Mai 2018 - Lună specială Înțelegerea Vremurilor la AOTV
fiii lui Isahar, care se pricepeau în înţelegerea vremurilor şi ştiau ce trebuia să facă Israel (2 Cron.12:32)
De ce e important să înțelegem vremurile?
În contextul scandalului actual cu influențarea alegătorilor prin Facebook, al propagandei ruse (și a altora) care încearcă să livreze știri false pentru a manipula opinia publică, în contextul scuturărilor din Uniunea Europeană și a rivalităților tot mai acute ale Occidentului cu Rusia, China și lumea islamică, în contextul butoiului cu pulbere din Siria și Orientul Mijlociu, în contextul controversei dureroase din țara noastră privind referendumul pentru redefinirea familiei în Constituție, sau a dialogului între surzi între cei ce susțin „lupta anticorupție” până la capăt și cei care vor anihilarea „statului paralel”, contează mult să judecăm corect, să înțelegem mizele spirituale, să înțelegem vremurile. Contează să înțelegem vremurile, ca să știm ce să facem, ca Biserică, într-un context advers, cum făceau odinioară fiii lui Isahar pentru Israel.
Lumea de azi e turbulentă. Auzim de războaie și vești de războaie, revoluții, masacre, și știrile se succed amețitor. Suntem departe de pacea dorită, chiar și în Europa trecută prin două războaie mondiale. Uniunea Europeană e într-un moment dificil și viitorul e incert. La est, la granițe, dă târcoale războiul, și dacă lucrurile ar escala, am fi pe prima linie a confruntării NATO-Rusia. La sud, țările din Orientul Mijlociu și Nordul Africii încă își revin din convulsiile Primăverii Arabe. Întreaga regiune de dincolo de Mediterană este prinsă între trecut, reprezentat de naționalism si un islam moderat, și noul val islamist radical. În unele țări încă rezistă regimurile autoritare din trecut, altele sunt în implozie și război civil, iar în altele ia naștere o ideologie radicală, militantă și periculoasă.
Ne confruntăm cu amenințarea teroristă inclusiv pe teritoriul nostru. Ca aliat al NATO, cu trupe în Irak și Afghanistan, România reprezintă “un stat cruciat” în ochii fundamentaliștilor islamici. Nu e o intâmplare că România a expulzat în ultimii ani cetățeni străini pentru activități islamiste. Dar suntem la curent cu ce înseamnă islamul radical? Știm oare ce ideologie animează mii de luptători ai Statului Islamic să comită fapte respingătoare, decapitări, incendieri, crucificări și atentate teroriste? Este Islamul o religie a păcii sau a războiului? Există musulmani moderați ce se opun radicalilor, și dacă da, ce înseamnă asta? Mulți europeni se tem de imigranții musulmani și îi disprețuiesc, este acest lucru normal?
Experți în științe politice ne spun, analizând vremurile (deși fără o perspectivă creștină), că ordinea mondială este în plină reașezare. După al doilea război mondial, a urmat o eră de Război Rece care a durat 45 de ani. La căderea comunismului în 1989-1991, Occidentul triumfase și valorile occidentale păreau să devină norma pentru întregul glob și o nouă eră a început. Însă, în ultimii ani, această ordine se clatină, hegemonia americană e tot mai contestată. Vremurile în care suntem sunt schimbătoare, periculoase, fie că vorbim de posibile războaie cu Iran sau Coreea de Nord, fie că Siria va aprinde lumea în al treilea război mondial, fie că UE se va destrăma sub presiunea populismului sau va avea loc un război în Europa de Est, o mega-criză economică sau un război nuclear în lume.
Noi, creștinii, aparținem unei alte dimensiuni și casa și cetățenia noastră este în ceruri, iar toate aceste tulburări externe contează prea puțin pentru universul nostru interior, spiritual. Dar contextul din lume ne afectează, și afectează și răspândirea Evangheliei.
Contextul e periculos și pentru creștinul care dorește azi să trăiască după valorile creștine. Matei 10:16 spune „Iată, Eu vă trimit ca pe nişte oi în mijlocul lupilor. Fiţi dar înţelepţi (prudenți) ca şerpii şi fără răutate ca porumbeii”. Ce face Dumnezeu în aceste vremuri pline de lupi, care sunt oportunitățile pentru Evanghelie și cum trebuie să acționăm noi, astăzi? Să căutăm să înțelegem vremurile!
