Israel si natiunile - de Harald Eckert

Factorul decisiv: criteriul biblic ce stă la baza judecății națiunilor

Ne întoarcem acum la criteriul de bază potrivit căruia judecătorul la întoarcere va judeca națiunile. Principiul de bază, pe care l-am menționat  mai înainte, se află în Geneza 12:3. Națiunile care vor binecuvânta Israelul vor fi binecuvântate. Națiunile care vor blestema Israelul vor fi blestemate. Acestea din urmă vor fi judecate.

Profetul Ioel dă un detaliu mai concret în acest sens. În versetele 2 și 3, el arată 3 criterii specifice după care se vor judeca națiunile în „valea deciziilor”.

“… voi strânge pe toate neamurile și le voi coborî în valea lui Iosafat. Acolo, Mă voi judeca cu ele pentru poporul Meu, pentru Israel, moștenirea Mea, pe care l-au risipit printre neamuri, împărțind între ele țara Mea. Au tras la sorți pentru poporul Meu…”

“… l-au risipit printre neamuri…”

Expulzarea și împrăștierea poporului evreu este unul din criteriile potrivit căruia va avea loc judecata. Pe de o parte, acest lucru a fost prevestit prin profeție, însă vai de acele națiuni care benevol acționează ca și instrumente ale judecății lui Dumnezeu asupra Israelului. Acest act al împrăștierii a avut loc într-o măsură fără seamăn în timpul romanilor în primii ani după Cristos.

Însă de-a lungul istoriei Europei creștine, de la cruciade și până la perioada napoleoniană, au avut loc sute de astfel de expulzări ale poporului evreu, unele la o scară mai largă decât altele. Acesta este un motiv pentru care noi trebuie să cerem iertare lui Dumnezeu și poporului evreu, dacă nu am făcut-o deja. Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu căci acest lucru a avut a fost făcut deja în multe locuri de-a lungul ultimelor câteva decenii.

“…împărțind între ele țara Mea…”

Divizarea violentă a țării care Dumnezeu a dat-o poporului evreu este un al doilea criteriu potrivit căruia va avea loc judecata națiunilor care săvârșesc lucrul acesta. Aceasta desigur este o chestiune cât se poate de politică și de actualitate. Cuvintele cheie din acest punct de vedere sunt “țară pentru pace” și “soluția a două state”.

Aceste chestiuni sunt complexe și controversate. Dați-mi voie să încep prin a prezenta ipoteza potrivit căreia  politicienii, care nu-L cunosc nici pe Dumnezeu, nici Biblia și care într-un mod sincer se luptă pentru pacea în Orientul Mijlociu, fac asta în primul rând având intenții bune. Intenția mea nu este de a lansa atacuri ieftine sau superficiale la adresa cuiva.

Cert este, oricum, că Dumnezeu are o relație unică cu această parte de lume, în aceeași măsură în care are o relație unică cu poporul evreu. Conducătorii, cei ce iau decizii și formatorii de opinii ai zilelor noastre ar trebui să adopte o atitudine de umilință, de teamă de Dumnezeu și de cumpătare când au de a face cu o chestiune cum ar fi țara promisă de Dumnezeu poporului evreu. Aceasta se aplică cu atât mai mult problematicii Ierusalimului - după cum am citit deja în contextul capitolelor 12 și 14 din Zaharia. Până la urmă, deznodământul Iersualimului va determina situația fiecărei națiuni.

“Au tras la sorți pentru poporul Meu…”

Pasajul care urmează, cel în care se menționează tragerea la sorți, cum au dat un flăcău pe o curvă și o fată pe vin, are un mesaj esențial: viața evreilor prețuia foarte puțin în ochii națiunilor. Viața unui evreu nu prețuia mai mult decât ceea ce ar fi plătit cineva pe o sticlă bună  de vin sau cât ar valora o curvă. Lucrul acesta este menționat aici oarecum într-un mod dramatic, însă, din păcate, nu poate fi lăsat ca ceva pur retoric. Din vremea lui faraon în Egipt până la politicianul Haman din Persia (cartea Esterei), din vremea asirienilor, babilonienilor, grecilor și romanilor până la perioada cruciadelor, inchiziției și holocaustului – din nou și din nou, conducători neevrei, puteri și națiuni au considerat viața evreilor lipsită de valoare. Acesta a fost (sau este) cazul în care  Dumnezeu nu Și-a putut da binecuvântarea.

