Cărăbușul luptător E adevărat (minidocumentar), episodul 41

Adaugat la :  8.09.2020

Cu toții am văzut poze cu animale luptându-se sau cu prădători urmărindu-și prada. Multe astfel de creaturi folosesc forța brută, veninul mortal, viteza de neoprit sau dinții și ghearele feroce pentru a supraviețui în aceste întâlniri mortale.

Însă cărăbușul bombardier este echipat cu ceea ce savanții au descris a fi un „tun chimic”. Când prădătorii, precum șopârlele, încearcă să apuce gândacul bombardier cu vârful limbii, niște chimicale extrem de fierbinți explodează din niște glande speciale pentru a alunga prădătorii.

Cercetătorii au descoperit că în corpul cărăbușului se află o armătură de substanțe chimice toxice și de catalizatori biologici. Aflate în rezervoare separat, aceste chimicale, când sunt combinate cu catalizatorii potriviți, produc un gaz nociv, fiebinte ca apa fiartă. Gazul trece print-o valvă complexă într-un sistem tubular la o rată de 400 de ori pe secundă, auzindu-se un fel de pocnet.

Când se află în pericol, sistemul intern al cărăbușului activează substanțele toxice, transmițând gazul printr-un „tun” echipat cu mușchi și nervi care ajută la stabilirea țintei și transmiterea încărcăturii.

Cărăbușul bombardier nu e deloc un accident al naturii, ci e un exemplu de creație ireductibil de complexă. Gândacul trebuia să aibă toatepărțile corpului de la început pentru a-și putea folosi sistemul de apărare ca să supraviețuiască.

Ca în cazul întregii creații, numai Creatorul ar fi putut meșteri o astfel de creație perfectă încă de la început.

Episodul face parte dintr-o serie de minidocumentare cu titlul „E adevărat”.

Mai multe materiale despre universul nostru minunat, despre modul în care a fost creat și legile după care funcționează (și nu numai) afli dând click aici: https://alfaomega.tv/creationism

sidebar tvlive
sidebar revista
facebook alfa omega tv
App mobila

Aplicația mobilă

Descarcă aplicația mobilă „Alfa Omega TV” și fii la curent cu știri, recomandări și noutăți!

badge google play badge appstore

Alte informații

Canalul Alfa Omega TV poate fi recepționat gratuit via satelit: Eutelsat E16A, 16 grade Est, Frecventa – 12.717 Mhz, Polarizare Orizontală, Symbol rate - 7500 ks/s, FEC - 3/4, Codare - MPEG-4.
Alfa Omega TV Production deține 2 licențe de emisie TV pe satelit: canalele Alfa Omega TV și Alfa Omega TV Internațional. Alfa Omega TV editeaza, la fiecare doua luni, revista: "Alfa Omega TV Magazin".
SC Alfa Omega TV Production SRL, Str Aurel Pop nr. 8, Timisoara. Reprezentant legal și asociat unic: Pețan Tudor. Conducerea societății: Pețan Tudor: director general, coodonator programe; Pețan Mirela: director executiv; Mocofan Muguraș: director tehnic/dezvoltare.
Cod de conduită profesională

Organismul de reglementare sau de supraveghere competent este Consiliul National al Audiovizualului (CNA), cu sediul in Bd. Libertatii nr.14, sector 5, Bucuresti, tel: 40 (0)21 305 5350, email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

 Alfa Omega TV - E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. | Tel.:+40 256 284913 | Fax:+40 256 284912

Alfaomega.tv folosește cookies. Info și setări: Politica Cookies. Politica confidențialitate.