
Situatia adopției în România - Liviu Mihăileanu, Alianța România fără orfani
Statisticile arată că azi în România sunt peste 58.000 de copii în sistemul de protecție socială, dintre care 20.000 în instituții - centre rezidențiale, apartamente sociale, centre de primiri urgențe - mediu în care acești copii nu au parte de o familie. Deși legea plasamentului prevede că interesul superior al copilului e să aibă parte de o viață de familie, în practică acești copii sunt privați de ea.
Legea adopției prevede un sistem profund deficitar, respectiv un sistem al potrivirii teoretice. Caracteristicile copiilor adoptabili sunt puse într-un sistem informatic. Dorințele părinților adoptivi se pun în același sistem și se realizează o potrivire informatică. După aceea, părinții care vor să adopte primesc o listă de copii, văd poze și selectează ca la piață, merg să vadă copiii și pot să-i refuze pe principiul „Alegi ce-ți place”. Prin acest sistem sunt adoptați doar 1000 de copii din cei 58.000, majoritatea rămânând neadoptați pentru că au probleme de sănătate, au depășit o vârstă sau pentru că sunt de o anumită origine etnică și nu corespund fizionomiei părinților adoptatori.
Studiile arată că în România adopția este privită ca o a doua șansă la infertilitate. Când un cuplu nu poate avea copii, se gândesc să adopte un copil sănătos, care să semene cu ei și sistemul este de așa natură încât un copil sub 2 ani, sănătos, blond, cu ochi albaștri devine foarte ușor adoptat, însă majoritatea copiilor abandonați nu sunt așa.
Dintre cei 58.000 de copii care sunt în sistemul de protecție, peste 20.000 sunt în instituții și doar 4000 la persoane și familii în plasament familial. Dintre acești 58.000 de copii, doar 4000 sunt adoptabili.
Pe de-o parte, avem o problemă de reacție a societății. Nu avem suficiente familii care să spună: „Sunt dispus să iau un copil în plasament chiar pe o perioadă temporară, chiar dacă va fi reintegrat în familia biologică, dar pentru această periodă vreau să-i ofer o familie.” Avem și o problemă sistemică a legislației pentru că, dacă din 58.000 doar 4.000 sunt adoptabili, e o problemă de procedură legală.
Planul individualizat de protecție poate să-și propună sau reintegrarea copilului în familia biologică, sau deschiderea procedurii de adopție. 93% din copii sunt într-o soluție temporară care trenează excesiv, ani de zile de instituționalizare, pentru unii până la 18 ani din momentul abandonului. Acești ani presupun o traumă consecventă. Constant, copilul are frustrarea de a fi abandonat, de ce a fost abandonat, nu a fost bun, e vina lui, etc.
Studiile au arătat că în momentul în care un copil intră într-o instituție, dezvoltarea acelui copil se oprește. Doctori din Universitatea Harvard au făcut un studiu pe 300 de copii din București. Au urmărit acești copii timp de 12 ani și au scanat creierul acestor copii pentru a vedea dezvoltarea lor cerebrală. Copiii care au beneficiat de un mediu de familie au avut o dezvoltare normală cerebrală. Pentru copiii care au fost în instituții, dezvoltarea masei albe a creierului s-a oprit în momentul instituționalizării. Dacă din instituție, după o perioadă, un copil a fost luat și dus într-o familie unde a primit dragoste, afecțiune, apartenență, acel copil a început să se dezvolte din nou.
E o dovadă atât de evidentă a faptului că nevoia de dragoste, apartenență, de familie, de a iubi și a fi iubit, e pusă profund de Dumnezeu în noi, încât nu ne mai dezvoltăm fizic când această nevoie nu este împlinită!
Aboneaza-te gratuit la revista AOTV Magazin
Articol tiparit in revista Alfa Omega TV Magazin 6.2 - PRO-VIATA (martie-aprilie 2016). Aceasta revista se distribuie gratuit, aboneaza-te sa o primesti acasa: www.alfaomega.tv/revista