatie cu ei. 

Procesiunile aveau loc de trei ori pe zi, de două ori public în piața bisericii și o dată în privat. Erau organizați sub conducerea unui Maestru, timp de 33 de zile și jumătate, pentru a reprezenta anii lui Hristos pe pământ. Se angajau să se susțină singuri și să asculte de Maestru. Nu aveau voie să se spele, să se bărbierească, să-și schimbe hainele, să doarmă în paturi, să vorbească sau să întrețină relații sexuale fără permisiunea Maestrului.

Mișcarea s-a răspândit repede din Germania spre Olanda și Franța. Sute de grupuri cutreierau regiunile, amplificând emoțiile deja suprasolicitate în oraș după oraș. Locuitorii îi primeau cu bătăi de clopote și le ofereau ospitalitate. Copiii erau aduși la ei pentru a fi vindecați. Oamenii muiau țesături în sângele celor ce se biciuiau, le puneau pe ochii acestora și apoi le păstrau ca relicve.

Curând, flagelanții au devenit aroganți și au început să atace deschis Biserica. Maeștrii au început să primească spovedaniile oamenilor, să acorde iertarea de păcate și să impună penitențe. Preoții care încercau să-i oprească au fost împroșcați cu pietre, oponenții erau denunțați ca Antihriști. Flagelanții au preluat clădirile bisericilor, au perturbat serviciile religioase, au ridiculizat Euharistia, au jefuit altarele și au pretins că au puterea să alunge demonii și să învie morții.

Ispășirea criminală

Apoi, cei ce se torturau singuri și alți creștini și-au focalizat anxietățile pe un alt grup: evreii. Aceștia erau bănuiți că au otrăvit fântânile orașelor, intenționând „să ucidă și să distrugă întreaga Creștinătate și să controleze întreaga lume”. Linșările publice au început în primăvara anului 1348, după ce au apărut primele victime ale epidemiei de ciumă. În Franța, evreii au fost scoși cu forța din case și duși la rug.

Papa Clement al VI-lea a încercat să oprească isteria. A spus că acei creștini care dădeau vina pe evrei pentru ciumă au fost „seduși de cel mincinos, de Diavol”, și că acuzarea lor de otrăvire a fântânilor și masacrarea lor erau „un lucru oribil”. A îndemnat preoții să ia evreii sub protecția lor, așa cum și el s-a oferit să o facă personal, dar vocea sa cu greu mai era auzită în căutarea generală după un țap ispășitor.

Într-un oraș, o întreagă comunitate de sute de evrei a fost arsă de vie într-o casă de lemn construită special pentru acest scop. Cei 2000 de evrei din orașul Strasbourg din Franța au fost duși la cimitir, iar acolo, cei ce nu s-au convertit au fost arși pe rug, rânduri întregi de ruguri.

În final, Biserica și statul au preluat controlul. Când papa Clement al VI-lea a cerut arestarea lor, flagelanții s-au risipit și au fugit, „dispărând la fel de brusc cum au apărut”, cum scria un martor ocular, „ca fantomele nopții sau stafii batjocoritoare”.

Deznodământul furiei

Ciuma a reapărut cam o dată pe deceniu, în următorii șaizeci de ani, în locuri variate. Cu toate că a adus o revărsare de amărăciune și moarte, au fost puține efecte care să dăinuie în societate.

Unii au notat despre tristul efect pe care ciuma l-a avut asupra moravurilor, „coborând nivelul virtuții în toată lumea”. A fost și o orgie a lăcomiei, cu toată abundența de produse și mărfuri disponibile după trecerea epidemiei. Țăranii au luat singuri uneltele și vitele rămase fără stăpân. Săracii s-au mutat în casele abandonate, au dormit în acele paturi și au mâncat din argintăria foștilor proprietari. S-au înmulțit procesele pentru a obține pământurile părăsite, fără stăpân.

Alții au consemnat o îmbunătățire: mulți oameni ce locuiau până atunci împreună s-au căsătorit. Înjurăturile și jocurile de noroc s-au împuținat atât de mult, încât cei ce fabricau zaruri au ajuns să producă în loc mărgele pentru rugăciune.

Și educația superioară a beneficiat în această perioadă. Împăratul Carol al IV-lea a resimțit adânc problema „cunoașterii prețioase care a fost înăbușită de ravagiile ciumei și morții prin toată lumea”. El a fondat Universitatea din Praga în 1348, în timpul ciumei. Până la 1353, trei noi colegii au fost fondate la Cambridge, unul fiind finanțat din veniturile provenite de la liturghiile făcute pentru morți.

De asemenea, Biserica s-a îmbogățit, în primul rând prin dărnicia pelerinilor care, în 1350, au inundat Roma căutând iertarea de păcate. De asemenea, instituțiile religioase au beneficiat de un fluviu de lucruri lăsate ca moștenire prin testament. În octombrie 1348, Consiliul orașului Siena a suspendat temporar taxele sale anuale în favoarea organizațiilor religioase de caritate, pentru că acestea erau „imens de bogate și cu adevărat îngrășate” de aceste bunuri primite prin testament.

Biserica a primit și multă critică. Majoritatea clerului s-a dovedit a fi la fel de speriat și de preocupat de sine ca populația largă, unii chiar storcându-i de bani pe oameni pentru serviciile pe care le ofereau în timpul crizei. Faptul a fost condamnat sever de papa Clement al VI-lea și a produs resentimente puternice în oameni. În orașul Worchester din Anglia, de exemplu, cetățenii au dărâmat porțile unei mănâstiri, au atacat călugării și au încercat să dea foc la clădiri.

Un contemporan al evenimentelor scria: „Când cei ce au titlul de păstor joacă rolul lupilor, atunci erezia crește în grădina Bisericii”. Majoritatea oamenilor au continuat viața ca înainte de ciumă, dar nemulțumirea față de comportamentul Bisericii la acest moment critic a accelerat mișcările de reformă, care urmau să izbucnească după un secol și jumătate.

Autor: Mark Galli. Sursa: Christian History Institute. Folosit cu permisiune.

Etichete: crestinul si societatea, Crestinul si Biserica, coronavirus, pandemie, epidemie, covid19

Alte informatii

Canalul Alfa Omega TV poate fi receptionat gratuit via satelit: Eutelsat E16A, 16 grade Est, Frecventa – 12.717 Mhz, Polarizare Orizontală, Symbol rate - 7500 ks/s, FEC - 3/4, Codare - MPEG-4. Alfa Omega TV Production detine 2 licente de emisie TV pe satelit: canalele Alfa Omega TV si Alfa Omega TV International. SC Alfa Omega TV Production SRL, Str Aurel Pop nr. 8, Timisoara. Reprezentant legal si asociat unic: Petan Tudor. Conducerea societatii: Petan Tudor: director general, coodonator programe; Petan Mirela: director executiv; Mocofan Muguras: director tehnic/dezvoltare.  Cod de conduita profesionala

x

Abonează-te la revista gratuită, la newsletterul nostru email sau la punctele de rugăciune lunare, durează doar câteva secunde.  Abonare

Rugaciune Ai o problemă și ai nevoie de ajutor în rugăciune? Suntem aici pentru tine, te putem sprijini, ne rugăm împreună cu tine! Scrie-ne!

Alfaomega.tv folosește cookies. Info și setări: Politica Cookies. Politica confidențialitate.