În bunătatea Ta, Tu ne asculți prin minuni... (Psalmul 65:5)

Rugăciunea are putere

Anca Vicovan este mamă a 7 copii și de-a lungul vieții a fost marcată de pierderea unui băiețel în 2009, iar câțiva ani mai târziu fetița ei a ajuns la terapie intensivă, iar medicii nu i-au mai dat șanse la viață.

Noi, ca oameni, am vrea tot timpul ca Dumnezeu să facă minuni atunci când vrem noi, cum vrem noi și cu cine vrem noi. Dar în suveranitatea Lui, El știe mai bine. În 2009, când mi-am pierdut băiețelul, n-am putut înțelege lucrul acesta și am fost mâhnită și de multe ori am cârtit. A venit 2017, când am avut probleme cu fetița și, medical vorbind, nu avea nicio șansă la viață. Văzând prognosticul dat de medici, am spus că nu are cum să trăiască. Am ajuns cu ea la Suceava, la terapie intensivă-neonatologie. Acolo, două doamne doctor au avut grijă de ea, dar nu mi-au dat nicio șansă ca fetița să-și revină. Au spus că dacă Dumnezeu vrea să facă o minune, poate, dacă nu, ei ca medici fac tot ce știu.

Atunci am făcut ungerea fetiței. Eu, sincer, nu am vrut, dar soțul meu a spus că pe baza credinței lui, să se facă ungerea. După acest act, la câteva ore, fetița a început să se simtă din ce în ce mai rău. Știam că în urma ungerii se va da o luptă puternică pentru viața ei și știam că va urma acest lucru. Țin minte că m-am rugat și am spus: „Doamne, dacă în 2009 n-am acceptat voia Ta, și am avut multe luni în care am pus multe întrebări, acum spun să se facă voia Ta.”

În seara respectivă, doamna doctor m-a întrebat dacă doresc să mă anunțe când moare sau să lase până dimineața. I-am răspuns că în momentul când moare aș vrea să știu. Dimineața, a venit doamna doctor să mă anunțe că copilul trăiește, încă nu a murit, dar să nu mă bucur deoarece nu a ieșit din situația grea. Dar copilul nu a murit. Am stat pe terapie intensivă mai mult timp cu ea. Doamna doctor mai în vârstă mi-a spus că ceea ce Dumnezeu vindecă, rămâne vindecat. Când oamenii spun că nu mai au ce să facă, Dumnezeu are ultimul cuvânt. Și, într-adevăr, este o minune. După 2017 văd viața altfel, mă bucur altfel. Mi-am schimbat perspectiva asupra vieții.

Cel care dă zile este Dumnezeu

Bogdan Chițescu s-a născut într-o familie de creștini după Evanghelie, în Iași. Deși a mers la adunare de mic copil și a crescut în biserică, cunoscând Cuvântul lui Dumnezeu, a resimțit presiunea societății și a observat diferențele dintre el și „ceilalți”. A plecat în armată și a fost încorporat pentru Securitate. Deoarece era „pocăit” a fost mutat la arma Pompieri. Acest apelativ, „pocăit”, l-a urmărit pe toată perioada stagiului militar. După ce și-a întemeiat o familie, Bogdan a fost diagnosticat cu o boală gravă.

În 1982 m-am căsătorit și avem trei copii. Am fost student la Facultatea de Textile din Iași, lucram la un combinat de fibre sintetice aici, dar în 1983 m-am îmbolnăvit de un cancer și a trebuit să întrerup. Când am plecat de la spital, medicul care m-a tratat era o doctoriță și mi-a spus: „Tinere domn, dumneavoastră pentru că nu ați fost foarte atacat, organismul nu a fost foarte epuizat, nu ați consumat tutun și alcool, probabil că boala va reveni cam, cartea spune cinci ani, dar noi spunem zece ani.” Dar eu i-am răspuns: „Doamna doctor, cel care dă zile e Dumnezeu. Noi le luăm și Îi mulțumim pentru ele.” Și au trecut 41 de ani și boala nu a revenit. Sunt de o seamă, pot să spun, din punctul ăsta de vedere, cu fiica mea care s-a născut atunci când m-am întors acasă de la spital.

Domnul Isus s-a implicat direct

În casa părintească a lui Ionel Ilaș a fost o crâșmă, dar el nu a fost atras de consumul de alcool și de țigări. În schimb, a fost atras de Dumnezeu „ca un magnet”. Botezul nou-testamental l-a făcut într-o seară de iarnă, în luna februarie, în râul Suceava. Ionel Ilaș mărturisește despre o situație în care a avut mâna pusă în ghips.

