
Introducere în Islam
Deși Islamul și Creștinismul au puncte comune, există diferențe majore între aceste două religii avraamice. În cele ce urmează, vă prezentăm o trecere în revistă introductivă a Islamului, pentru creștinii mai puțin familiarizați cu lumea musulmană, insistand pe cateva aspecte relevante pentru crestinul de azi.
Numele Islam provine de la verbul SLM ce înseamnă a se supune, a se preda. Adeptul Islamului este musulmanul, cel ce s-a supus lui Allah, Dumnezeul suprem în Islam. Islamul este a doua mare religie a lumii, având 1,6 miliarde de adepți. Un sfert din populația lumii este musulmană. Există 3 religii monoteiste: iudaismul, creștinismul și islamul, toate având rădăcină avraamică.
Există două mari ramuri în Islam – sunni și shia, cauzate de neînțelegeri cu privire la succesorul profetului Mahomed și alte diferențe doctrinare. Sunniții sunt majoritari în lume, șiiții (aprox. 10% din total) fiind prezenți în special în Iran, Azerbaidjan, Bahrein, parțial în Irak, Afghanistan, Yemen, Liban și Siria. Alte facțiuni în islam sunt sufiții, salafiții/wahabiții, alawiții. În Balcani și Turcia, și în comunitățile din România, islamul este preponderent sunnit.
Comunitatea de credincioși musulmani este cunoscută sub termenul de Ummah, transnațională și transetnică, similar cu conceptul de Biserică în creștinism.
Creștinii și evreii sunt menționați specific în Coran ca “Poporul Cărții”, singular (Ahl al-Kitāb). Scripturile evreiești și creștine sunt considerate ca fiind inspirate de Dumnezeu (Sura 2:136), deși există contradicții evidente între Biblie și Coran. Pentru a explica acest lucru, Islamul reproșează creștinilor și evreilor faptul că au falsificat Scripturile ulterior scrierii Coranului (deși manuscrise ale cărților Bibliei datate cu secole înainte de Mahomed arată că acest lucru nu e adevărat): O, oameni ai Scripturii, de ce îmbrăcați voi adevărul cu neadevăr și ascundeți adevărul cu bună știință?
(Sura 3:71)
Coranul si Hadith
Cartea sacră a Islamului este Coranul (al-Qur’ān), cuvântul însemnând citire, recitare. El cuprinde revelațiile lui Allah transmise în arabă, prin intermediul îngerului Gabriel, profetului Mohamed. Revelarea completă a Coranului a durat peste 20 ani. Coranul are 114 capitole, ordonate nu cronologic, ci după lungime, descrescător. Revelațiile au fost memorate de către însoțitorii lui Mahomed, iar după moartea sa, califii care l-au succedat au asamblat Coranul din transcrierile acestor fragmente memorate.
Adversarii lui Mahomed au indicat faptul că Coranul se contrazice pe el însuși în anumite versete, de aceea, lui Mohamed i-a fost revelat un alt verset, numit “al abrogării”, prin care un verset revelat mai târziu îl poate anula sau înlocui pe unul precedent. Allah șterge sau întărește ceea ce voiește și la El se află mama Cărții (Sura 13:39). Acest principiu explică de ce anume Coranul conține versete pașnice ce sunt citate atât de musulmanii moderați, cât și versete ce incită la jihad citate de radicali.
Pe lângă Coran, ce cuprinde revelațiile transmise direct de către Allah (cu excepția primei Sure), musulmanii mai au o altă sursă de autoritate – Hadith. Hadith-urile sunt o colecție de scrieri ce consemnează faptele și vorbele lui Mahomed, sub termenul de Sunna (cutuma/conduita). Mahomed, deși nu este egal cu Allah, este considerat un exemplu perfect de urmat pentru musulmani, deci aceste Hadith, deși inferioare Coranului, au putere directoare pentru musulmani, fiind echivalente cu tradiția în creștinism. Coranul și Hadith sunt împreună baza pentru legea islamică Sharia și practica religioasă.
