Ucenicizare, evanghelizare, extinderea Împărăției lui Dumnezeu
Misiunea fiecărui credincios: extinderea Împărăției lui Dumnezeu în toate segmentele societății
Programul „Go & Tell”, „Du-te și spune”, în română, este despre împlinirea chemării noastre de a vesti Împărăția lui Dumnezeu
Shawn Brann (fondator, „Ignite Europe” și „Go & Tell”)
Lucrarea pe care am fondat-o, „Ignite Europe” are ca scop, în primul rând, evanghelizarea. Vrem să spunem celor pierduți despre Isus. Al doilea scop este echiparea Bisericii. Al treilea scop al organizației noastre este de a crește lideri, astfel că organizăm conferințe pe această temă în toată Europa pentru pastori și lideri creștini. „Ignite Europe” s-a extins prin platforma „Go & Tell” în întreaga lume. Noi vrem să venim în continuitate cu ceea ce fac pastorii deja. Nu suntem cei care le știu pe toate. Nu am inventat nimic nou. Vrem să fim o binecuvântare pentru Biserică. În timp ce ne rugam, Domnul ne-a vorbit despre România. Astfel am știut că trebuie să venim în România. Am fost aici de multe ori. Am vorbit la diferite conferințe. Ca să aducem platforma „Go & Tell” în România, L-am întrebat pe Duhul Sfânt care să fie locul exact. Eu mă gândeam la Cluj-Napoca sau la București, dar, în urma rugăciunii, echipa noastră a primit răspunsul că vom merge la Timișoara. E pentru prima dată când sunt în acest oraș.
Care e diferența dintre a evangheliza și a uceniciza? Evanghelizarea înseamnă răspândirea Veștii Bune a lui Isus. Cine este Isus și de ce a venit pe acest pământ. E primul pas în credința creștinismului, să știi că Isus a venit să caute și să mântuiască ce era pierdut. Evanghelizarea are ca scop eternitatea. Ucenicizarea ne învață cum să trăim pe acest pământ, cum să ne îndeplinim scopul în acest scurt timp pe pământ. Îmi place să spun că evanghelizarea e pentru eternitate și ucenicizarea este pentru aici. E despre cum să aducem Împărăția lui Dumnezeu pe pământ aici și acum, e despre cum să trăim aici și acum. Ucenicia ne învață cum să ne asemănăm lui Hristos, cum să devenim ceea ce Hristos ne-a creat să fim pe pământ. Evanghelizarea ne introduce în credința de a-L urma pe Isus, pe când ucenicizarea înseamnă să creștem în relația noastră cu El pe acest pământ.
Cum pot fi combinate evanghelizarea și rugăciunea? Noi ne rugăm și predicăm. Rugăciunea înseamnă comunicare cu Dumnezeu, a cultiva o prietenie cu Dumnezeu. Comunicarea cu Dumnezeu este de fapt rugăciune, un cuvânt mai sofisticat pentru aceasta. Dumnezeu vrea să lucreze împreună cu noi ca mesajul Său să fie vestit. Ne rugăm, apoi mergem și slujim. Dacă nu faci altceva decât să te rogi, ești ca o pasăre cu o singură aripă, te învârți în cerc. Dacă doar predici, și am văzut cu toții, probabil, predicatorul de la colțul străzii care cheamă oamenii la pocăință fiindcă altfel vor ajunge în iad, ești ca o pasăre cu cealaltă aripă care se deplasează în cerc fără să aibă progres. Însă, când te rogi și când predici atunci îți iei zborul. Evanghelia zboară pe aripile rugăciunii și ale predicii. Noi credem că predicarea înseamnă să stai la amvon, pe o scenă, într-o clădire. Însă, cuvântul grecesc pentru predicare e „kerusso”. „Kerusso” e purtătorul de cuvânt al regelui. Asta înseamnă „kerusso” în limba greacă, a fi un purtător de cuvânt pentru Rege. Cum devii purtătorul de cuvânt al Regelui? Petreci timp cu Regele în rugăciune, apoi ești purtător de cuvânt. Iar El lucrează prin tine. Isus, Vestea Bună, a venit pe pământ cu un scop, iar acest scop suntem eu și cu tine, împreună cu toți cei care ne urmăresc. Ne place sau nu, El va reveni într-o zi. Trebuie să fim pregătiți și să ne facem treaba.
Fragment extras din emisiunea „Realități și perspective”, cu tema „Echiparea Bisericii pentru evanghelizare” cu Shawn Brann.