Acesta este al treilea criteriu la care Isus face referire în pilda cu privire la judecata națiunilor. Problema valoarii care se dădea vieții unui evreu, este, în definitiv, cea mai importantă. Isus se referă la acest lucru în pasajul din Matei 25:35-40:

“Căci am fost flămând, și Mi-ați dat de mâncat; Mi-a fost sete, și Mi-ați dat de băut; am fost străin,și M-ați primit; am fost gol, și M-ați îmbrăcat; am fost bolnav, și ați venit să Mă vedeți; am fost în temniță, și ați venit pe la Mine." Atunci cei neprihăniți Îi vor răspunde: "Doamne, când Te-am văzut noi flămând și Ţi-am dat să mănânci? Sau fiindu-Ţi sete și Ţi-am dat de ai băut? Când Te-am văzut noi străin și Te-am primit? Sau gol și Te-am îmbrăcat? Când Te-am văzut noi bolnav sau în temniță și am venit pe la Tine?" Drept răspuns, Împăratul le va zice: "Adevărat vă spun că, ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia din acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie Mi le-ați făcut."

Eu personal sunt convins că Isus a avut în minte judecata națiunilor atunci când a rostit cuvintele acestei pilde despre vremurile din urmă. El știa că cea mai mare expulzare a poporului evreu și împrăștiere a lor printre națiunile pământului va avea loc în viitor. Era în contextul învățăturilor Sale despre vremurile din urmă – același context unde găsim și această pildă – când Isus a spus (și ne referim aici la învățăturile despre sfârșitul vremurilor relatate în Evanghelia după Luca, capitolul 21, versetele 23-24):
“Pentru că va fi o strâmtorare mare în țară și mânie împotriva norodului acestuia. Vor cădea sub ascuțișul sabiei, vor fi luați robi printre toate neamurile; și Ierusalimul va fi călcat în picioare de Neamuri, până se vor împlini vremurile Neamurilor.

Isus știa despre strâmtorarea, groaza și pericolele ce-i așteptau pe evrei printre națiuni, întocmai cum au fost prezise în pasajul binecunoscut cu privire la binecuvântări și blesteme din Deuteronom 28:64-67:

“Domnul te va împrăștia printre toate neamurile, de la o margine a pământului până la cealaltă: și acolo vei sluji altor dumnezei pe care nu i-ai cunoscut nici tu, nici părinții tăi, dumnezei de lemn și de piatră. Între aceste neamuri, nu vei fi liniștit și nu vei avea un loc de odihnă pentru talpa picioarelor tale. Domnul îți va face inima fricoasă, ochii lâncezi și sufletul îndurerat. Viața îți va sta nehotărâtă înainte, vei tremura zi și noapte, nu vei fi sigur de viața ta. În groaza care-ți va umple inima și în fața lucrurilor pe care ți le vor vedea ochii, dimineața vei zice: "O, de ar veni seara!”, și seara vei zice: "O, de ar veni dimineața!"“

Prea adesea, aceasta a fost întocmai soarta colectivă a evreilor printre creștinii occidentali! Sunt absolut sigur că toate aceste lucruri Isus le-a avut foarte clar în minte. Da, judecata avea să cadă asupra poporului evreu, da, templul avea să fie distrus, Ierusalimul avea să fie cucerit, evreii aveau să fie împrăștiați pe tot pământul – dar apoi? Cum răspund națiunile? Au ei compasiune față de cei împrăștiați, captivi (sclavi!), goi, bolnavi și singuri, cu alte cuvinte față de “acești foarte neînsemnați frați” ai lui Isus? Sau sunt disprețuitori și fără milă și devin instrumente benevole ale lui Dumnezeu de judecată, și care aduc o judecată mult peste ceea ce Dumnezeu a plănuit?

Aceeași întrebare se aplică creștinătății. Arătăm noi respect, considerație, dragoste și acceptare “ramurilor care au fost tăiate” – acelora pe care Isus îi numește “acești foarte neînsemnați frați ai Mei” – sau Biserica a decăzut în mândrie și aroganță față de ei? Cu alte cuvinte, a fost Biserica pentru națiuni un exemplu de compasiune față de poporul evreu, a acționat ea ca “sarea și lumina”, sau a cedat aceluiași duh de mândrie și cruzime față de evrei, duh  răspândit printre neamuri?

În plus, care este situația astăzi? Care este atitudinea noastră față de poporul evreu, față de Israel – chiar dacă nu a experimentat încă restaurarea spirituală? Ne-am pocăit noi ca și creștini de păcatul tragic săvârșit de Biserică de-a lungul istoriei, de greșelile holocaustului? Roada noastră – ca și națiuni și ca și Biserică – față de poporul evreu, față de Israel arată diferit față de ceea ce le-a fost oferită în trecut? 

Ca și creștini, avem în mod natural datoria de a arăta compasiune față de toți oamenii în nevoie, întocmai cum ne-a învățat Isus în pilda “Bunului samaritean”. Totuși față de poporul evreu avem o responsabilitate în plus. Avem de asemenea datoria de a fi “sarea și lumina” lumii, o voce profetică și un exemplu de trăire pentru națiunile noastre, în a-i încuraja și avertiza să-și asume responsabilitatea față de națiunea Israel.