Legea Islamica Sharia
Legea islamică derivată din Coran și Sunna se numește Sharia (“calea cea bună”), fiind interpretată și decisă de către cărturarii și clericii musulmani, Ulama. Islamul, spre diferență de creștinism, este un sistem politico-religios și reglementează fiecare domeniu al vieții credinciosului, precum și al unui stat islamic. În principiu, orice acțiune a unui credincios musulman cade în următoarele categorii: interzis, descurajat, permis, recomandat și obligatoriu.
Sharia stipulează porunci radicale pentru anumite păcate – amputarea mâinii în caz de furt, uciderea cu pietre pentru adulter, moartea pentru un musulman care părăsește credința islamică (apostazie). Legea islamică la nivel de guvernare și justiție socială se aplică doar acolo unde la conducere se află un guvern islamic. Aceste legi sunt active în țări ca Arabia Saudită, Iran, etc.
Conform Sharia, femeile sunt inferioare bărbaților, lucru reflectat în legi ce țin de moștenire, despăgubire, mărturie în instanță, ele fiind obligate la o anumită ținută care să asigure modestia (cea mai extremă ținută permițând ca doar ochii să fie descoperiți).
Există numeroase legi cu privire la cei de alte religii, în special evrei și creștini, aceștia având statutul de dhimmi (protejat), inferior musulmanilor. Ei pot practica liber religia, dar trebuie să plătească o taxă specială jizya (Sura 9:29), și au anumite drepturi limitate. Jizya era dovada acceptării de către nemusulmani a supunerii față de statul islamic și legile sale și recunoașterea dreptului de moștenire a statului islamic asupra teritoriilor cucerite.
Istoric vorbind, deși nu au fost transformate în pașalâc, Principatele Române au fost incluse de facto în imperiul Otoman, plătind această taxă sultanului. Și datorită acestui drept de moștenire, acum, organizația Statul Islamic din Irak și Levant pretinde că și România face parte din califatul global dorit.
Clădirea de cult în Islam se numește moschee (masjid) sau geamie (dacă e mai mică). Liderii religioși în Islam se numesc imami, mulahi. Califul este liderul absolut al lumii islamice, și reprezintă un lider politico-militar.
Liderul comunității musulmane din România este un muftiu, cu reședința la Constanța, ales prin vot secret din rândul clericilor. Sunt 77 lăcașuri de cult musulmane în România, geamii și moschei.
Cele 6 articole ale credinTei musulmane
1. Credința în Allah, unic.
2. Credința în toți trimișii lui Dumnezeu. Islamul consideră multe personaje biblice ca profeți, în Coran fiind menționați 25 în total. Există însă 5 profeți mari în Islam: Noe, Avraam, Moise, Isus și Mahomed, ultimul fiind considerat “pecetea profeților”.
3. Credința în cărțile trimise de Dumnezeu, incluzând aici Vechiul și Noul Testament.
4. Credința în îngeri ca fiind ființe. supranaturale, trimiși ai lui Dumnezeu.
5. Credința în Ziua Judecății și în înviere.
6. Credința în destin.
Cei 5 stâlpi ai islamului
Obligațiile musulmanului sunt definite în principal prin „Cei Cinci Stâlpi”:
1. Mărturisirea de credință (šahāda). O persoană își exprimă apartenența la Islam prin afirmarea unicității lui Allah, al cărui trimis este Muhammad: „Nu există Dumnezeu în afară de Allah, iar Muhammad este trimisul Lui” (lā ilāha illā allāh wa muhammad rasūlu-llāh).
2. Rugăciunea (salāt) are loc de 5 ori pe zi, în momente bine definite, anunțate de muezin (având un rol similar cu un clopot). Ea presupune îngenuncheri și înclinări însoțite de rostirea unor formule rituale. Vineri la prânz are loc rugăciunea comunitară la moschee, însoțită de predica imamului, echivalentă în creștinism cu serviciul bisericesc de duminică.
3. Postul (sawm) constă în abținerea de la mâncare, băutură, relații sexuale pe timpul zilei timp de o lună, pe tot parcursul lunii Ramadan din calendarul islamic.
