Miracolul supravietuirii lui Edgar Harrell, veteran al celui de-al doilea Razboi Mondial

La o fermă mică din Kentucky, Edgar Harrell a auzit la radio despre războiul din Oceanul Pacific. După ce a ascultat reportajele despre pușcașii marini care își pierd viața, s-a hotărât să ajute.

Mă gândeam că am deja 18 ani și deja mă înscriam pentru armată. Nu voiam să mă înrolez în armată. Voiam să mă înrolez în trupele infanteriei marine, a afirmat Edgar Harrell. Vasul de război, USS Indianapolis, a devenit căminul lui. Când am văzut vasul acela uriaș... Vă imaginați la ce s-a gândit un tânăr de la țară, a afirmat Edgar Harrell.

Pe acel vas, Harrell a văzut o luptă aprigă ce l-a șocat foarte tare. Băiatul de 18 ani își amintește foarte clar un incident când un avion kamikaze japonez a lovit vasul în bătălia pentru Okinawa.

Îmi amintesc faptul că am văzut acel avion și m-am gândit că se va sfârși viața. Avionul se îndrepta înspre dunetă, a afirmat Edgar Harrell...

Harrell a supraviețuit în urma atacului, dar nouă dintre colegii lui nu au supraviețuit. Vasul a trebuit să se întoarcă în Statele Unite pentru reparații. A plecat din Golful San Franciso îndreptându-se înspre partea de sud a Pacificului, unde a avut loc misiunea finală. La bord se aflau bombele atomice care urmau să fie lansate asupra celor două orașe: Hiroshima și Nagasaki. Membrii echipajului au descărcat încărcătura pe insula Tinian. Harrell spunea că următoarea sarcină era aceea de a se îndrepta spre Filipine unde urmau să se pregătească pentru marea invazie japoneză.

''Căpitanul McVay a cerut o escortă, dar i-au spus că nu au nevoie de una. Aceștia nu spuneau adevărul. Ar fi putut să-i spună că are nevoie de o escortă. De ce? Deoarece cu patru zile înainte pierduserăm o navă de luptă, USS Underhill, cu 129 de băieți. Urma să ne îndreptăm înspre acea zonă'', a afirmat Edgar Harrell.

Harrel spune că motivul pentru care liderii Marinei au luat această decizie rămâne un mister. Acest lucru ne duce înapoi la 30 iulie 1945. Un submarin japonez reperează vasul Indianopolis în Marea Filipinelor și lansează câteva torpile asupra lui. Două dintre ele au lovit ținta.

Vasul e distrus în mai puțin de 15 minute. 900 dintre cei 1200 care au supraviețuit atacului inițial au ajuns în apa contaminată cu petrol. Mulți dintre cei răniți s-au folosit de vestele de salvare pentru a ieși din marea plină de rechini.

''Mă gândeam acasă la tata, la mama și la cei șase frați mai mici, la sora mai mică și la cea mai mare și la acea tânără care îmi spuse că mă va aștepta. I-am spus Domnului că nu vreau să mor, ci vreau să trăiesc'', a afirmat Edgar Harrell.

Harrell avea 20 de ani pe atunci. A spus că a început să se gândească la versete.

''Mi-a venit în minte acest verset: ''Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi''. Știam că Domnul era mai mare decât mine. Când Domnul mi-a vorbit, am știut că o să supraviețuiesc. Nu am știut că o să fiu acolo patru zile și jumătate'', a afirmat Edgar Harrell.

Patru zile jumătate de oroare. Fără mâncare, fără apă și înconjurați de apa plină de rechini. Unii dintre colegii săi au început să aibă halucinații pentru că erau răniți sau pentru că băuseră din apa sărată.

''A părăsit grupul. A mers la 45, 65 de metri distanță și am auzit un țipăt puternic. Am văzut cum este tras sub apă și apoi cum vesta scoate la suprafață corpul. Din cauza sângelui veneau tot mai mulți rechini care se luptau între ei pentru trupul lui. Deși văzuse astfel de imagini, Harrell nu a renunțat la speranță. Spunea că Dumnezeu l-a călăuzit pe el și pe câțiva dintre colegii lui spre un coș cu cartofi putrezi. Miezul cartofilor încă era comestibil. De asemenea, spunea că Dumnezeu a trimis într-o zi un nor de ploaie pentru a le asigura apa necesară.  Atunci Îi mulțumești lui Dumnezeu. Vezi cum norul se îndreaptă spre tine și poți să aduni câteva linguri de apă'', a afirmat Edgar Harrell.

Condițiile dure au făcut victime. Numărul marinarilor s-a micșorat la mai puțin de 300. Un avion care zbura deasupra zonei aproape de apă: un miracol, pentru că pilotul, locotenentul Wilbur Gwinn, nu era în căutare de supraviețuitori. Nu știa despre lipsa lor. Nimeni nu știa.

''Locotenentul Gwinn se uită, deschide trapa și vede oceanul contaminat cu petrol'', a afirmat Edgar Harrell.

Când zboară și mai jos, Gwinn, pe care l-au numit 'înger', vede rechini care atacau supraviețuitorii. Cere ajutor prin stație. Sunt scoși din apă 317 membrii echipajului vasului Indianapolis. Harrell a petrecut câteva luni în spital pentru recuperare.

''După experiența prin care a trecut, este ușor să ne dăm seama de motivul pentru care Harrell a fost decorat de către Marină. A primit decorația militară Purple Heart. Aceasta este scrisoarea din 13 august 1945: 'Decorația Purple Heart îi este acordată lui Edgar Alvin Harrell de către ofițerul medical pentru rănile dobândite în lupta împotriva unui dușman al Statelor Unite în data de 30 iulie, 1945.''' a afirmat Mark Martin.

S-a căsătorit cu Ola, tânăra care îl aștepta. Astăzi, mai sunt în viață doar 36 de supraviețuitori ai vasului Indianapolis, care au fost parte din cel mai grav dezastru marin din istoria Statelor Unite. Harrell împărtășește povestea sa, cum Dumnezeu l-a salvat, în școli și biserici. Vede lucrul acesta ca pe o lucrare. Împreună cu fiul său David au înregistrat povestea într-o carte nouă: ''Out of the Depths''.

''Nu trece o zi fără să Îi mulțumesc lui Dumnezeu'', a afirmat Edgar Harrell.