În București, am format o comunitate de credincioși, pe care noi o numim „Biserica pe drum”
Cornel Boingeanu (director, Operation Mobilization - România)
Cred că e nevoie să conștientizăm faptul că ar trebui să schimbăm puțin paradigma în România, despre acest model de „angajare” în slujire, în misiune, în evanghelizare și formarea de ucenici și să ne gândim că este vremea să adoptăm ceea ce spune Scriptura în mod constant: „Du-te și spune!”. Multă vreme, noi am mers pe paradigma „Vino să vezi!”. Nu înseamnă că este ceva rău! Este foarte biblică și foarte potrivită. Însă, în vremea aceasta, sunt foarte mulți oameni care nu mai acceptă invitația de a veni la o biserică locală. Prin urmare, mandatul Domnului într-o vreme ca aceasta, pentru noi, cei care Îl urmăm pe Domnul și suntem ucenicii Lui, este „Du-te și spune!” și înseamnă ieșirea noastră din confortul și din contextul nostru local spre cei care sunt în afară, iar eu am văzut câtă binecuvântare există în viața celor care văd că Dumnezeu ajunge și la ei. Acest lucru este foarte interesant. E ca și când Dumnezeu îi vede și sunt foarte bucuros.
În București, am format o comunitate de credincioși, pe care noi o numim „Biserica pe drum”. Ideea este că nu avem nevoie de o clădire, ci încercăm să mergem acolo unde sunt oamenii. Acolo, dezvoltăm împreună cu ei diferite acțiuni ale mandatului pe care Domnul ni-l oferă: să citim împreună Scriptura, să ne rugăm împreună, să ne antrenăm în formarea noastră ca ucenici ai Domnului și să-i vedem pe alții că fac același lucru. Sunt copleșit să văd în București, câtă deschidere există în oamenii de pe stradă pentru a înțelege adevărul lui Dumnezeu pentru viața lor. Fiindcă sunt multe păcate, poveri pe care oamenii le poartă, așa cum știm toți, și sunt bucuroși să vadă că Dumnezeu are o soluție în Scriptură pentru situațiile cu care se confruntă, ceea ce e greu de făcut într-o biserică structurată deja, tradițională sau oricum o numim noi. Prin urmare, paradigma aceasta „Du-te și spune!” este una care are un impact extraordinar. Am slujit peste 30 de ani în București, într-o biserică locală. De 5 ani sunt cu „Biserica pe drum”. Sunt mai cuoscut în București în ultimii 5 ani decât în cei 30 dinainte, pentru că interacționez cu oamenii pe stradă. Evident, primii care vin sunt oamenii care au dureri, nevoi speciale, dar încep de acolo. Apoi, mă întâlnesc cu ei și le spun că sunt dispus să îi ajut, să mergem la ei acasă, le spun că am mai făcut și cu alții, unde mă pot găsi ca să știe că nu încerc să păcălesc sau să fac alte rele, apoi, merg acasă la ei și îi ajut. S-au format multe grupuri de ucenicie, cum le numim noi, grupuri de oameni care acum Îl caută pe Domnul în contextul vieții lor.
Pe stradă, mergem în echipe de trei, patru, cinci persoane, depinde de zi și de contextul climatic. De cele mai multe ori, ne întâlnim cu oamenii într-un context foarte obișnuit, dar altă dată, mergem în parc sau într-o sală mai mare, servim o cafea și avem un timp de discuții cu mai mulți oameni. Apoi, mergem la ei acasă dacă ne invită sau încercăm să găsim alte locuri despre care au ei cunoștință că am putea fi primiți ca să discutăm. Suntem 30 de oameni. Este greu pentru unii să înțeleagă că este nevoie să părăsim confortul și să mergem în contextul în care sunt oameni care au tot felul de opinii. Bucuria de a fi acolo, printre oameni, este fascinantă! Îmi amintesc că într-o zi am fost undeva, într-o zonă a Bucureștiului, unde erau niște persoane foarte derutate. Cineva a venit spre mine și m-a întrebat de ce am ajuns acolo. Am întrebat de ce, iar doamna mi-a spus: „Eu locuiesc în apartamentul acesta. Am coborât descurajată de viață și am vrut să îmi pun capăt vieții și te-am întâlnit pe tine. E ca și când, Dumnezeu te-a trimis aici!”. Atunci i-am răspuns: „Nu am știut nimic, vă dați seama! A fost doar dorința mea de a fi aproape de oamenii care sunt aici.” Și ea a zis: „Dumnezeu te-a trimis aici!”. Așa am început să discutăm despre problemele persoanei respective, s-a echilibrat și acum, este un copil al Domnului. Este absolut minunat!
Interviu luat cu ocazia întâlnirii anuale a consorțiului „Parteneri În Misiune” România, care a avut loc la Sibiu, în luna aprilie 2024.
Articolul a fost publicat în revista Alfa Omega TV Magazin (anul 14, nr. 4), din iulie-august 2024, cu tema „Între sacru și secular”. Mai multe despre revistă și despre cum te poți abona: https://alfaomega.tv/revista