4. Dania (zakāt), o cotă-parte din venitul fiecărui musulman, bani sau produse, destinat pentru săraci.
5. Pelerinajul (hajj) la Mecca, în amintirea profetului, realizat într-o perioadă anume a anului, este obligatoriu o dată în viață pentru musulmanii ce au posibilitatea materială.
Unii juriști musulmani consideră că războiul sfânt (jihād) este al șaselea stâlp al Islamului. Jihadul înseamnă literal efort/străduință și are două componente – jihadul interior contra propriilor ispite, sau exterior, ca străduință în a avansa calea lui Allah prin luptă contra dușmanilor Islamului.
Islamul Si alte religii
În Islam, lumea se divide în două “case”, Casa Islamului (sau Casa Păcii, Casa Supunerii) și Casa războiului. Prima include zonele unde Islamul domină societatea și legea islamică este aplicată (țările musulmane). A doua se referă la țările unde musulmanii nu sunt majoritari (de ex. lumea occidentală). Pentru că sunt zone legitime de cucerire și război până la convertire sau acceptarea păcii islamice, sunt incluse în Casa Războiului.
Cu privire la relația cu cei de altă credință, hadith-urile consemnează următoarea abordare a lui Mahomed: Luptă împotriva celor care nu cred în Allah. Când vei intâlni dușmanii tăi care sunt politeiști (aici fiind incluși și creștinii, credința în Sfânta Treime fiind considerată politeism), pune-i să aleagă din următoarele trei opțiuni. Invită-i să primească Islamul, și dacă acceptă, încetează să lupți contra lor. Dacă refuză să se convertească, cere-le să plătească taxa Jizya. Dacă sunt de acord s-o plătească, accept-o și nu le fă rău. Dacă refuză să plătească taxa, cere ajutorul lui Allah și luptă contra lor. (Sahih Muslim 19:4294, trad. din engleză)
Coranul aprobă și indică pedepse ca decapitări, crucificări, tăieri de membre și expulzări (Sura 8:11-12, Sura 5:33) pentru dușmanii lui Allah, necredincioșii, precum și sclavia (Sura 2:178, 8:69, 71)
Negarea divinității lui Allah, critica la adresa lui Allah sau a lui Mohamed, reprezentarea grafică a profetului sau a lui Allah în orice formă sunt strict interzise in Islam, motivul reacției agresive a lumii islamice la revista Charlie Hebdo sau caricaturile daneze din 2005 la adresa lui Mahomed.
Între ramurile Islamului există adesea tensiuni. Petru că șiiții consideră că legea Sharia poate fi modificată și adaptată, sunniții îî consideră ca inovatori ai credintei (păcat în Islam) si apostați, și de aceea apar adesea violențe între aceste două comunități, fapt vizibil în prezent în Irak, Siria și Yemen.
Există o largă diversitate în Islam din punct de vedere al gradului de fundamentalism al religiei. Pe de-o parte avem organizații radicale ca Al-Qaida sau Statul Islamic ce pretind legitimitate ca reprezentanți ai Islamului, și pe de altă parte, avem comunități pașnice și moderate ce susțin că Islamul e o religie a păcii. În diverse țări există între musulmanii moderați/seculari pe de-o parte și islamiști/radicali de cealaltă parte. Ca exemplu recent, comunitatea musulmană din România a condamnat ferm masacrul jurnaliștilor de la Charlie Hebdo din ianuarie 2015.
Deși criteriile de măsurare variază, diverse studii spun că 7-15% din totalul musulmanilor (1.5 milarde) sunt radicali, un total de 100-200 milioane în lume. Aceștia disprețuiesc lumea occidentală și o consideră decadentă și coruptă.

Convertirea unui musulman la altă religie aduce costuri mari pentru acesta. În variantele mai moderate, acesta este supus la presiuni din partea familiei și a comunității. În zonele și țările fundamentalist-islamice, acesta riscă pedeapsa cu moartea pentru apostazie.
