Invazia iminentă a Israelului
Capitolele 38 și 39 din Ezechiel prezintă o profeție uimitoare despre vremurile din urmă, când va avea loc o invazie masivă a Israelului pornită din nord, condusă de către Rusia și căreia i se vor alătura un număr de națiuni islamice, inclusiv Iranul. Această invazie masivă va avea drept rezultat una dintre cele mai mari intervenții divine cunoscută vreodată, moment în care Dumnezeu va porni la judecată. Toate aceste lucruri vor avea ca rezultat schimbări masive la nivel mondial: politice, religioase și spirituale. Toate lucrurile s-au așezat la locul lor, gata pentru desfășurarea acestor evenimente, sunt iminente! E esențial pentru credincioși să fie pregătiți pentru momentul în care Dumnezeul Bibliei Își va arăta puterea în toate națiunile, împlinind într-un mod evident această profeție, acesta fiind un moment oportun pentru noi de a-i conduce pe mulți la Hristos.
Profeția precizează trei mari războaie ce vor zgudui pământul în perioada apocaliptică, cunoscută ca fiind „zilele din urmă”. Primul război (cel al lui Gog și Magog), descris de Ezechiel, va fi invazia ruso-islamică împotriva Israelului. Al doilea război, ce va avea loc șapte sau mulți ani mai târziu, este descris în Ioel, Zaharia și Apocalipsa 16:16 ca fiind bătălia Armaghedonului. Acest conflict devastator va cuprinde armatele de pe tot cuprinsul pământului împotriva lui Isus Hristos. Apocalipsa 20:8 ne spune despre un al treilea război, războiul final ce va avea loc o mie de ani mai târziu, la sfârșitul mileniului. Însă războiul lui Gog și Magog constituie evenimentul principal ce va pregăti scena pentru derularea completă a programului profetic al lui Dumnezeu.
Fundalul și cadrul evenimentelor descrise în Ezechiel 38-39 confirmă că ele sunt gata să se întâmple în orice moment. Ce e menționat în acest material e urmarea celor descrise în Ezechiel 36 și 37, adică revenirea evreilor în țara lor, proces ce a avut loc în mod progresiv în ultimii 100 de ani, culminând cu renașterea națiunii Israel în anul 1948.
Ezechiel 38:1-6: „Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: „Fiul omului, întoarce-te cu faţa spre GOG din ţara lui MAGOG, spre domnul ROȘULUI, MEȘECULUI şi TUBALULUI, şi proroceşte împotriva lui! Şi spune: „Aşa vorbeşte Domnul DUMNEZEU: „Iată, am necaz pe tine, GOG, domnul ROȘULUI, MEȘECULUI şi TUBALULUI! Te voi târî şi-ţi voi pune un cârlig în fălci; te voi scoate, pe tine şi toată oastea ta, cai şi călăreţi, toţi îmbrăcaţi în chip strălucit, ceată mare de popor, care poartă scut şi pavăză şi care toţi mânuiesc sabia; împreună cu ei voi scoate pe cei din PERSIA, ETIOPIA şi PUT, toţi cu scut şi coif: GOMERUL cu toate oştile lui, ţara TOGARMEI, din FUNDUL MIAZĂNOAPTEI, cu oştile sale, POPOARE multe ÎMPREUNĂ CU TINE!”
Vedem aici o coaliţie impresionantă, condusă de un lider numit GOG. În original, Gog înseamnă „munte”, sau „conducător puternic”. Acesta este titlul său, asemănător cu „faraon” sau „cezar”. El este un dictator plin de putere, care va urzi „un plan malefic” de a invada și distruge Israelul (38:10). Dumnezeu îl confruntă pe Gog spunându-i: „Iată, am necaz pe tine, GOG”. Când Dumnezeu are necaz pe tine, înseamnă că ai dat de bucluc! Dumnezeu vine numai împotriva acelora care se ridică plini de mândrie împotriva Lui. Vom putea înțelege de ce Dumnezeu are necaz pe prințul conducător Gog după ce vom arăta că acesta este prințul Rusiei. Încă din anul 1917, statul comunist rus a îmbrățișat și promovat un ateism militant, nu doar respingându-L pe Dumnezeu, ci și persecutându-i și ucigându-i pe oamenii lui Dumnezeu, atât creștini, cât și evrei.