Citeam în Biblie cum Domnul Isus s-a implicat direct: „Eu fac, Eu te ajut, Eu toate lucrurile le fac noi, prin Mine pentru că nu poți singur, fără Mine nu poți face nimic… ” Așa a spus Domnul. Și totdeauna m-am încrezut în El și când am avut o boală. Am fost cu mâna ruptă și fiind o fire neliniștită, mai tăiam din ghips. Când mă durea puțin tăiam din ghips fără să știe soția. Și când am scos ghipsul la Rădăuți, am făcut o radiografie imediat, și s-a văzut că mâna nu era vindecată bine, ci a rărmas o distanță între oase. Dar nu mă durea. Mi-a dat ghipsul jos și mâna era toată inflamată cu puncte roșii. Doctorul a venit la mine și mi-a spus să nu mă sperii și să nu mă opresc la Suceava, ci să merg la Cluj sau la Iași pentru că trebuie făcută o operație. Acum ce să fac? Eu m-am temut totdeauna de doctori, deoarece știam că e durere...

Am venit acasă, mâna era legată, era inflamată, mi-am dat cu oximed și m-am culcat. La ora două m-am trezit și am stat de vorbă cu Dumnezeu, așa cum stau cu dumneavoastră. Îi spuneam: „Doamne, mâna asta e făcută de Tine. Eu sunt făcut după chipul și asemănarea Ta. Tu știi că eu mă tem de doctori. Știu că n-am scapare și trebuie să mă merg la operație. Dar te rog, fă Tu cumva să nu mă doară nimic, să nu simt durere, să nu-mi fie frică de doctori.” Dimineața, când m-am trezit, mâna nu mai era roșie. Am început să mișc degetele. L-am sunat pe doctorul meu ca să mă primească la urgențe, la Suceava, dar m-a amânat pentru că era în concediu. Când a revenit și am mers la el, m-a trimis să mai fac un film și apoi a comparat cele două radiografii. Apoi m-a întrebat: „Dumneata vrei operație?” „Domn' doctor, ferească Dumnezeu, am spus eu, nu-mi trebuie operație.” Și mi-a explicat că mâna s-a prins, dar oasele nu s-au lipit perfect dar dacă doream să fie mâna mea ca în tinerețe putea să mă opereze. Acum car pietre cu roaba fără probleme. Cum să nu-I mulțumesc lui Dumnezeu? Cum să nu-I mulțumesc dacă am văzut vindecarea cu ochii mei?

Fiecare zi e un dar de la Dumnezeu

Felicia Cruț s-a născut într-o familie de creștini penticostali. A crescut învățând principiile vieții creștine, mergând la școala duminicală și la întâlnirile pentru copii. La vârsta de 11 ani, în urma unui accident, s-a îmbolnăvit de diabet și a urmat o perioadă grea pentru Felicia. Lucrurile s-au agravat în timp și au condus la alte probleme de sănătate.

Există un Dumnezeu care vede totul, știe totul și ne ține în fiecare zi. Sunt 33-34 de ani de boală. Pot să spun că sunt multe momente când ești foarte jos. Au fost multe momente în care am simțit fiorul morții și îmi aduc aminte perfect unul dintre momente când m-am întors cu fața la perete și am cerut Domnului zile și viață. Și Dumnezeu a fost credincios și a răspuns. Și multe, multe zile de spitalizare, cu analize foarte proaste, cu momente foarte grele, când mergi la medic și îți spune: „O, uite, nu arată foarte bine lucrurile astea, să știi că o să urmeze ceva mai rău, o să cadă și următoarele organe...” Înveți dependența de Dumnezeu și spui că toate sunt în mâna Lui. A fost o perioadă în care am zis: „Doamne, de ce, de ce mie, de ce eu, de ce?” Și mi-am dat seama că lucrurile astea personal nu îmi fac bine pentru că nu pot găsi un răspuns. O nouă zi e o nouă zi de har și Dumnezeu spune că ne dă putere pentru fiecare zi. Așa că primesc fiecare zi ca pe un dar de la Dumnezeu.

Îmi aduc foarte bine aminte de un moment de acum 4-5 ani de zile. Am avut o problemă gravă la picior, s-a infectat și din cauza diabetului devenise o situație complicată și bineînțeles că medicii au fost foarte alertați. Pentru că trebuiau să-mi scobească osul, să n-ajungă infecția la călcâi, medicul m-a întrebat: „Rămâi acum sau vii mâine, dar îmi spui repede să nu pierdem mult timp, că e aglomerat la ușă.” Am spus că am nevoie să mă gândesc, am ieșit și m-am rugat Domnului: „Doamne, ce trebuie să fac?” Am simțit îndemnul Duhului Sfânt să plec acasă. Mi-a fost un pic teamă că lucrurile se pot agrava, dar am plecat acasă și au fost multe rugăciuni pe care le-am înălțat către Dumnezeu, dar știu că El a fost prezent, a auzit și îmi pare bine că am ascultat acea șoaptă a Duhului Sfânt și am plecat acasă. Și astăzi Îi mulțumesc că am două picioare cu care pot să conduc, pot să-mi fac treburile, alerg. Putem alege: ori ești bucuros și mergi înainte cu bucurie, ori te plângi și aștepți mila celorlalți. Eu am zis că vreau să ajut acolo unde cred că este o nevoie și o pot împlini.