„Am simțit și eu cum e să fii refugiat”
„Nu mă lăsați în urmă!”
În ultimele nopți am experimentat ceva nou, iar în săptămâna precedentă mă gândeam: „Probabil că am trecut prin toate.”' Dar s-a dovedit a nu fi adevărat. Noaptea trecută am dormit doar o oră. Cum de? Veți găsi răspunsul la această întrebare, mai jos, în articolul scris la granițele României, unde am luat micul dejun împreună cu 250 de refugiați evrei, într-o tabără de refugiați. N-am crezut niciodată că voi trece printr-o asemenea experiență.
În articolul precedent (disponibil în limba engleză aici) am relatat mai multe despre cei 110 refugiați evrei, dintre care o parte au fost și în adăposturi în vestul Ucrainei. Cealaltă parte au venit din Bila Țerkva (în apropierea Kievului). Planul nostru a fost ca toți refugiații să plece din aceeași locație din vestul Ucrainei și de acolo să mergem împreună spre graniță. Însă, grupul venit din Bela Tserkov au spus „Nu, vom veni la graniță pe cont propriu, iar apoi vom vedea ce vom face mai departe”. „Vom vedea ce vom face mai departe” a complicat lucrurile, dar într-un final cei 110 refugiați au plecat direct în București, unde Agenția Evreiască le asigurase cazarea.
De ce este timpul de așteptare este așa lung?
Afluxul de refugiați din Ucraina este fără precedent. Nimeni nu a fost pregătit pentru aceste mase mari de oameni. Timpul de așteptare pentru a trece granița ajunge și la șapte sau opt ore, iar deplasarea în Ucraina este foarte imprevizibilă și periculoasă. O călătorie care în mod normal ar dura trei ore, sub circumstanțele actuale poate dura și 24 de ore, din cauza blocajelor rutiere, podurilor și drumurilor bombardate, și sirenelor de raid aerian. Pe lângă toate acestea, Ucraina are restricții pe timp de noapte, iar călătoria în timpul nopții nu este o posibilitate. Cozile lungi de la granițe nu sunt o problemă doar în Ucraina, ci din cauza fluxului de refugiați sunt afectate și granițele țărilor învecinate.
Totuși, altceva vreau să împărășesc cu voi. Luni am primit un apel telefonic prin care am fost întrebați dacă putem asigura transportul pentru alți 250 de refugiați evrei care veneau dinspre Dnipro (estul Ucrainei) la granița cu Moldova. Grupul includea refugiați din Harkov, Dnipro, Zaporoje și Mariupol. Atunci a început timpul de așteptare pentru mine și prietenul meu, Nick. După o zi întreagă în care am așteptat primul grup, a trebuit să mai așteptăm încă 12 ore pentru acest grup, până la ora cinci dimineața. Am dormit de la ora unu noaptea până la ora două. Atât mi-a fost tot somnul din noaptea aceea.
Nu mă lăsați în urmă!
Într-un final, tot grupul a fost prezent la graniță la ora cinci dimineața. Nick a spus: „Niciodată nu am văzut atâta frică în ochii oamenilor: frică de a fi lăsați în urmă.” Microbuzele au fost arhipline, dar ne-am descurcat. Grupul s-a îndreptat spre diferite locații din Moldova și România. Nu am avut alte opțiuni decât să-i despărțim, având în vedere că foarte greu am găsit locuri de cazare pentru un grup așa mare. De asemenea, grupul a inclus supraviețuitori ai Holocaustului și copii. Au călătorit timp de peste 36 de ore și toată lumea era eupizată.
Am ajuns în România într-o tabără de refugiați și am putut servi micul dejun. Toată lumea era fericită că aveam ceva de mâncare. Apoi am continuat călătoria spre un sat nu foarte îndepărtat de tabăra refugiațiilor și mai apoi o companie creștină de transport îi va duce pe refugiații evrei în București sau în alte locații unde vor putea înnopta.
Ajutor în mijlocul haosului
Trăim vremuri tulburi. Haosul este imens. Din fericire, primim mult ajutor din partea prietenilor de la Ministerul Israelian al Afacerilor Externe care de asemenea, sunt prezenți și la granițe pentru a ajuta cetățenii israelieni. Sunt dornici și pregătiți să ne ajute și cu marile provocări logistice cu care ne confruntăm.
Pe data de 8 Martie a fost Ziua internațională a femeii: o mare sărbătoare în fosta Uniune Sovietică. Spre uimirea noastră, vameșii români au urcat în autobuze să împartă flori tuturor doamnelor și domnișoarelor. A fost un moment foarte special. Majoritatea refugiațiilor sunt femei, deoarece bărbații cu vârstele cuprinse între 18 și 60 de ani sunt obligați să rămână în Ucraina.
Prietenul meu Nick, care ajută ca voluntar în Moldova, mi-a adus un sendviș. Aproape că mă simt și eu ca un refugiat.
„În această săptămână am ajutat mai mult de 1000 de refugiați evrei”
Ne pregătim să întâmpinăm un alt grup de 120 de refugiați, la graniță. În această săptămână am ajutat mai mult de 1000 de refugiați evrei din Ucraina, prin Moldova și România, și sperăm ca în curând să ajungă în Țara Promisă. Dumnezeu Își cheamă poporul acasă, precum scrie în Ieremia 32:41: „Mă voi bucura să le fac bine și Îi voi planta cu adevărat în țara aceasta din toată inima și din tot sufletul Meu.” (NTR)
Suntem epuizați, dar în același timp onorați să le slujim evreilor în această perioadă. Continuăm să înaintăm cu fiecare zi ce trece. Fiecare pas este un miracol, trăim de pe o zi pe alta.
Asistență de Urgență
Refugiații evrei sunt aduși din Ucraina în Moldova. Pentru că zborurile în Moldova sunt suspendate, călătorim cu autobuzele spre România. De acolo, sunt duși în Israel. Costul unei asemenea călătorii este de 4000 sau 4400 de euro. Aproximativ 100 sau 110 euro de persoană. Ați dori să susțineți evacuarea refugiaților evrei și emigrarea lor înapoi în Israel? Sau doriți să sponsorizați un autobuz întreg? Vă rugăm să susțineți campania de urgență. Susținerea dvs este vitală. Mulțumim anticipat!
Dacă doriți să susțineți agenția Christians for Israel, sursa acestui articol, puteți face o donație aici: https://www.c4israel.org/sos-ukraine/help-ukraine/
De asemenea, și Alfa Omega oferă ajutor atât celor care au rămas în Ucraina, cât și celor care au plecat să-și găsească un loc de refugiu. Poți fi parte din soluție alături de noi: https://alfaomega.tv/crestinulsisocietatea/social/17770-donatii-ucraina