Scopul final al Islamului este surprins în mai multe locuri în Coran și hadith-uri, și presupune supremația totală a Islamului peste tot pământul, pretutindeni: Mesagerul lui Allah a spus: „Mi s-a poruncit (de către Allah) să lupt împotriva oamenilor până când ei mărturisesc că nimeni nu are dreptul să fie adorat în afară de Allah şi că Mohammed este Mesagerul Său, şi până când vor face rugăciunile în mod corect, şi până când vor da milostenia obligatorie; (Sahih Bukhari 2:25)
Isus In Coran
Dumnezeul suprem în Islam este Allah, singular. El nu are egal, cea mai mare blasfemie fiind asocierea de egali cu Allah (shirk). În Islam, Dumnezeu nu are fiu, iar noțiunea de Sfântă Treime este o erezie pentru musulmani, ei interpretând-o ca politeism. Mesia Isus, fiul Mariei, este trimisul lui Allah, cuvântul Sãu pe care El l-a transmis Mariei și un duh de la El. Credeți, așadar, în Allah și în trimișii Săi. și nu spuneți “Trei!”
Pentru musulman, Isus este un mare profet al lui Allah și e venerat ca atare. Ei cred că Isus a fost născut din fecioară, că a făcut minuni, dar nu ca fiul lui Dumnezeu, ci ca ființă creată. Moartea Lui pentru răscumpărarea păcatului lumii este negată de Islam, El fiind așteptat să revină la finalul istoriei să joace un ultim rol.
Și din pricina vorbelor lor: „Noi l-am omorât pe Mesia Isus, fiul Mariei, trimisul lui Allah!”, în vreme ce ei nu l-au omorât, nici nu l-au răstignit pe cruce, ci a fost fãcut [cineva] sã semene cu el! Cei care au avut păreri diferite în privința lui [Isus], au fost în îndoială [în legăturã cu moartea lui]; ei nu au avut cunoștință sigurã despre ea [moartea lui], ci doar au urmat unor presupuneri. De bună seamă, nu l-au omorât. Ci Allah l-a înălțat la El. Iar Allah este Puternic și Înțelept. Nu va fi nici unul dintre oamenii Cărții care sã nu creadã în el, înaintea morții sale. Iar în Ziua de Apoi, el va fi martor împotriva lor. (Sura 4:156-159)
Locuri sfinte In Islam
Islamul are mai multe locuri sfinte. Primul este Mecca, în Arabia Saudită de azi, orașul în care s-a născut Mohamed și unde a primit o parte din revelațiile Coranului. În marea moschee de la Mecca se află sanctuarul Kaba, o clădire în formă de cub care adăpostește “Piatra Neagră”. Prezentă în Arabia dinainte de apariția Islamului, în tradiția musulmană, ea a căzut din cer pentru a le arăta lui Adam și Evei unde să construiască primul altar pentru Dumnezeu. În Islam, fiecare credincios are datoria să facă un pelerinaj (Hajj) o dată în viață la Mecca.
Alt oraș sfânt al Islamului este Medina, aflat la 340 km de Mecca, tot în Arabia, unde Mahomed a fost nevoit să fugă pentru o perioadă (anul strămutării de la Mecca la Medina este anul 1 în calendarul islamic), și unde Islamul a prins prima oară rădăcini.
Al treilea loc sfânt în Islam este Ierusalimul, unde Mahomed ar fi făcut o călătorie miraculoasă pe un cal înaripat, într-o singură noapte, de la Mecca la Ierusalim. Mărire Celui care l-a dus pe robul Său în timpul unei nopți de la Moscheea Al-Haram (în Mecca, n.tr.) la Moscheea Al-Aqsa (în Ierusalim, n.tr.), a carei împrejmuire am binecuvântat-o, ca să-I arătăm din semnele Noastre. (Sura 17:1). Locația exactă este pe Muntele Templului, unde sunt Domul Stâncii și Moscheea Al-Aksa, pe locul fostului templu evreiesc din Ierusalim, distrus de romani în 70 d.Hr.