Chiar dacă atenția noastră e focalizată pe Europa, să fim cu ochii și pe Orientul Mijlociu. Acolo se întâlnesc mai multe forțe: proiectul Drumul Mătăsii al chinezilor pentru un culoar economic și de influență înspre Europa trecând prin Orientul Mijlociu, forțele islamiste radicale și agenda Iranului, interesele Occidentului în regiune și influența resuscitată a Rusiei. Petrolul, sursă ieftină de energie, se află preponderent în Orientul Mijlociu, și a fost la baza transformării complete a regiunii în ultimile decade, dar și sursa a numeroase războaie și tulburări.
Care e planul lui Dumnezeu cu această regiune, și de ce ar trebui să ne intereseze? Răspunsul îl găsim în Scripturi: Voi strânge pe toate neamurile şi le voi coborî în valea lui Iosafat. Acolo, Mă voi judeca cu ele pentru poporul Meu, pentru Israel, moştenirea Mea, pe care l-au risipit printre neamuri, împărţind între ele ţara Mea... Acolo voi şedea să judec toate neamurile dimprejur (Ioel 3:2, 12). Viitorul biblic are legătură directă cu Orientul Mijlociu.
De asemenea, cu privire la confictul final al sfarsitului vremurilor, mentionat in profetii in cartile Apocalipsa, Daniel, Ioel, Ezechiel, Isaia si Ieremia, toate tarile mentionate acolo sunt acum musulmane. Este interesant faptul ca lumea musulmana a inlocuit Imperiul roman in dominatia asupra tarii sfinte.Va juca islamul un rol la final?
In Biblie exista o serie de semne ce jaloneaza sfarsitul istoriei, mai jos va prezentam cateva din ele. Multe din aceste semne s-au implinit recent sau sunt pe punctul de a se implini...
- Restaurarea statului Israel in 1948 in pofida unor adversitati enorme
- intoarcerea evreilor din toate tarile lumii, multi fiind ajutati de crestini in tara sfanta, implinind profetia biblica
- revarsarea Duhului Sfant avand ca efect vise si viziuni
- apostazia generalizata si degradarea morala (2 Tes. 2:3)
- persecuția creștinilor, in crestere in toata lumea
- cresterea deosebita a cunoasterii si a informatiei si rapiditatea calatoriilor (Daniel 12)
- Evanghelia disponibila in orice limba pentru orice popor, prin media (Matei 24 etc)
- razboaie intre tari si grupuri etnice (Matei 24)
- recucerirea capitalei Ierusalim in 1967 de catre evrei, si lupta ce continua pentru Ierusalim.
- lupta pentru Muntele Templului din Ierusalim intre evrei si musulmani
- negocierile interminabile de pace in Orientul Mijlociu fara succes
- Asemănările izbitoare între sfârșitul vremurilor în escatologia creștină, evreiască și islamică și grăbirea acelor evenimente spre o invazie viitoare a Israelului
Să înțelegem vremurile și să ne rugăm!
Prin Intelegerea vremurilor, te provocam sa interpretezi si sa intelegi din punct de vedere biblic ce inseamna stirile pe care le vezi in fiecare zi la televizor sau pe internet, si sa te pregatesti pentru ceea ce va veni.
Putin romani cunosc lucruri cu privire la lumea musulmana, credintele si istoria lor, precum si ce cred ei despre alte religii si in special despre sfarsitul vremurilor, te incurajam sa descoperi aceste lucruri.
Te provocam sa citesti despre toate aceste lucruri, precum si despre situatia actuala a islamului in Orientul mijlociu, in Europa si in Romania, sa intelegi ce inseamna Statul Islamic, si sa afli povestiri uimitoare despre vise si viziuni in lumea musulmana. De asemenea, e important sa intelegem si cum sa ne raportam ca si crestini la islam, cum implinesc romanii Marea trimitere, si cum se roaga crestinii din Romania pentru lumea musulmana.