Chiar dacă națiunile implicate sunt descrise după numele vechi, se pot identifica echivalentele moderne ale acestora. Dumnezeu îi va judeca pe Gog și pe națiunile care i se alătură pentru ostilitatea și ura lor față de Dumnezeu și față de poporul Său Israel (lumina ochilor Lui). El va face acest lucru zdrobindu-i cu putere de nicovala Israelului, căci: „cei ce vor binecuvânta Israelul vor fi binecuvântați şi cei ce vor blestema Israelul vor fi blestemați” (Geneza 12:3).
Dumnezeu judecă națiunile potrivit atitudinii și faptelor acestora față de poporul Său, îndeosebi Israelul, iar în vremurile din urmă, judecata aceasta se va manifesta în special atunci când națiunile se vor porni împotriva Israelului.
Zaharia 12:1-3: „Aşa vorbeşte Domnul ce a întins cerurile şi a întemeiat pământul, şi a întocmit duhul omului din el: „Iată, voi preface Ierusalimul într-un potir de ameţire pentru toate popoarele dimprejur şi chiar pentru Iuda, la împresurarea Ierusalimului. În ziua aceea, voi face din Ierusalim o piatră grea pentru toate popoarele. Toţi cei ce o vor ridica, vor fi vătămaţi, şi toate neamurile pământului se vor strânge împotriva lui.”
Dumnezeu va judeca aceste națiuni în mod suveran „punându-le un cârlig în fălci” și coborându-i împotriva Israelului. Aceasta descrie, în mod literal, ceea ce cuceritorii obișnuiesc să-i facă unui dușman învins, capturat, conducându-l exact spre locul unde au dorit să-l aducă. Realizăm așadar că Dumnezeu deține controlul suprem asupra națiunilor.
Originea multora din invadatori se găsesc în lista națiunilor apărute după potop, în Geneza 10:2-5: „Fiii lui IAFET au fost: GOMER, MAGOG, Madai, Iavan, TUBAL, MEŞEC şi TIRAS. Fiii lui GOMER: Aşchenaz, Rifat şi TOGARMA. Fiii lui Iavan: Elişa, TARŞIŞ, Chitim şi Dodanim. De la ei se trag popoarele din ţările neamurilor de pe malul mării, după ţinuturile lor, după limba fiecăruia, după familiile lor, după seminţiile lor.”
GOG vine de la „țara lui MAGOG” și este „domnul ROȘULUI, MEȘECULUI și TUBALULUI” (Ezechiel 38:2, 3). Acestea sunt consemnate în arhivele istoriei ca fiind triburi străvechi ce s-au stabilit în zona fostei Uniuni Sovietice și Turciei (Herodot, Josephus și Plinius). Numele Gog este titlul oferit conducătorului țării Magog. Ezechiel ne oferă numele țărilor implicate în invazia Israelului, condusă de Gog. Înșirate în ordine, acestea sunt: Magog, Meșec, Tubal, Persia, Cuș, Put, Gomer și Casa Togarma, precum și „popoare multe împreună cu tine”.
MAGOG. Istoricul roman Josephus din secolul I a spus despre „magogeni” că sunt oamenii pe care grecii îi numesc „sciți”, o civilizație feroce ce s-a stabilit la nord de Marea Neagră în locul ocupat azi de Rusia, mai cu seamă de actualele republici islamice ale fostei Uniuni Sovietice, posibil și TURCIA. Acest teritoriu poate include și Afganistanul din zilele noastre.