O scurtA istorie a Islamului
Islamul a apărut în secolul 7 d.Hr. în peninsula Arabă. Fondatorul Islamului a fost Mahomed, al cărui strămoș, conform tradiției islamice, a fost Ismael, fiul lui Avraam. După moartea lui Mahomed, conducerea lumii musulmane a fost asigurată de califi (urmaș, locțiitor). Ultimul calif a fost sultanul Imperiului Otoman, însă în urma prăbușirii imperiului după primul război mondial și al revoluției din Turcia, instituția califatului a fost abolită în 1924, nemaifiind activată de atunci. Recent, liderul Statului Islamic (ISIS), Abu Bakr al-Baghdadi, s-a autoproclamat calif, însă nu este recunoscut de niciun stat.
Sub Mahomed, islamul a cucerit peninsula arabă și a continuat să se extindă după moartea lui. La apogeul său, califatul islamic se întindea din India până la Caucaz, Africa de Nord, Spania și Balcani. Cu privire la Europa, după ce încercarea de a ocupa creștinătatea apuseană prin peninsula iberică a fost oprită în vest printr-o bătălie istorică în sudul Franței în anul 732 (Spania însă rămâne sub dominație musulmană până în 1492), centrul de greutate se mută în est în Balcani, istoria Principatelor Române fiind marcată de luptele contra musulmanilor secole de-a rândul. De asemenea, conducerea lumii musulmane este asumată de Imperiul Otoman începând cu secolul 14.
În Evul mediu, în timp ce Europa se confrunta cu invazia popoarelor migratoare din est și Imperiul Roman de Apus se destrăma facând loc regatelor medievale europene, lumea musulmană cunoștea o infloritoare epocă de aur în artă, cultură și economie. Însă Renașterea europeană, apoi revoluția industrială și avansurile tehnologiei occidentale au făcut ca în secolele 19-20, majoritatea lumii musulmane să cadă sub dominație europeană, fiind atractive în urma descoperirii petrolului în regiune. Multe din granițele actuale ale Orientului Mijlociu sunt frontiere trasate arbitrar în urma acordurilor coloniale franco-engleze, consecințele fiind luptele inter-sectare și inter-tribale pe care le avem azi în state ca Yemen, Irak, Libia, Siria, Liban și altele.
După al doilea război mondial, Orientul Mijlociu a cunoscut o revigorare și o dorință de independență față de Occident, sub forma naționalismului pan-arab. A fost vremea liderilor Nasser în Egipt, a lui Gaddafi, a dinastiei Assad în Siria, a lui Saddam Hussein în Irak și a OEP-ului lui Arafat. În ultimii ani, mișcări ca Primăvara Arabă aduc o alternativă la naționalismul ce a dezamăgit mulțimile: pan-islamismul. În lumea șiită, Iranul dă tonul prin republica islamică fondată în 1979, iar în țările arabe, organizații ca Frăția Musulmană și Hamas sunt reprezentative. Forme mai subtile ale islamismului se regăsesc și în partidul președintelui turc Erdogan.
Deși lumea islamică pare unită, există rivalități regionale între Arabia Saudită și Iran, ca lideri ai lumii sunnite/șiite, între Turcia (sunnită, non-arabă) și Egipt (sunnit, arab). Zonele de confruntare sunt astăzi Yemenul (intervenție condusă de Arabia Saudită contra rebelilor susținuți de Iran), Siria și Irak (Iranul și Siria contra Statului Islamic, luptătorii SIIL fiind susținuți de saudiți și alte țări sunnite).
Islamul In Europa
În Europa în prezent, există prezența “tradițională” a islamului în Balcani, ca rezultat al secolelor de ocupație otomană în Sud-Estul Europei. Imperiul Otoman a favorizat puternic musulmanii în regiunile de graniță ale imperiului (țările din fosta Iugoslavie) în detrimentul comunităților creștine, acest lucru dând naștere la tensiuni interetnice și interconfesionale puternice în regiune. De aceea, războaiele fratricide din fosta Iugoslavie au avut și o componentă religioasă, creștin-musulmană, finalizându-se recent cu desprinderea Kosovo-ului majoritar musulman albanez de Serbia ortodoxă.
Europa occidentală se confruntă cu un alt tip de influență musulmană, printr-un aport mare de imigranți în ultimii 30-40 ani, în fostele puteri coloniale și marile economii din Vest. Integrarea acestor imigranți în cultura țărilor gazdă este dificilă, iar statisticile demografice arată creșterea accelerată a comunității musulmane în detrimentul secularismului sau a creștinismului.
