Donează     Rugăciune       TV LIVE                           

„Niciodată nu voi uita recipientele în care copiii mei erau făcuți bucăți”

Implicată în relații nepotrivite, pe un fond emoțional dezastruos, s-a întâmplat să rămân însărcinată de două ori. Primul avort l-am făcut la 23 de ani, iar al doilea după doi ani.

Am încercat să mă reabilitez psihologic prin diverse metode, să mă iert, să trec peste și aparent chiar am reușit pentru o perioadă de timp.

După ani de zile, s-a instalat o depresie cruntă (fără niciun motiv aparent), din care nu mai știam cum să ies. Când vedeam pe stradă copii de vârsta celor pe care ar fi trebuit să îi am, începeam să plâng fără să mă mai pot controla.

Nu mi-a luat mult timp să înțeleg că mi s-a trezit conștiința. Povara, pe care o resimțeam tot mai grea, era dată de faptul că am luat două vieți. Atunci am conștientizat în cel mai profund și dur mod că sunt criminală. De la această conștientizare, câțiva ani nu a mai fost absolut nimic în viața mea care să mă poată consola și să mă ajute să depășesc momentul.

În ciuda tuturor eforturilor, viața mea interioară era din ce în ce mai întunecată și mă afundam tot mai mult. Am început să citesc cărțile părintelui Ilie Cleopa. M-am îngrozit, efectiv. Mi-am dat seama că, fără o schimbare majoră, voi ajunge rău. Am început să mă rog să mă ajute Dumnezeu să găsesc o soluție. Așa mi-am întâlnit duhovnicul, am făcut botezul ortodox și viața mea s-a schimbat radical.

Am reușit să mă iert și să duc o viață normală. Cât despre ceea ce am făcut, pot să spun că niciodată nu voi uita momentele acelea și nici recipientele în care erau copiii mei făcuți bucăți. Nicio femeie sănătoasă psihic nu va scăpa de vocea conștiinței care se va face auzită la un moment dat.

Nu avem dreptul să omorâm, chiar dacă ar fi un copil cu probleme. Avem menirea să ne luăm crucea și să ne-o ducem.

Indiferent ce promovează societatea, nu trebuie să uităm niciodată că singurul care are dreptul să ia viața este Cel care a dat-o, Dumnezeu.

Sursă: www.avorturiregretate.ro

Etichete: marturie post-avort

Alfa Omega TVSusține publicarea materialelor creștine

Dacă v-a plăcut acest articol și doriți să citiți mai multe articole de acest gen, dați click aici pentru a afla despre modalitățile prin care ne puteți ajuta. Dorim să ajungem la cât mai mulți oameni cu mesajul Evangheliei, dar nu putem face aceasta fără ajutorul vostru! Ajutați-ne financiar să continuăm!

Alte informatii

Canalul Alfa Omega TV poate fi receptionat gratuit via satelit: Eutelsat E16A, 16 grade Est, Frecventa – 12.717 Mhz, Polarizare Orizontală, Symbol rate - 7500 ks/s, FEC - 3/4, Codare - MPEG-4. Alfa Omega TV Production detine 2 licente de emisie TV pe satelit: canalele Alfa Omega TV si Alfa Omega TV International. SC Alfa Omega TV Production SRL, Str Aurel Pop nr. 8, Timisoara. Reprezentant legal si asociat unic: Petan Tudor. Conducerea societatii: Petan Tudor: director general, coodonator programe; Petan Mirela: director executiv; Mocofan Muguras: director tehnic/dezvoltare.  Cod de conduita profesionala

x

Abonează-te la revista gratuită, la newsletterul nostru email sau la punctele de rugăciune lunare, durează doar câteva secunde.  Abonare

Rugaciune Ai o problemă și ai nevoie de ajutor în rugăciune? Suntem aici pentru tine, te putem sprijini, ne rugăm împreună cu tine! Scrie-ne!

Alfaomega.tv folosește cookies. Info și setări: Politica Cookies. Politica confidențialitate.