Fiica noastră a paralizat în timpul unei examen

Dar Dumnezeu a vindecat-o în mod miraculos

Mă numesc Grădinariu Costică Georgică. Dumnezeu m-a binecuvântat cu șapte copii: șase băieți și o fată. În anul 2000, singura mea fiică, Elena, în timp ce dădea examenul de capacitate din clasa a 8-a, a paralizat pe partea dreaptă. Imediat i-au fost afectate fața, mâna, piciorul. Profesorii care au văzut-o au chemat imediat ambulanța și au dus-o la Suceava. Angajații spitalului nu au putut face nimic, așa că au trimis-o la Iași.

Nu eram în țară atunci, ci în America. Când am fost sunat și am primit vestea, am intrat într-o stare de neliniște, de întristare. Era vorba de unul dintre copiii mei, de singura fiică.

M-am dus la adunarea din River Side, în California, le-am povestit fraților ce s-a întâmplat și ne-am rugat. Apoi am mers la un frate în vârstă care nu putea veni la biserică pentru că avea 88 de ani. După ce am intrat în casă, mi-a profețit prin Duhul Sfânt, spunând: „Bărbatule, văd cuptorul care s-a aprins în cortul tău, văd flăcările care ard, dar iată că în mijlocul acestui cuptor am înălțat un steag alb, de biruință, pentru că vreau ca prin lucrarea pe care am îngăduit-o să-Mi proslăvesc Numele.” În momentul acela am fost eliberat de starea în care am ajuns când am primit apelul telefonic. 

Soția mi-a dat datele de contact ale prof. dr. Ianovici, din Iași și am luat legătura cu el. Dumnealui mi-a spus că nu garantează decât 1% șanse de recuperare și să vin repede în țară deoarece trebuie să semnez niște documente prin care Elena să poată fi operată.

M-am urcat în avion, și apoi am ajuns acasă. M-am dus la Elena, dar când am intrat în salon și am văzut cum arăta, nu-mi venea să cred că e copilul meu. În partea dreaptă, fața îi era trasă într-o parte. Ochiul, la fel. Nu-și simțea jumătate de limbă. Nu-și putea mișca mâna dreaptă. Nici piciorul drept. Văzând-o așa, am intrat din nou în starea în care am fost când am primit telefonul în America. 

Ca să nu plâng în fața ei, am ieșit imediat pe hol și am pus capul pe perete, l-am ascuns cu mâna și am început să plâng. Soția mea a venit la mine și m-a văzut în starea în care eram și mi-a spus să mă duc jos la domnul doctor pentru că vrea să vorbească cu mine. M-am dus la domnul profesor, am stat de vorbă cu el și printre altele l-am întrebat dacă pot să fac o rugăciune și dacă pot să îi fac fiicei ungerea cu untdelemn în spital. Mi-a spus că se poate. Lucrul acesta l-am cerut ca să am eu în cugetul meu libertatea de a mă ruga din toată inima. 

Împreună cu mine era fratele slujitor Custrinu Ioan. Ne-am apropiat de Elena pentru ungere. În  momentul când am atins untdelemnul de trupul Elenei, fața și-a revenit, ochiul s-a reașezat într-o fracțiune de secundă, a început să-și miște mâna și piciorul. A sărit din pat fără ajutorul nimănui și a început să strige pe holul spitalului în gura mare: „Isus Hristos m-a vindecat, Isus Hristos m-a vindecat.” În timp ce Elena era pe holul spitalului, strigând, noi am continuat să ne rugăm și să Îi mulțumim Lui Dumnezeu. 

Când să ieșim din salon, o femeie ne-a oprit. Doctorii încercaseră să o opereze, însă au constatat că nu pot face nimic și doar au cusut-o la loc. Apoi l-au chemat pe soțul ei să o ducă acasă pentru a nu muri în spital. Când a văzut prezența lui Dumnezeu în salon, a spus: „Doamne Isuse, nu pleca din salonul acesta până când nu te atingi de mine, până când nu mă vindeci.” Noi nu ne-am rugat pentru ea. Aș vrea să vă spun că Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea și Dumnezeu a vindecat-o. Am vizitat-o acasă, la Costâna (lângă Suceava) după două săptămâni. Tocmai mersese să aducă vacile de pe câmp. Era în continuare sănătoasă! 

„Doamne, nu pleca până nu te atingi de mine.”

Vindecarea Elenei a avut loc într-o vineri. În următoarea săptămână, marți, la ora 17:00, trebuia să ne întâlnim cu profesorul și cu echipa medicală pentru încă un computer tomograf și apoi pentru operație. Domnul profesor îmi explicase că în urma unei explozii vasculare cerebrale se formase un hematom de 2,5 pe 1,8 cm, care a provocat hemipareza. 

„Nu se poate, nu se poate, hematomul a dispărut fără tratament, fără operație, nu se poate,” l-am auzit pe prof. dr. Ianovici spunându-și în timp ce analiza tomografia. Apoi am ieșit, am mers cu dumnealui în birou și aproape două ore am stat de vorbă cu acest medic, directorul spitalului. În final, a recunoscut că într-adevăr a văzut cu ochii lui un miracol și că el crede că Dumnezeu a făcut operația. Când am ajuns în salon, Elena era cu bagajul făcut, să plecăm acasă. Parcă era un ofițer. Mi-a spus: „Acum te duci la domnul director să îți dea bilet de ieșire pentru că eu am spus la toată lumea că marți, după tomografie, plec acasă.” M-am întors la domnul director, avea un cupon cu bilete de ieșire din spital, a completat unul, mi l-a dat și am plecat cu Elena acasă.

Am crezut așa cum mi-a vorbit Domnul în America că vrea să își proslăvească Numele, și Domnul Și-a proslăvit Numele.