Medicul ginecolog Cioata Ionel - Despre avort si decizia sa de a fi PRO-VIATA

“Din anul 2000 nu am mai efectuat intreruperi de sarcina, decat in siutuatia in care sarcina a fost sau este oprita in evolutie. Aceasta decizie, v-am spus ca a fost greu de luat pentru ca, pana la momentul acela, fiind in aceasta specialitate si pentru ca aceasta tehnica de intrerupere de sarcina am invatat-o in timpul pregatirii mele - ma ascundeam in spatele acestei – sa zicem – datorii ale mele, ca sa fac acest lucru. Ei, sunt convins, ca bunul Dumnezeu la momentul acela… – dar acela a fost momentul hotarator, pentru ca in sufletul meu si in mintea mea si in familia mea, aceasta dezbatere se purta de multi ani. Chiar sotia mea imi spunea aproape in fiecare zi ca ar fi bine sa intrerup aceasta practica. Si eu ii replicam – normal, ca orice doctor – “dar asta-i meseria mea, trebuie sa fac si intreruperi de sarcina, sa fac si operatii, sa asist si nasteri“. Si cumva ma ascundeam in spatele acestei meserii...

Decizia mea a fost luata dupa cateva vizite pe care le-am facut in Sfantul Munte. Am fost de doua ori in Sfantul Munte Athos, am avut niste discutii cu vrednicul de pomenire Parintele Petroniu, si care mi-a spus – a aflat ca sunt medic, i-am marturisit ca sunt medic – si mi-a spus: “Domnul doctor, sunteti intr-un mare, mare pacat! Atentie ce faceti cu viata dumneavoastra si a copiilor dumneavoastra, pentru ca pacatul avortului este capital“.

M-a tulburat aceasta afirmatie a dansului, dupa care am mai avut cateva intalniri cu Parinti imbunatatiti in Romania – in manastiri, la biserici – si in 1999-2000 am fost sa ma spovedesc. Si, normal, Parintele care era acolo mi-a spus – marturisindu-i care este meseria mea si care este drama pe care o traiam; i-am spus: “Ce sa fac Parinte?” – si a zis: “Imi pare rau, dar canonul spune clar: nu puteti sa va impartasiti. Trebuie sa va rezolvati problema, daca vreti sa traiti in curatie“.

Ei, a fost durere mare pentru ca eram la impartasit cu sotia mea, care astepta afara. Si dupa spovedanie ne-a poftit inauntru – cei care asteptam acolo pentru Sfanta Impartasanie, si sotia a zis sa intram, si eu i-am spus: “nu, eu nu pot, pentru ca Parintele mi-a interzis, mi-a dat un canon si nu pot sa ma impartasesc“. A fost distrusa, va dati seama. Atuncea cred ca a fost picatura care a umplut paharul. In sfarsit, am trecut peste momentul acesta. Mi-aduc aminte cu emotie, si glasul meu tremura pentru ca a fost o decizie enorma a vietii mele. Si, mi-am respectat promisiunea pe care am luat-o atunci, si apoi viata mea s-a schimbat total.

Ma ascundeam in spatele acestei meserii, pentru ca ma gandeam: “n-or sa mai vina pacientii la mine” – cum gandeste omul lumeste, va dati seama! Si, pot sa va spun ca dupa aceea, lucrurile au capatat o cu totul alta dimensiune. Familia mea s-a schimbat, sufletul meu s-a schimbat, relatia mea cu pacientii s-a schimbat, si tot mai multi pacienti au inceput sa vina in cabinetul meu, la spital, la cabinetul privat pe care il aveam. Si, bunul Dumnezeu mi-a dovedit ca – oricum, stiam ca decizia asta era buna – dar, bunul Dumnezeu mi-a dovedit ca El este bun si iubitor, si iertator si sper sa ma ierte pentru toate greselile si pacatele pe care le-am facut prin uciderea a sute si sute si nu mai stiu cate suflete…

Am avut foarte multe cazuri de pacienti indecisi, de cupluri care nu erau casatoriti, de fete tinere, multe cazuri din acestea care venisera cu acest scop sau ma rog, cu acest gand, si mi-am luat timp, si am discutat cu ei. Le-am aratat embrionul, le-am aratat fatul, am aratat inimioara, am aratat lucruri care sa-i determine sa schimbe decizia care de fapt nu era luata, dar era abort1doar o intentie. Si pot sa spun, si-i multumesc lui Dumnezeu – de fapt, [nu eu, ci] Duhul Sfant lucra atuncea, vorbea prin gura mea; sunt convins de asta - multi dintre ei au renuntat la idee. Au ramas ca si pacienti, am reusit sa-i ajut la momentul nasterii, si sunt oameni fericiti si impliniti. Au fost paciente care aveau deja doi copii, sau trei copii, si care erau intr-o situatie din aceasta, material deficitara, si le-am spus: “Ganditi-va ca un copil este o binecuvantare pentru o familie, nu este o pedeapsa pe care vi-o da Dumnezeu. Deci trebuie sa luptam ca sa vina pe lume fiecare suflet pe care Dumnezeu il randuie. Sa nu ne opunem acestui lucru“.

Asa cred ca trebuie sa luptam pentru viata.

Colegii mei, si pacientele pentru o perioada au fost bulversate pentru ca nu-si explicau cum deodata eu am luat o asa decizie. Si le-am spus clar: “asta e o decizie pe care am luat-o pentru sufletul meu, pentru viitorul familiei mele, si asta am simtit eu“. Si multi au banuit ca de fapt e o pacaleala, sau asa, o vorba aruncata, si ca eu totusi o sa cedez presiunilor si o sa mai fac. Sigur peste mine au venit si ispitele. Au venit cunostinte apropiate, au venit si prieteni, au venit si au zis: “nu se poate, e sotia insarcinata, vreau sa intrerupem sarcina“, si eu am zis: “Nu, eu nu mai fac, de acum incolo trebuie sa fiu curat, indiferent ce ar fi, indiferent cine ar fi, decizia mea este clara, si de acum incolo voi lupta pentru viata”.

M-au banuit ca din ortodoxul care am fost botezat, am crescut, si care o sa mor – dar o sa mor si o sa invii, dupa cum spune Scriptura – ca nu mai fac pentru ca am ales o cale gresita, am trecut intr-o alta biserica. Ma rog, lucruri din acestea care sunt lumesti si care le-am trecut cu vederea si care nu le-am luat in seama. Si mi-am luat aceasta curatie, si bunul Dumnezeu sa ma ajute si nu am cum sa ma mai intorc de unde am fost, sunt altul.

Nimeni, ca medici obsteticieni si ginecologi nu ne obliga ca sa facem acest pacat. Nimeni! As sfatui colegii mei, si nu numai colegii mei, dar as sfatui viitoarele mamici, care ajung in situatia aceasta sa se gandeasca foarte bine la acest lucru”.