ROȘUL. Întrucât, în limba ebraică, ROȘUL înseamnă CONDUCĂTOR, unele traduceri l-au numit mai degrabă „prințul conducător” (v.2, 3), decât „domnul Roșului”. Oricum, „rușii” sunt un popor binecunoscut, iar Gesenius spune că aceștia reprezintă fără îndoială poporul rus, prin urmare este mai bine și mai natural să-l traducem prin „domnul Roșului”. RUSIA a dovedit fără urmă de îndoială un trecut puternic de antisemitism, iar, în prezent, relațiile dintre Israel și Rusia au de suferit, Rusia trebuind să le facă pe plac aliaților ei islamici, incluzând cele mai multe dintre republicile fostei Uniuni Sovietice (de menționat totodată faptul că a treia parte din națiunea rusă sunt musulmani, procent în creștere datorită ratei natalității). De asemenea, ROȘ a fost identificat și cu sarmații antici - cunoscuți sub numele de Rashu, Rasapu, Ros și Rus, locuind în zona Rusiei.
Opiniile sunt împărțite între MEȘEC și TUBAL. Una dintre posibilități ar fi că ei au fost stabiliți în partea de sud a Rusiei, având în vedere faptul că Roșul este partea de nord a Rusiei. Apoi, denumirile contemporane care descind din acestea ar fi următoarele: ROȘ = Rusia, Meșec = Moscova, Tubal = Tobolsk. O altă posibilitate ar fi localizarea lor în Turcia contemporană. Meșec se poate referi la vechii muski și muscu situați în Cilicia și Capadocia (Turcia de azi), și respectiv la vechii tubalu în Capadocia, ambele popoare migrând mai târziu spre centrul/estul Rusiei.
Alți membri ai acestei coaliții sunt GOMER (cimerienii antici, TURCIA de azi) și TOGARMA (Armenia antică, teritoriu aflat mai cu seamă în Turcia de azi) – v6. Concluzionăm așadar că TURCIA va fi cu siguranță o parte semnificativă din această coaliție!
Identificarea Rusiei ca lider al acestei invazii este confirmată într-o mai mare măsură de faptul că de trei ori este descrisă invazia ca pornind din PĂRȚILE ÎNDEPĂRTATE ALE NORDULUI sau, potrivit altei versiuni biblice, „din fundul miazănoaptei”. Aceasta trebuie calculată față de poziția Israelului. (Ezechiel 38:6, 38:15, 39:2). Libanul (Hezbollah) se află situat exact la nord de Israel. Într-un cadru mai îndepărtat se află TURCIA, iar în altul și mai îndepărtat se află RUSIA. În consecință, „fundul miazănoaptei” nu poate fi altul decât Rusia. Moscova e amplasată exact la nord de Ierusalim. Până și rabinii susțin că Rusia va fi liderul coaliției menționate de Ezechiel.
Ezechiel 38:5,6 menționează alte națiuni aliate Rusiei: Împreună cu ei voi scoate pe cei din Persia, Etiopia şi Put… Gomerul cu toate oştile lui, ţara Togarmei… popoare multe împreună cu tine.
(1) Cea mai importantă națiune menționată a fi alături de Rusia este PERSIA = IRAN. În 1935, numele oficial al Persiei s-a schimbat în Iran. În prezent, Iranul nu ar ezita să se alăture coaliției. Iranul e un aliat apropiat al Rusiei, aceasta protejându-l de sancțiunile drastice care vin peste el. Până la revoluția islamică, Iranul a fost pro-Israel și pro-Occident, acum însă se află în extrema cealaltă. Șeful statului a declarat că cea mai mare dorință este de a vedea Israelul distrus complet. Dacă Iranul ar dobândi arme nucleare, ar putea să recurgă la distrugerea Israelului, fie direct, fie pasându-le mai departe teroriștilor. Iranul dorește să unească și să conducă națiunile islamice împotriva Israelului. Putem vedea o dată în plus că situația actuală a lumii se aliniază perfect celor descrise în Ezechiel 38.
(2) ETIOPIA era ținutul din sudul Egiptului, numit acum SUDAN, un alt stat fundamental islamic, foarte ostil Israelului.
(3) PUT = LIBIA, un alt stat islamic care are o poziție anti-Israel, aflat în vestul Egiptului.
(4) După cum am menționat deja, GOMERUL și TOGARMA reprezintă ceea ce astăzi sunt cunoscute ca fiind ținuturile TURCIEI, o națiune majoritar musulmană. Vechii cimerieni, din sec. al VII-lea până în sec. I d.H. au fost situați în centrul/vestul Anatoliei, în Turcia de azi. TOGARMA, Til-garimmu, se situa între vechiul Carchemiș și Haran (sudul Turciei).
