Casa familială Frații lui Onisim
Casa Fraţii lui Onisim este un proiect iniţiat de Asociaţia Evanghelistică şi de Caritate „Isus Speranţa României”. Onisim a fost înființat în anul 1992 în Timişoara, ca o necesitate pentru copiii străzii, locuitori ai canalelor şi gărilor. La solicitarea pastorului Petru Dugulescu, primarul de atunci a pus la dispoziţie clădirea situată pe str. Dorobanţilor nr. 16, unde centrul funcţionează şi în prezent.
„În anul 1992 când Petru Dugulescu a fost ales ca primul evanghelic în Parlamentul României, făcea des naveta Timișoara-București, venea acasă joi seara de la București cu avionul, iar în drumul său vedea aproape la toate semafoarele din oraș copii ai străzi. Erau foarte mulți băieți în special, care au fugit din orfelinatele de stat sau din familii abuzive. Aceștia dormeau pe străzi și iarna se ascundeau în canale pentru a fi aproape de țevile de apă caldă. Imaginea aceea l-a provocat pe Petru Dugulescu să se gândească la o soluție, deoarece s-a identificat foarte ușor cu acești copii în nevoie aflați pe străzile Timișoarei în acea vreme. El a afirmat faptul că acești copii sunt ai noștri, ai românilor, nu sunt ai altor țări și nu ei trebuie să vină să facă ceva în această direcție.
Primăria nu a putut finanța proiectul pe care acesta îl inițiase cu acești copii, dar în schimb au pus la dispoziție o clădire care nu dispunea de condițiile necesare de locuire, aproape că erau deplorabile. În acel an, au venit voluntari care s-au oferit să ajute la curățenie, iar apoi, mai târziu, s-a deschis Centrul Casa Frații lui Onisim”, a spus Ligia Duguluescu, președinte al Asociaței „Isus Speranța României”.
Activitatea centrului Fraţii lui Onisim a început în decembrie 1992, cu 7 copii aduşi din canale. În scurt timp numărul persoanelor ce locuiau la Onisim a ajuns la 50. Dintre aceştia, 20 sunt tineri, 26 de copii mici şi 4 părinţi pentru copilaşii cei mici. Beneficiarii acestui proiect sunt adolescenţii proveniţi de pe stradă, centre de plasament sau tineri aflaţi în situaţie de criză.
„Și pentru noi a fost o provocare. Fiind foarte tineri, eu și soția mea ne-am implicat în anul 2011 în acest proiect, am luat 4 copilași la noi acasă și am început să ne jucăm cu ei și să îi tratăm ca pe proprii noștri copii. Neavând copii, am simțit ceva special pentru ei. Prima vacanță în care i-am dus pe acești copii a fost la bunicii mei, iar acolo relațiile noastre s-au închegat și ne-am atașat unii de alții.
Ne-am dat seama că ei au nevoie de cineva care să-i iubească cu adevărat. La scurt timp după acea vacanță, am fost sunați de către fratele pastor care ne-a lansat provocarea de a fi părinți în Casa Frații lui Onisim. Am luat decizia împreună cu Andreea, soția mea, să ne alăturăm acestui proiect și putem spune că ne place să mergem împreună cu ei la biserică, să cântăm și să facem lucruri împreună”, a menționat Ruben Iancu.
„Dacă m-ați fi întrebat în urmă cu 4 ani ce vreau să devin când o să fiu mare, în niciun caz nu aș fi zis părinte. Aveam alte visuri, alte idealuri, dar Dumnezeu a avut un alt plan pentru mine. Acest lucru mi-a fost clar în momentul în care am acceptat să fim părinți pentru cei 4 copii împreună cu soțul meu. Neavând propriul meu copil, nu știam ce presupune a fi mamă. Dar Dumnezeu m-a învățat, a fost cu mine pas cu pas și mi-a arătat cum trebuie să-i iubesc și să-i îngrijesc. Puțin mai târziu, după ce a apărut Filip, s-a dezvoltat simțul matern în mine și am înțeles mult mai bine ce înseamnă să fii mamă”, a adăugat Andreea Iancu, soția lui Ruben.
O parte dintre copii au fost integraţi în familia naturală. Cei 20 de tineri rămaşi în centru sunt ajutaţi să îşi completeze studiile, să-şi găsească un loc de muncă şi să îşi depoziteze salariul într-un cont personal, pentru a se putea integra în societate. Ei beneficiază și de consiliere psihologică, vocaţională şi spirituală. Prin acest proiect, tinerii și-au îmbunătăţit abilităţile de comunicare şi de afirmare socială.
„Vizitele noastre la Centrul de Urgențe ne-au marcat. De fiecare dată când mergeam acolo, copiii erau obișnuiți să îi luăm pe unii dintre ei și să îi aducem la Centrul Onisim. Unii dintre ei ne întrebau: Noi când plecăm? Pe noi când ne luați de aici? Era un moment așa de greu pentru că știam că avem locuri limitate. După ce prima familie s-a stabilit, s-a mutat la Onisim, împreună cu copilașii lor, ne-am gândit ce putem face să mai aducem, să salvăm cât de mulți copii putem. Copiii nu caută atât de mult confort maxim, cât caută dragoste necondiționată și o familie adevărată.
După Ruben și Andreea a mai venit o a doua familie, Marius cu Dana Bălan de la Biserica Ecclesia, Timișoara, având aceeași chemare de a sluji ca și părinți, cu toate că aceștia aveau deja copiii lor. Deci, în luna octombrie, anul 2013, am reușit să avem și cea de-a doua familie în Casa Frații lui Onisim. Iar apoi, am mers la Centrul de Urgențe să mai aducem și alți copilași. Am putut vedea cât de mult au înflorit, au crescut și au învățat acești copii. Îi mulțumim lui Dumnezeu și familiilor care s-au dedicat pentru această slujbă”, a mai precizat Ligia Dugulescu.
Aboneaza-te gratuit la revista AOTV Magazin
Articol tiparit in revista Alfa Omega TV Magazin 6.2 - PRO-VIATA (martie-aprilie 2016). Aceasta revista se distribuie gratuit, aboneaza-te sa o primesti acasa: www.alfaomega.tv/revista