A trecut printr-un viol. O minune în mijlocul suferinţei | Astrid Daulia T. Dinescu (Semnele Timpului)
Nu este uşor să treci peste experienţa unui viol şi nici să-i suporţi consecinţele. Dar dacă printre acestea se numără şi o nouă viaţă, ce este de făcut? O fetiţă de 12 ani s-a văzut forţată să ia o astfel de decizie.
Fără îndoială, violul este una dintre cele mai traumatice situaţii prin care poate trece o femeie. Consecinţele fizice şi psihologice îşi pun amprenta pe viaţa victimei, schimbându-i sau chiar distrugându-i existenţa. Din păcate, uneori nici societatea şi nici chiar familia nu sunt pregătite pentru a răspunde în cel mai eficient mod acestei probleme, fiind alături de victimă şi oferindu-i înţelegerea de care are nevoie în acele momente.
Lianna Rebolledo era doar un copil de 12 ani când a trecut prin experienţa teribilă a unui viol. Din acel moment, simţămintele de vinovăţie şi ideea că este murdară şi fără valoare au început să o copleşească. Ajunsă într-un centru de îngrijire pentru cei cu depresie severă, a încercat să-şi ia viaţa. A fost dusă la spital, unde a aflat că era însărcinată. Medicii i-au recomandat avortul, ca fiind cea mai bună soluţie, deşi oricum nu erau convinşi că sarcina ar fi putut ajunge la bun sfârşit. Potrivit lor, copilul ar fi fost amintirea vie şi consecinţa mereu prezentă a violului, notează lifenews.com.
Lianna povestea că, atunci când a reuşit să conştientizeze ce însemna o sarcină, şi-a dat seama că acel bebeluş făcea deja parte din ea. Când i-a auzit inima bătând, a înţeles că urma să nu se mai simtă niciodată singură, abandonată şi fără speranţă, aşa cum se simţise de multe ori în copilăria ei. Acel bebeluş, rezultatul celui mai groaznic moment din viaţă, a devenit dintr-odată cel mai bun motiv să trăiască, să lupte pentru un trai mai bun şi să privească spre viitor.
Deşi nu fusese crescută într-un mediu religios, cu valori creştine, îi cerea Dumnezeului despre care îi auzise pe alţii vorbind să o ajute să uite, iar El, avea ea să spună mai târziu, i-a arătat că ceea trebuia să facă era să ierte. Lianna povesteşte cum fetiţa ei a fost cea care i-a arătat ce înseamnă să fii iubit, i-a dat puterea de a fi mai bună şi i-a fost alinare în momentele de disperare şi singurătate. De copil, fetiţa obişnuia să-i mulţumească mamei sale pentru viaţă şi pentru grija pe care i-o purta, lucru care îi întărea Liannei convingerea că, de fapt, acel copilaş fusese cel care îi redase ei viaţa şi bucuria.
„Nu îmi pot imagina viaţa fără ea. Nu a fost uşor, dar a fost cea mai bună alegere”, declara Lianna pentru aciprensa.com. „Cum este posibil ca cineva să creadă că aceste fiinţe nu au dreptul la viaţă, când ele sunt cele care îţi aduc atâtea bucurii, îţi umplu viaţa, când de multe ori sunt singurele care sunt lângă tine în momentele grele? Nu, pentru mine, avortul nu este o opţiune”, spunea Lianna.
Sursa: preluat de pe semneletimpului.ro
De ce am ales să aducem în discuție subiectul. Nota redactorului ↓
Violul este o tragedie. O traumă de care unele persoane nu se vindecă niciodată. Nu avem cuvinte să exprimăm cât de tare ne doare sufletul pentru persoanele care trec prin așa ceva. Și scopul preluării poveștii Liannei nu este să impunem alegerea ei. Ci e mai degrabă o conștientizare a unei probleme teribile și un mod de a le spune persoanelor care au trecut prin asemenea situații îngrozitoare că nu sunt singure, că Dumnezeu le iubește și le poate ajuta să se vindece. Că nu sunt vinovate. Că pot scăpa de frică. Dar au nevoie de ajutor. De ajutor calificat și mai ales de dragostea sinceră a celor din jur.
Cum poți ajuta pe cineva care a supraviețuit unui abuz
Așadar, dacă știi pe cineva care e victima violului, arată-i susținere. Crede victima și spune-i asta. Ajut-o să ia decizii și evită să-i spui ce să facă. Dovedește că-ți pasă. Fii alături. Rămâi alături, chiar dacă își exprimă sentimente de mânie, neputință, dacă plânge, dacă țipă. Ascultă. Oferă speranță. Spune-i că rămâi alături.
Nu face amenințări la adresa vinovatului, fiindcă persoana care a trecut prin asta își poate face griji privind siguranța ta.
Multe persoane au spus că au început să se vindece abia când au început să creadă sincer că nu sunt responsabile pentru ce li s-a întâmplat.
Dar, dacă ești de sex opus, trebuie să te porți cu deosebită atenție. E posibil ca suportul tău să sperie victima. Întreabă cum poți fi de ajutor astfel încât să se simtă confortabil.
Oricine poate fi victimă. Și persoanele de sex masculin
Nu doar fetele sunt victime. Și bărbați, și băieții trec prin abuzuri sexuale. Mai ales ei au nevoie să fie crezuți când își fac curaj să spună ce li s-a întâmplat. Există concepția greșită că persoanele de sex masculin nu pot trece prin așa ceva. Li se spune uneori că ar fi trebuit să fie în stare să se opună dacă sunt bărbați adevărați. Durerea lor crește atât de mult! Se simt izolați, rușinați, simt că nu sunt destul de bărbați. Și, din nefericire, foarte mulți împărtășesc ce li s-a întâmplat.
Dacă ești o victimă de sex masculin:
- Să știi că nu ești vinovat.
- Că nu ai meritat.
- Că ești bărbat, că nu ți-ai pierdut masculinitatea.
- Nu te învinovăți dacă pentru moment corpul tău a reacționat altfel decât crezi că era normal în situația aceea.
- Abuzul sexual nu are nimic a face cu orientarea sexuală. Nu devii gay fiindcă ai fost victimă.
- Amintește-ți că important e că ai supraviețuit.
Amintește-ți că nu ești de vină, chiar dacă:
- atacatorul este o persoană pe care o cunoști.
- Chiar dacă ai înghețat și nu ai putut spune nu.
- Chiar dacă nu ai reușit să lupți. Blocarea e o reacție normală la o un eveniment anormal, traumatic.
- E posibil să simți că totul în tine a înghețat și că nu poți funcționa cum trebuie. Nu fii prea dur/-ă cu tine, ai nevoie de timp să te vindeci.
Dacă ai nevoie de cineva care să se roage și să discute cu tine, scrie-ne pe adresa de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..
În plus, tot o reacție normală la ceva anormal este și depresia. Dacă te confrunți cu ea, ai nevoie de cineva care să te ajute. Ne poți scrie pe adresa de mai sus dacă nu ai la cine să apelezi sau dacă te simți mai liber/-ă să vorbești cu cineva care nu te cunoaște. De asemenea, deși un articol nu poate rezolva problema, poate fi un pas către vindecare. Poți citi despre ce să faci dacă treci prin depresie: https://alfaomega.tv/viata-spirituala/emotii/5991-ce-faci-daca-te-confrunti-cu-depresia
De asemenea, îți recomandăm secțiunea „Emoții”, acolo am pregătit mai multe materiale asemănătoare: https://alfaomega.tv/viata-spirituala/emotii
Materiale despre abuz: https://alfaomega.tv/component/tags/tag/abuz