Mărturii post-avort - Ana-Maria

Eram studentă în anul 2, aveam 20 de ani, aveam un prieten de un an și ceva, primul meu prieten. La ecografie, medicul mi-a zis că sunt însărcinată. Medicul ne-a zis „copii, mai gândiți-vă dacă vreți să faceți avort, sunteți tineri, poate vreți să vă căsătoriți”. Dar nici prin cap nu mi-a trecut asta. Eram în anul doi de facultate, consideram ca asta mi-ar distruge viitorul, că nu aș putea termina facultatea, că aș distruge viețile mai multor persoane.

Deja îmi închipuiam ce o să-mi spună mama: „Că am avut încredere în tine, că nu mă așteptam să se întâmple asta, ce-o să faci acuma, ești încă un copil și nu ești pregătită să ai tu un copil, vor râde vecinii de noi...” O cunoșteam, și oricum nu mă înțelegeam bine cu mama, iar asta ar fi stricat și mai mult relația.

Bineînțeles, nici copilul nu ar fi avut o viață prea fericită – așa gândeam pe atunci – pentru că și eu și prietenul meu eram doi copii. Mă gândeam că nu o să avem cu ce să întreținem copilul, eu nu lucram deloc, el lucra dar nu avea un venit constant.

Am simțit totul foarte acut. Pe lângă dureri, mă mai ustura și conștiința și îi spuneam doctorului să mă ierte Dumnezeu că fac asta în postul Crăciunului. Iar doctorul mi-a răspuns: „Mie îmi spuneți, domnișoară? Nu-mi mai spuneți!” Îl mustra și pe el conștiința, știa că face ceva rău.

Știam că fac un păcat, dar nu cum știu acum. Știam că fac un păcat, dar nu știam că e un păcat atât de mare. Pentru că nu credeam că este o crimă cu adevărat, credeam că este o crimă mai mică pentru că nu era un copil născut. Știam că sarcina are doar câteva săptămâni, și nici nu îmi închipuiam că acolo este un copil, mă gândeam că încă nu e o ființă. Și mi-am zis că nu e un păcat, mai ales că e legal. Poți să faci avort, îl plătești, îți dă chitanță...

Imediat cum am ieșit din operație, am început să plâng. Până atunci nu putusem, mi-era teamă să nu se întâmple ceva mai grav pe masa de operație care să-mi afecteze viața. A doua zi am început să sângerez și să am dureri infernale de burtă. Și am sângerat așa 7 zile, litri întregi. Chiar în ziua în care făceam 20 de ani, mi s-a făcut mai rău ca în zilele precedente, durerile erau chiar mai mari, efectiv nu mai puteam nici vorbi.

După încă vreo 7 zile, am putut să ies din casă și m-am dus să mă spovedesc. Atunci am văzut pentru prima dată un copil de vreo 2-3 ani și am început să plâng. De atunci, de fiecare dată când văd copii, plâng... Înainte să rămân însărcinată, nu simțeam nimic când vedeam un copil. Dar de atunci, ceva s-a produs în mine. Mereu când văd copii, îmi plac și îmi doresc să-i îmbrățișez.

O altă problemă e că visez foarte des. Chiar luna aceasta am visat de 3 ori că avortam sau că nășteam un copil ciopârțit. La un moment dat, am visat că am născut un copil sănătos, și m-am mirat. În vis mă gândeam că s-a milostivit Dumnezeu de mine și m-a ajutat să duc sarcina până la capăt, nu-mi venea să cred că El m-a iertat. Pentru că eu nu m-am iertat.

De tatăl copilului m-am despărțit la un an și jumătate după. Nu ne înțelegeam, îi reproșam mereu că din cauza lui s-a întâmplat totul, și ne-am despărțit. De atunci nu m-am mai apropiat de nimeni, toate relațiile au eșuat. Iar mama mea nu a aflat niciodată despre asta, decât acum o lună.

Mă gândesc în fiecare an – acum ar fi avut 2 ani, 3 ani, 4 ani. Cred că urma să fie fetiță, pentru că mereu visez că am o fetiță, de fiecare dată visez fetiță...

În ultimii ani, când se apropie 19 noiembrie, sunt foarte deprimată, e din ce în ce mai greu. În primii doi ani, parcă am trăit într-o ceață, și nu m-am gândit la avort ca la uciderea unui copil, parte din mine, ființă a lui Dumnezeu, dar acum așa simt, că am comis o crimă.

Marturie produsa de Asociatia ProVita Bucuresti. Folosita cu permisiune. Mai multe marturii: http://rupetacerea.ro/

Călătoria - 10 pași spre vindecarea după avort

Asociația Pro-Vita București ajută atât persoane cât și familii să depășească complicațiile emoționale și psihologice apărute în urma unui avort. Programul de consiliere pe care îl propune, special destinat recuperării post-avort, poartă numele „Călătoria”, și se concentrează pe vindecarea rănilor interioare, iertarea de sine, repararea relațiilor interumane și regăsirea unui sens al vieții. Particularitatea acestui program constă în abordarea specifică psihoterapiei ortodoxe.

Puteți găsi o listă cu centre în toată țara la adresa: www.provitabucuresti.ro/docs/centre.consiliere.criza.de.sarcina.romania.pdf

PRO-VIAȚĂ - O sinteză despre problema avortului și abandonului

Deși 98% din români se declară creștini, și absolut toate confesiunile creștine definesc avortul ca fiind păcat, un studiu din 2007 a constatat că 50% din românce au făcut cel puțin un avort în viață. Țara noastră este în fruntea Europei și ocupă un îngrozitor loc 2 în lume la numărul de avorturi pe cap de locuitor. Ca și creștini, nu suntem chemați să judecăm femeile ce fac avort, ci să acționăm pentru prevenirea păcatului și pentru restaurarea societății prin dragoste. Un articol-sinteză despre problema avortului și a abandonului, și despre răspunsul creștinilor la aceste lucruri.

Citeste mai departe