TURCIA, chiar dacă e majoritar musulman, este un stat secular și face parte din NATO, făcându-l astfel să fie un aliat al Occidentului și un aliat strategic al Israelului în trecut. Totuși, în ultima vreme, lucrurile s-au schimbat cu repeziciune. Din momentul în care partidul fundamentalist islamic a venit la putere, în special după 2009-2010, politica externă a Turciei s-a schimbat în favoarea unei relații mai apropiate cu Iranul și Siria. Cel mai semnificativ este faptul că relația Turciei cu Israelul se află într-un declin constant. Este cât se poate de realist faptul că Turcia, prin animozitatea pe care o manifestă în prezent față de Israel, ar accepta să se alăture acestei invazii.
Schimbările de situație din TURCIA, alături de o criză iminentă declanșată de faptul că IRANUL este foarte aproape să intre în posesia armelor nucleare, mă determină să avertizez că evenimentele din Ezechiel 38 ar putea să aibă loc în prezent!
Patru dintre cele nouă națiuni invadatoare menționate în Ezechiel ocupă Turcia de azi și unele regiuni sudice ale Rusiei, lângă Munții Caucaz, precum și câteva dintre popoarele turce aflate în Asia Centrală. Nu e de mirare faptul că Dumnezeu a considerat Turcia o națiune importantă. Alte 3 națiuni menționate, Libia, Sudan și Iran, formează alături de Turcia un cerc perfect în jurul Israelului. Turcia acoperă întregul orizont la nord de Israel, în timp ce Iranul este așezat la est de Israel, Sudanul la sud, iar Libia, la vest. Israel este înconjurat din toate cele patru părți ale sale de aceste națiuni islamice, care vor fi conduse de către Rusia, țară aflată în părțile îndepărtate ale nordului.
Situația politică se aliniază, iar în prezent, lucrurile privind situația Iranului se agravează. Un atac anticipativ asupra instalațiilor nucleare ale Iranului ar putea declanșa invazia prezentată în Ezechiel 38, sau ar putea fi vorba de o combinație între scăderea popularității Israelului vizavi de problema Palestinei și slăbirea puterii SUA de a susține Israelul, cadru ce oferă coaliției ruse oportunitatea de a invada Israelul. Alegerea Rusiei de a forma o coaliție de națiuni pentru a nu acționa de una singură îi asigură acesteia nu doar o cale netedă de a străbate cu armata sa teritoriile ce o despart de Israel, dându-i totodată oportunitatea de a-și crea o armată imensă, ci și aerul unei justificari morale în fața restului lumii, altora fiindu-le tot mai greu să i se împotrivească.
Rusia va trebui să treacă prin IRAN și TURCIA pentru a ajunge în Israel. De asemenea, va trebui să străbată LIBANUL și SIRIA, situate la granița de nord cu Israelul (IORDANIA constituind un bonus la această acțiune). Chiar dacă aceste națiuni nu sunt menționate în mod direct, datorită poziționării lor, au toate șansele să devină parte din coaliție. Dumnezeu i-a spus lui Gog de două ori că vor fi: „popoare (națiuni) multe împreună cu tine” (v. 6, 9).
Lucrul acesta implică faptul că mai sunt și alte națiuni alături de cele numite. Alinierea SIRIEI cu IRANUL, cât și creșterea puterii de control a Iranului asupra organizației Hezbollah în LIBAN, asupra organizației HAMAS în GAZA, arată probabil că atunci când Dumnezeu menționează PERSIA (IRAN), include de fapt sub această denumire și SIRIA, LIBAN și GAZA. Poate include și alte națiuni islamice, ca Irak, Siria, Iordania și Egipt.
