Donează     Rugăciune       TV LIVE                 

Două avorturi forțate. De societate.

Se întâmplă des ca telefonul să-mi sune după miezul nopții sau la primele ore ale răsăritului. În urmă cu câteva luni, pe la 5.30 dimineața m-a sunat o doctoriță, medic ginecolog rezident la un cunoscut spital din București, care mi-a spus că pe lista de programări la avort apare o femeie însărcinată pe care simte că trebuie neapărat să o ajute.

Citeste mai departe

Mărturii post-avort - Roxana

Timp de 2-3 ani, casa noastră a fost un fel de iad. Copiii erau veșnic bolnavi, noi tot timpul nervoși, ne învinovățeam unul pe celălalt, nu mai era un cămin, ci balamuc.

Avortul care m-a marcat cel mai tare a fost ultimul pe care l-am făcut, și a fost momentul de stop. Atunci vedeam lucrurile altfel decât acum, mi se părea o povară prea mare, toți ceilalți îmi spuneau: „Ești nebună, atâția copii, e normal să ’rezolvi’ problema”. Singurul care nu mi-a spus asta a fost soțul, dar nici n-a zis Nu face. Nu a spus nimic. Eu nu eram ferm convinsă să o fac, dar toată lumea îmi spunea că asta trebuie făcut. Și tot timpul îmi repetam că nu am încotro.

Citeste mai departe

Mărturii post-avort - Ana-Maria

Eram studentă în anul 2, aveam 20 de ani, aveam un prieten de un an și ceva, primul meu prieten. La ecografie, medicul mi-a zis că sunt însărcinată. Medicul ne-a zis „copii, mai gândiți-vă dacă vreți să faceți avort, sunteți tineri, poate vreți să vă căsătoriți”. Dar nici prin cap nu mi-a trecut asta. Eram în anul doi de facultate, consideram ca asta mi-ar distruge viitorul, că nu aș putea termina facultatea, că aș distruge viețile mai multor persoane.

Citeste mai departe

Am primit un gând incredibil: „Minte! Minte, că ai făcut avort și păstrează copilul!”

În viața fiecărei femei există momente de mari intensități interioare, un fel de frământare puternică a aluatului sufletesc, timp în care plămădeală duce spre culmi nebănuite până atunci de firea ei firavă. Momentul în care sufletul și cugetul meu au primit provocarea maximă din partea vieții a fost atunci când am rămas însărcinată pentru prima oară, în 2006.

Citeste mai departe

Mărturii post-avort - Gabriela

Am auzit bătăile inimii. Foarte frumos... Era seară. Venisem de la servici și am cumpărat un test de la farmacie, l-am făcut, și a ieșit pozitiv. L-am sunat pe prietenul meu. În momentul acela eram amândoi de acord că vom ține copilul. După care el s-a răzgândit, nu se simțea pregătit, îl scotea din ritmul lui de viață, și să ne mai gândim, că există alte soluții. Pentru mine însă avortul nu era o soluție, ci un mare Nu.

Citeste mai departe

Marturie post-avort - de Iulia Moldovan

Mă numesc Iulia Moldovan, și m-am născut în România în perioada în care majoritatea copiilor nu auzeau nimic despre existența lui Dumnezeu. Școala cu profesorii ei, în care aveam încredere absolută, ne-a învatat că lumea s-a născut din nimic, viața a evoluat dintr-o celulă și la un moment dat, extraordinar moment, a apărut homo-sapiens! Dumnezeu era complet scos din ecuație și nimeni nu pomenea de El! Cel puțin eu nu am auzit decât la plural, despre zeii din legende care erau o ficțiune și că religia este opiumul popoarelor. 

Citeste mai departe

Instalează aplicația mobilă Alfa Omega TV

badge google play badge appstore

 

Alte informatii

Canalul Alfa Omega TV poate fi receptionat gratuit via satelit: Eutelsat E16A, 16 grade Est, Frecventa – 12.717 Mhz, Polarizare Orizontală, Symbol rate - 7500 ks/s, FEC - 3/4, Codare - MPEG-4. Alfa Omega TV Production detine 2 licente de emisie TV pe satelit: canalele Alfa Omega TV si Alfa Omega TV International. SC Alfa Omega TV Production SRL, Str Aurel Pop nr. 8, Timisoara. Reprezentant legal si asociat unic: Petan Tudor. Conducerea societatii: Petan Tudor: director general, coodonator programe; Petan Mirela: director executiv; Mocofan Muguras: director tehnic/dezvoltare.  Cod de conduita profesionala

x

Abonează-te la revista gratuită, la newsletterul nostru email sau la punctele de rugăciune lunare, durează doar câteva secunde.  Abonare

Rugaciune Ai o problemă și ai nevoie de ajutor în rugăciune? Suntem aici pentru tine, te putem sprijini, ne rugăm împreună cu tine! Scrie-ne!

Alfaomega.tv folosește cookies. Info și setări: Politica Cookies. Politica confidențialitate.