M-am îndrăgostit. Am făcut avort. Am vrut să mor
Mărturia Corinei Dedu
La 18 ani, m-am îndrăgostit de persoana nepotrivită și am rămas însărcinată. A fost un moment greu, despre care n-am vorbit cu nimeni. Am făcut un avort. De ce spun asta? Pentru că sunt convinsă că sunt multe doamne de vârsta mea care au trecut pe aici.
Am fugit de acasă, am ajuns în Casablanca, Maroc, Africa, împreună cu doi băieți, care erau frații acelei persoane. Eram singura din micul grup de trei persoane care știa puțină franceză și engleză. Casablanca era o escală prin care se ajungea în alte țări. Dumnezeu ne-a închis tot. Avioanele cu care trebuia să zburăm n-au decolat. Nimic n-a mers. Am fost blocați acolo în nordul Africii câteva zile. Ce am putut face? Doar să ne întoarcem acasă.
Am ajuns înapoi, asta înainte de admiterea la facultate, și am zis: „Doamne, nu mai vreau nimic.” Am avut o depresie profundă, nu știu dacă părinții mei și-au dat seama sau nu.
De ce am plecat de acasă? Pentru că am vrut libertate, am vrut să nu mai depind de nimeni, am vrut să fiu departe. Încercam să fug de mine și de ceea ce am făcut, de acest avort și de toate lucrurile. Am început să dorm mult.
Aveam dispute cu Dumnezeu, deși El îmi vorbea în fiecare zi: „Uite ce frumos e afară! Uite, a răsărit soarele.” Parcă încerca să mă învioreze, iar eu ziceam: „Nu mai vreau să trăiesc. Sunt groaznică, sunt urâtă. Cum am putut face așa ceva? Vreau să mor.”
Mă certam cu Dumnezeu: „De ce răsare soarele? Să nu mai răsară. De ce cântă păsările? Să nu mai ciripească.”
Mă gândeam să mă arunc de la balcon. Mă gândeam la acel moment din copilăria mea în care am citit Biblia și am învățat să mă rog. Mergeam pe drum și ziceam: „Doamne, dar nu mai merit să trăiesc!” Vedeam natura, Îl simțeam pe Dumnezeu atât de puternic, simțeam prezența Duhului Sfânt peste mine și ziceam: „Doamne, lasă-mă în pace că nu mai vreau să trăiesc, ia-mă de aici!”
Și Dumnezeu în dragostea Lui a avut răbdare cu mine. În timp ce mergeam, m-am întâlnit cu un coleg și am mers să vedem rezultatele la facultate. Am intrat, pentru mine a fost un mare șoc că am intrat la Facultatea de construcții, la locurile fără taxă.
Am văzut încă o dată mâna lui Dumnezeu, care încerca să mă învioreze și să mă încurajeze. Acel coleg cu care am mers la facultate era dintr-o biserică creștină din Timișoara. Prin el, Dumnezeu a lucrat la sufletul meu, la viața mea, la înviorarea și renașterea sufletului meu.
Am mers la biserică, iar când am intrat prima oară am plâns o oră și jumătate. Nu m-am putut controla, dar mi-am dat seama că acel plâns a fost bucuria că Dumnezeu mă primește, mă iubește, mi-a vindecat sufletul și duhul. Chiar dacă mă vedeam atât de urâtă, El mi-a dat o nouă șansă la viață. Prima dată când fratele pastor de la amvon a întrebat cine vrea să se boteze, am ridicat mâna, și așa a continuat viața mea de „nou-născută” înaintea Dumnezeu, în Împărăția Lui.
Depresia cauzată de avort a fost o durere foarte mare, dar care a dus apoi, în timp, la chemarea de a sluji alături de soțul meu. Acum îmi dau seama de ce am trecut pe aici. Ca să pot să povestesc, să pot încuraja, să pot să consilia.
Dacă și tu ai trecut printr-o traumă asemănătoare
Dumnezeu vrea să folosească toate experiențele prin care trecem pentru a aduce încurajare. Poate înseamnă puțin, dar există femei și tinere domnișoare care au trecut pe aici și sunt convinsă că nu-și găsesc sursa de unde să se încarce, care nu știu ce să facă cu viața lor. Dumnezeu primește, Dumnezeu iubește, Dumnezeu vindecă, Dumnezeu restaurează, Dumnezeu îți dă o șansă la viață.
Dorim să te ajutăm. Scrie-ne și ne rugăm pentru tine. Îți putem recomanda și un consilier spiritual care să fie alături de tine: trimite-ne mail pe adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau scanează codul și completează pe site cererea de rugăciune.
De asemenea, aici găsești o listă de centre de consiliere: https://alfaomega.tv/pro-viata/ajutor
Articolul a fost publicat în revista Alfa Omega TV Magazin (anul 12, nr. II), din martie-aprilie 2022, cu tema „Creștinul autentic”. Mai multe despre revistă și despre cum te poți abona: https://alfaomega.tv/revista