În concluzie, Ezechiel 38 prezintă o profeție potrivit căreia, la sfârșitul vremurilor, după ce Israel va fi adus din nou împreună dintre națiuni în țara lui, va avea loc o invazie masivă din nord a mai multor națiuni conduse de Rusia, compus din multe republici ale fostei Uniuni Sovietice (multe din cele islamice), Turcia, Iranul și celelalte state aflate sub aripile lui, cum ar fi: Siria, Hezbollah și Hamas, Sudanul și Libia.
Privind azi la aceste națiuni, remarcăm două lucruri: (1) Toate aceste națiuni sunt într-o relație bună cu Rusia și se află în sfera ei de influență, putând deveni candidate potrivite la coaliție. (2) Toate aceste națiuni (excepție Rusia) au un puternic caracter islamic, cu ură față de Israel. Ele ar dori cu orice preț să vadă Israelul distrus. Acesta este un motiv în plus ce le face candidate excelente în a sprijini invazia Rusiei pentru distrugerea Israelului.
Cu siguranță că celelalte țări vor vedea și înțelege care e adevărata motivație a Rusiei (aceea de a prelua controlul asupra bogățiilor din Orientul Mijlociu) și ce se întâmplă de fapt, motiv pentru care vor recurge la proteste, însă se vor limita doar la acestea. Mai mult ca sigur că nu vor declara război împotriva Rusiei și aliaților ei.
Ezechiel 38:13: „SEBA ŞI DEDAN (statele arabe, care în prezent sunt aliate cu Occidentul și a căror existență ar putea fi amenințată de preluarea controlului Rusiei și Iranului asupra Orientului Mijlociu), negustorii din TARS (Europa vestică, îndeosebi Marea Britanie. Acestea sunt popoarele fenicienilor de la mare care făceau comerț cu vestul îndepărtat, inclusiv Spania și insulele britanice) şi TOŢI puii lor de LEI (coloniile istorice, inclusiv SUA, Australia, Canada și altele) îţi vor zice: „Vii să iei pradă? Pentru jaf ţi-ai adunat oare mulţimea ta, ca să iei argint şi aur, ca să iei turme şi avuţii şi să faci o pradă mare (prăzile de război)?”
Este interesant și uimitor în același timp să vedem cum aceste națiuni, care se opun acestei invazii, se aliniază perfect în momentul de față la profeția din Ezechiel, dovedind astfel că timpul împlinirii ei este aproape.
În această profeție, rostită cu 2.600 de ani în urmă, Dumnezeu vorbește despre un război în care El va distruge armatele rusești și ale aliaților ei islamici atunci când aceștia vor încerca să invadeze Israelul. Astăzi suntem martorii multor semne care arată că scena pentru acest război este pregătită. Scena internațională se aliniază perfect în acest moment la cele descrise în Ezechiel 38 cu privire la invazia Israelului. Momentul acestei invazii se poate declanșa oricând. Descrierea lui Ezechiel, atât a invaziei cât și a principalelor națiuni implicate în aceasta, are sens în lumina situației și politicii actuale ale lumii. Toate acestea pot fi foarte ușor subiectele de pe paginile ziarelor de mâine.
N. red.: Alți comentatori ai pasajului din Ezechiel exclud Rusia din această coaliție, identificând pe Roș-Magog cu Turcia și națiunile turcice din Asia Centrală, această interpretare indicând spre o invazie exclusiv din partea țărilor musulmane, o posibilitate reală. De asemenea, unele voci spun că războiul Gog-Magog va fi precedat de un alt război al Israelului cu vecinii săi direcți, descris în Ps. 83. Să ne rugăm fiecare pentru înțelepciune, și să studiem în continuare. De remarcat faptul că războiul lui Gog și Magog apare și în escatologia islamică, cu o desfășurare similară.
Material extras din cartea Invazia iminentă a Israelului, scrisă de Derek Walker, pastor din Anglia. Comandă cartea, preț 15 lei, la 0256.284.913, Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau din libraria noastră online, AICI.
Aboneaza-te gratuit la revista AOTV Magazin
Articol tiparit in revista Alfa Omega TV Magazin 6.3 - Înțelegerea vremurilor (mai-iunie 2016). Aceasta revista se distribuie gratuit, aboneaza-te sa o primesti acasa: www.alfaomega.tv/revista