Te provocăm să te rogi pentru întregul Orient Mijlociu, pentru Israel, pentru palestinieni, pentru situația cruntă din Siria, pentru națiunile arabe, pentru Iran și Turcia, pentru marile puteri ce acționează în regiune. Să ne rugăm pentru creștinii ce suferă persecuții grele în regiune. Să ne rugăm pentru evrei să își pună speranța în Isus ca Mesia. Să binecuvântăm pe musulmani și să cerem să Îl întâlnească pe Issa (Isus) nu doar ca profet, ci ca Domn. Să ne rugăm pentru minuni în regiune. Să ne rugăm și ca românii să fie un canal al binecuvântării și al răspândirii veștilor bune ale Evangheliei în această zonă.
Biserica și Israelul
Ca creștini, contează și raportarea noastră la Israel. Europa, inclusiv România, are o lungă istorie de antisemitism sângeros. Noul Testament e clar, spunând că mântuirea noastră vine de la evrei, și că creștinii sunt grefați (altoiți) în rădăcina Israel și că El nu Și-a lepădat poporul, deși evreii L-au respins pe Isus (Romani 11). Ei nu sunt excluși din planul lui Dumnezeu, El nu a înlocuit Israelul cu Biserica, ci El dorește să-i mântuiască, iar noi, ca Biserică, suntem chemați să fim o binecuvântare pentru ei, cum au fost și ei pentru noi (Geneza 12). Să învățăm să ne raportăm corect la Israel!
Înseamnă asta să susținem necondiționat orice face Israelul sau evreii? Nicidecum! Nu putem numi răul bine. Israelul greșește, adesea. Iar Scriptura e plină de profeți care au criticat abaterile și păcatele Israelului, dar nu cu scopul de a dărâma, ci de a corecta și îndrepta lucrurile. Dar trebuie să și înțelegem contextul lor, după un Holocaust care a ucis 6 milioane de evrei în Europa civilizată, după 70 de ani de amenințare militară continuă la adresa existenței statului și după 7 războaie cu arabii, cu vecini care refuză să le recunoască dreptul la existență și cu sute de milioane de adversari care s-ar bucura să-i vadă nimiciți și nu s-ar da înapoi de la nimic pentru asta, fie că vorbim de terorism sau arme nucleare. Evreii rămân parte din planul lui Dumnezeu pentru viitor și sunt (încă) iubiți de El.
Mai - Lună tematică „Înțelegerea vremurilor” la Alfa Omega TV
În luna mai 2018, Alfa Omega TV te provoacă să înțelegi vremea în care ne aflăm și să te pregătești pentru viitorul ce vine! În cadrul acestei luni, avem o săptămână specială Pro-Israel - 7-13 mai, în care analizăm semnificația poporului evreu pentru astăzi și cum ar trebui, ca români, să ne raportăm la Israel. Organizăm și conferința Rugăciune pentru Israel în 9-10 mai, transmisă în direct pe Facebook și site AOTV!
Veți urmări materiale captivante care vă vor ajuta să înțelegeți miza spirituală a tensiunilor din Orientul Mijlociu și întreaga lume, să descifrați profeții străvechi în lumina evenimentelor moderne. Veți vedea cum istoria scrisă de Dumnezeu se împlinește înaintea ochilor noștri. Vă provocăm să descoperiți miza controversatului oraș Ierusalim și să înțelegem împreună ce spune Biblia despre sfârșitul vremurilor.
Luna MAI: lună tematică Înțelegerea vremurilor la Alfa Omega TV. Urmăriți documentare, filme, articole și alte materiale excepționale pe canalul TV, pe site-ul nostru și pe pagina de Facebook Alfa Omega TV și în revista noastră gratuită. Abonează-te și la revista Alfa Omega TV Magazin, avem o temă omonimă pe mai-iunie 2018: Înțelegerea Vremurilor. Să înțelegem împreună vremurile!
Daniel 11 scrie despre cei ce trăiesc vremurile din urmă: “aceia din popor care vor cunoaște pe Dumnezeul lor vor rămâne tari și vor face mari isprăvi”. Să fim gata să-L cunoaștem pe Dumnezeu, să înțelegem vremurile în care trăim și să acționăm.