În România, Islamul este prezent în special în Dobrogea, fiind practicat de turci și tătari, rămași ca urmare a influenței Imperiului Otoman. Ei au suferit persecuții semnificative sub comunism, mulți emigrând în străinătate, în special în Turcia. De asemenea, există și o mică și vibrantă comunitate de imigranți proveniți din țări arabe, în special în orașele mari și în centrele universitare. Însă imigrația nu este încă semnificativă în România, țara noastră fiind mai degrabă un loc de tranzit spre Occident.
SFARSITUL VREMURILOR In ISLAM
Ziua Judecății este una din cele 6 articole de credință în Islam, escatologia ocupând un loc capital în toate facțiunile Islamului, descrisă în numeroase hadith-uri. Sunt așteptate catastrofe naturale, semne în soare și lună, războaie și apoi o judecată a faptelor oamenilor în urma căreia o parte din oameni vor fi admiși în rai și cealaltă în iad.
Primul moment major în perioada judecății este apariția lui Mahdi (similar cu Hristos în Islam), venit pentru a aduce dreptate și islamului asupra lumii. Este un lider politico-religios-militar, descendent direct al lui Mohamed care, conducând o armată arborând drapelul negru al jihadului, va confrunta armatele Romei (creștinătății) în Siria, prevalând asupra creștinilor.
Ultima confruntare însă va avea loc în Ierusalim, după o perioadă de pace islamică. Al doilea moment major va fi apariția un “antihrist” islamic, numit Dajjal, care va pretinde că este Isus Hristos și va lupta de partea evreilor, contra musulmanilor. Suprinzător pentru creștini, în escatologia islamică, un Isus musulman (Isa) este așteptat să revină a doua oară în acest moment, să distrugă crucile (afirmând astfel că credința creștină e falsă), și împreună cu Mahdi să îl ucidă pe Dajjal, asigurând victoria finală pentru musulmani. Însă apoi vor urma calamități naturale și alte nenorociri până la Judecata finală.
Sunt multe indicii si similarități care par să arate spre lumea musulmană ca fiind sursa Antihristului biblic, față de interpretări ce includ UE sau papalitatea. De exemplu, Mecca este construită pe 7 munți (Apoc. 17:9). Arabia Saudită împreună cu țările din Golful Persic sunt principalele exportatoare de petrol, un vin amețitor pentru națiuni, controlând astfel economia globală (Apoc. 18:3). Mulți musulmani văd regimul saudit ca fiind corupt și necesar de a fi îndepărtat (Apoc. 17:16). Și în escatologia islamică, Mecca va fi distrusă în zilele sfârșitului.
Gog/Magog, menționați și în escatologia islamică, sunt identificați în Turcia actuală (Ezechiel 38). Islamul este singurul sistem care decapitează creștini (Apoc. 20:4) chiar și azi, ce urmărește să schimbe vremurile (anul 1 islamic corespunde cu 622 d.Hr.) și legea (Sharia), și pretinde că “Allah este mai mare” (față de Dumnezeul iudeo-creștin) și persecută creștinii (Daniel 7:25, Apoc. 13.
Islamul așteaptă restabilirea instituției califatului, ce a primit o lovitură de moarte prin abolirea în 1924. Mahdi, calif și lider politic, va fi însoțit de Isus (musulman) care va încerca să convingă creștinii să-l accepte pe Mahdi (Apoc 13:11-14), având puteri supranaturale. Dajjal-ul (anticristul islamic) ce vine să apere evreii este similar cu Hristosul biblic. Poziționarea musulmani versus creștini-evrei e identică în ambele escatologii. Merită însă studiată mai în profunzime această interpretare, și Domnul să ne dea înțelepciune, discernământ și dragoste pentru musulmani.
Articol tiparit in revista Alfa Omega TV Magazin 5.3 - Crestinismul si Islamul (mai-iunie 2015). Aceasta revista se distribuie gratuit, aboneaza-te sa o primesti acasa: http://alfaomega.tv/revista#abonare